ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul I.S. a chemat în judecată pârâta A.N.S.V.S.A. București, solicitând anularea actului prin care a fost eliberat din funcția publică de conducere, respectiv Ordinul emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București nr. 69499 din 23 aprilie 2009; repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul D.S.V.S.A.

Arad; obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a primelor, stimulentelor și celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcțiilor de conducere, de la data desfacerii raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă, actualizate la zi cu aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data plății efective;obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată a acțiunii având în vedere faptul că ordinul contestat a fost comunicat la data de 23 aprilie 2009, situație în care termenul de 30 de zile în interiorul căruia trebuia să fie formulată plângerea prealabilă curgea de la această dată și se împlinea la data de 24 mai 2009. Prin Sentința civilă nr. 216 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, a anulat Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A.

București, și a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior emiterii ordinului menționat precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale avute pentru funcția deținută, începând cu data de 23 aprilie 2009 și până la reîncadrarea reclamantului, drepturi ce vor fi actualizate cu aplicarea coeficientului de inflație, până la data plății efective. Totodată a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în cauză nu era necesară formularea plângerii prealabile, fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. Instanța de fond a mai reținut că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe Decizia nr. 1.257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, prin care fost declarată neconstituțională O.U.G.

nr. 37/2009, care a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcție. Cum această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009, instanța a apreciat că reclamantul avea posibilitatea de a se adresa instanței în mod direct, așadar fără a mai îndeplini procedura prealabilă, până la data de 06 noiembrie 2010. Pe de altă parte, însăși O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia s-a emis ordinul de eliberare din funcție, a fost declarată neconstituțională. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin Decizia nr. 1.257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 aduce atingere statutului juridic al funcționarilor publici, exprimând o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale și punând în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.

La rândul său, O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1.629 din 03 decembrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că Ordinul de eliberare din funcție nr. 69499 din 23 aprilie 2009 se dovedește a fi nelegal, atât sub aspectul temeiniciei cât și sub aspectul legalității, fiind dat cu nerespectarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 188/1999, pe care tocmai pârâta emitentă le-a avut în vedere la emiterea ordinului contestat. Cât privește solicitarea reclamantului de a obliga pârâtul la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, instanța a constatat că într-adevăr prin ordinul atacat s-a adus atingere intempestivă unui raport de serviciu în desfășurarea căruia reclamantului nu i s-a reproșat nerespectarea vreunei reguli.

Cu toate acestea, situația creată nu îi poate fi reproșată pârâtei A.N.S.V.S.A. București, întrucât nu aceasta este emitenta O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională, act normativ care a determinat, ba chiar a impus prin prevederile sale imperative, desființarea postului reclamantului și eliberarea sa din funcția deținută. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta A.N.S.V.S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că temeiul legal al emiterii ordinului atacat a fost O.U.G. nr. 37/2009 care la art. III alin. (1) dispunea fără echivoc că funcțiile publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct au fost desființate, astfel că reținerea instanței de fond în sensul că a fost schimbată doar titulatura este netemeinică cu interpretarea greșită a prevederilor legale (în vigoare la acel moment).

Anexa la O.U.G. nr. 37/2009 cuprindea lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Recurenta mai arată că Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 a cărui anulare s-a dispus, a fost emis în aplicarea dispozițiilor legale în acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune astfel încât desființarea funcției s-a produs "ope legis", cu consecința încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, ordinul contestat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acel moment. Având în vedere că instituția publică avea obligația de a se conforma prevederilor legale imperative (în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat) ale O.U.G.

nr. 37/2009, recurenta consideră că în mod legal a procedat la emiterea ordinelor prin care directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai structurilor din subordinea A.N.S.V.S.A. au fost eliberați din aceste funcții, inclusiv al intimatului-reclamant. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul nr. 69499 din 23 aprilie 2009 emis de Președintele A.N.S.V.S.A. București s-a dispus eliberarea din funcția publică de conducere deținută de recurentul-reclamant, motivându-se această măsură exclusiv pe emiterea O.U.G. nr. 37/2009, iar din motivele expuse în întâmpinare de către pârât rezultă fără echivoc lipsa unor motive imputabile acestuia. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin Decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva Sentinței civile nr. 216 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.