ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2011

HOTĂRÂRE
10.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul I.S. a

chemat în judecată pârâta A.N.S.V.S.A. București, solicitând anularea actului

prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere, respectiv Ordinul

emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București nr. 69499 din 23 aprilie 2009;

repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului contestat, prin

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior,

respectiv aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul D.S.V.S.A. Arad;

obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate,

majorate și recalculate, precum și a primelor, stimulentelor și celorlalte

drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul

contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus

coeficientul acordat funcțiilor de conducere, de la data desfacerii

raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu

aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data plății

efective;obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON, cu

cheltuieli de judecată.

Intimata prin

întâmpinare a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibilă și, în

subsidiar, ca neîntemeiată a acțiunii având în vedere faptul că ordinul

contestat a fost comunicat la data de 23 aprilie 2009, situație în care

termenul de 30 de zile în interiorul căruia trebuia să fie formulată plângerea

prealabilă curgea de la această dată și se împlinea la data de 24 mai 2009.

Prin Sentința civilă

nr. 216 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

I.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, a anulat Ordinul nr.

69499 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București, și a

dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută

anterior emiterii ordinului menționat precum și obligarea pârâtei la plata

drepturilor salariale avute pentru funcția deținută, începând cu data de 23

aprilie 2009 și până la reîncadrarea reclamantului, drepturi ce vor fi

actualizate cu aplicarea coeficientului de inflație, până la data plății

efective. Totodată a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la

plata daunelor morale luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu era necesară

formularea plângerii prealabile, fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (4)

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situația în care decizia de

declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă

cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios

administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an,

calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

Instanța de fond a

mai reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe Decizia nr. 1.257 din 07

octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care fost declarată

neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009, care a stat la baza emiterii ordinului de

eliberare din funcție. Cum această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 758

din 06 noiembrie 2009, instanța a apreciat că reclamantul avea posibilitatea de

a se adresa instanței în mod direct, așadar fără a mai îndeplini procedura

prealabilă, până la data de 06 noiembrie 2010.

Pe de altă parte,

însăși O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia s-a emis ordinul de eliberare din

funcție, a fost declarată neconstituțională.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat că prin Decizia nr. 1.257 din 07 octombrie 2009, Curtea

Constituțională a statuat că prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 aduce

atingere statutului juridic al funcționarilor publici, exprimând o tendință de

politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale și punând în discuție regimul constituțional și legal

actual al funcției publice.

La rândul său, O.U.G.

nr. 105/2009, care a preluat dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat

neconstituțional prin Decizia nr. 1.629 din 03 decembrie 2009, pronunțată de

Curtea Constituțională.

Prin urmare, instanța

de fond a apreciat că Ordinul de eliberare din funcție nr. 69499 din 23 aprilie

2009 se dovedește a fi nelegal, atât sub aspectul temeiniciei cât și sub

aspectul legalității, fiind dat cu nerespectarea dispozițiilor speciale ale

Legii nr. 188/1999, pe care tocmai pârâta emitentă le-a avut în vedere la

emiterea ordinului contestat.

Cât privește

solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, cu

titlu de daune morale, instanța a constatat că într-adevăr prin ordinul atacat

s-a adus atingere intempestivă unui raport de serviciu în desfășurarea căruia

reclamantului nu i s-a reproșat nerespectarea vreunei reguli.

Cu toate acestea,

situația creată nu îi poate fi reproșată pârâtei A.N.S.V.S.A. București,

întrucât nu aceasta este emitenta O.U.G. nr. 37/2009, declarată

neconstituțională, act normativ care a determinat, ba chiar a impus prin

prevederile sale imperative, desființarea postului reclamantului și eliberarea

sa din funcția deținută.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că temeiul legal al emiterii ordinului atacat a fost O.U.G.

nr. 37/2009 care la art. III alin. (1) dispunea fără echivoc că funcțiile

publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct au fost

desființate, astfel că reținerea instanței de fond în sensul că a fost schimbată

doar titulatura este netemeinică cu interpretarea greșită a prevederilor legale

(în vigoare la acel moment).

Anexa la O.U.G. nr.

37/2009 cuprindea lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Recurenta mai arată

că Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare s-a dispus, a fost

emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr.

37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât

desființarea funcției s-a produs "ope legis", cu consecința încetării

raporturilor de serviciu ale reclamantului, ordinul contestat fiind emis cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.

Având în vedere că

instituția publică avea obligația de a se conforma prevederilor legale

imperative (în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat)

ale O.U.G. nr. 37/2009, recurenta consideră că în mod legal a procedat la

emiterea ordinelor prin care directorii executivi și directorii executivi

adjuncți ai structurilor din subordinea A.N.S.V.S.A. au fost eliberați din

aceste funcții, inclusiv al intimatului-reclamant.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 69499 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București s-a

dispus eliberarea din funcția publică de conducere deținută de

recurentul-reclamant, motivându-se această măsură exclusiv pe emiterea O.U.G.

nr. 37/2009, iar din motivele expuse în întâmpinare de către pârât rezultă fără

echivoc lipsa unor motive imputabile acestuia.

Temeiul juridic al

acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) - (7) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea

drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și

ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a

statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței

respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia nr.

1.257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor

deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul

normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că

modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ”

de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost

încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției

publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a

intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin.

(1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin

aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora,

precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege

reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin

admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în

ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă

cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

După cum s-a relevat anterior,

această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a

fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având

ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția

publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea

nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident

securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate

socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele

comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și

art. 20 din Constituția României.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală

pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva Sentinței civile nr. 216 din 22 aprilie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 225 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta
ÎCCJ 2011-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 577/2011
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 242 din 4 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune și, în consecință, a fost respi
ÎCCJ 2011-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5551/2011
urgentarea redactării acestei decizii, urmând ca ulterior să pună in executare hotărârile judecătorești pronunțate în acest dosar, în conformitate cu dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2626 din 02 noiembrie 2010. Ana
ÎCCJ 2012-03-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2012
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată la data de 29 septem
ÎCCJ 2011-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 432 pronunțată în data de 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lip
Sursă