ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 432 pronunțată în data de

11 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția lipsei plângerii prealabile, a admis excepția

tardivității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de

reclamantul A.N.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Prin aceeași

sentință, a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul A.N.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea actului prin care

reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere, respectiv

Ordinului nr. 452 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R; repunerea părților în

situația anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea

reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv

aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Arad, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu

diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a

primelor, stimulentelor și celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi

beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la

nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcțiilor de

conducere, și drepturile salariate de care a beneficiat reclamantul, de la data

eliberării din funcția publică de conducere și până la reintegrarea efectivă,

actualizate Ia zi cu aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data

plății efective precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de

50.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public și din data de 12

iulie 2006 (Ordinul nr. 347 din 12 iulie 2009 emis de M.A.P.D.R.), a fost numit

în funcția publică de Director Executiv Adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Arad.

A arătat că, în conformitate

cu dispozițiile art. 3 lit. f) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau

la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar potrivit art.

4 alin. (2) din același act normativ, „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează

pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate

principiului stabilității.

Conform Legii nr. 188/1999

republicată, singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare

a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la

art. 87-92 (modificare), art. 94-96 (suspendare) și art. 97-102 (încetare) din actul

normativ în cauză. însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul

a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva

oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele

mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru

modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului

de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ,

a situațiilor în care poate interveni încetarea raportului de serviciu.

Arată în continuare că

la o dată ulterioară sesizării Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, actul normativ criticat a fost abrogat

expres prin art. XIV alin. (1) O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009.

Dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 preiau în integralitate și cu modificări nesemnificative

conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

De asemenea, reclamantul

a considerat că menținerea unor acte administrative emise în baza unui act normativ

declarat neconstituțional ar pune în discuție însăși supremația Constituției și

ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice

emitente. Atâta timp cât a fost declarat neconstituțional actul normativ care a

constituit temeiul actului administrativ contestat, nu există nici un motiv pentru

a considera că acesta a fost emis cu respectarea supremației Constituției.

În ceea ce privește Ordinului

nr. 452 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R, reclamantul a susținut că este nelegal,

având în vedere că prin acesta funcția publică de conducere de director executiv

adjunct din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad s-a desființat,

urmând ca raportul de serviciu să înceteze prin eliberarea din funcția publică de

conducere începând cu data de 23 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz

de 30 de zile, considerăm că acesta este total nelegala, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește daunele

morale, reclamantul a apreciat că acestea sunt justificate întrucât prejudiciului

de imagine cauzat reclamantului prin destituirea în mod abuziv din funcția publică

de conducere deținută.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București a solicitat respingerea

acțiunii, în principal, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile iar, în

subsidiar, ca tardiv introdusă.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea apărărilor,

arată că potrivit art. 7 Legea nr. 554/2004,numai după parcurgerea acestei etape-condiție

de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, persoana, dacă se consideră

în continuare nemulțumită de răspunsul primit ori dacă autoritatea căreia i s-a

adresat refuză să-i răspundă, poate formula și înregistra acțiune în contencios

administrativ pe rolul instanței de judecată, în termenele prevăzute de art. 11

din lege.

Neparcurgerea procedurii

prealabile poate fi invocată oricând în fața instanței de judecată, atât pe cale

de excepție, cât și pe fond, în fața instanței de fond sau în căile de atac, de

orice parte și chiar de către instanță din oficiu, fiind vorba de respectarea unei

norme imperative, de ordine publică, ce atrage caracterul absolut și peremptoriu

al excepției inadmisibilității acțiunii.

Referitor la excepția

tardivității acțiunii pentru depășirea termenelor imperative prevăzute de dispozițiile

art. 11 Legea nr. 554/2004, s-a arătat potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. c) Legea nr. 554/2004 care definește actul administrativ ca fiind "actul

unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate în vederea

executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând

raporturi juridice", și cum ne aflăm în prezența unui un act administrativ

cu caracter individual, deoarece este adresat în sarcina unui număr determinat de

persoane care stabilește drepturi și obligații pentru subiecții cărora li s-a adresat,

se constată că aplicabilitate își găsesc dispozițiile art. 7 și art. 11 din legea

arătată.

Aceste dispoziții prevăd

că termenul de formulare a plângerii prealabile este de nu mai târziu de 6 luni

de la data luării la cunoștință, iar termenul de introducere al acțiunii este de

6 luni (ce curge diferențiat) sau, pentru motive temeinice, și peste acest termen,

dar nu mai târziu de un an de la data luării Ia cunoștință.

De asemenea, referitor

la regimul juridic al acestor termene, prin alin. (5) al art. 11, legiuitorul a

stabilit că termenul prevăzut de alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul

prevăzut de alin. (2) este termen de decădere.

Cererea de chemare în

judecată, formulată de reclamant la data de 05 mai 2010, în raport de prevederile

art. 11 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004 este tardivă, întrucât acesta a depășit

termenul de șase luni de la data luării la cunoștință a actului atacat, acesta fiind

un termen de prescripție.

Cu privire la fondul cauzei,literatura

de specialitate a definit nulitatea ca fiind acea sancțiune de drept civil care

lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea

sa valabilă. Deci, pentru admiterea acțiunii, reclamantul avea obligația să facă

dovada (deoarece, până la proba contrarie se prezumă că este legal, efectuarea dovezii

contrare fiind în sarcina reclamantului) existenței uneia din cauzele care atrag

nulitatea actului, or această dovadă nu s-a făcut.

Conchide, arătând că pârâtului

nu i se poate imputa nicio culpă atât timp cât e ținut de normele legale în vigoare,

știut fiind că cetățenii beneficiază doar de drepturile și libertățile consacrate

prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

Prima instanță a mai reținut

,în ceea ce privește excepția lipsei plângerii prealabile, că nu este neîntemeiată

sens în care a respins-o , întrucât reclamantul a făcut dovada contestării actului

la organul emitent, anterior sesizării instanței, conform art. 7 alin. (1) Legea

nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția

tardivității, instanța a reținut că este întemeiată, întrucât potrivit art. 103

alin. (1) C. proc. civ., „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui

alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea

dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare

mai presus de voința ei”,

Totodată, a constat că

actul administrativ de eliberare din funcție este unul cu caracter individual iar

acesta a fost comunicat reclamantului în data de 24 aprilie 2009 iar, potrivit

art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, termenul de 30 de zile s-a împlinit la data

de 26 mai 2009, sens în care devin aplicabile dispozițiile mai sus-menționate.

În termen legal, a declarat

recurs reclamantul A.N.V., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost dată cu greșita

aplicare a legii. S-a motivat recursul prin aceea că în mod greșit a fost soluționată

acțiunea prin admiterea excepției de tardivitate, întrucât recurentul a avut ca

temei legal O.U.G.nr. 37/2009, act normativ care a stat la baza emiterii Ordinului

în litigiu, motiv pentru care termenul de contestație este cel prevăzut de art.

9 alin. (4) Legea nr. 554/2004.

Recursul este fondat și

va fi admis.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține și în raport de motivele de recurs următoarele:

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința atacată, a admis excepția

tardivității acțiunii formulate de reclamant și a respins-o ca tardivă, apreciind

că termenul de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil

în speță, fiind termen de excepție raportat la termenele prevăzute de art. 7 și

11 din aceeași lege.

Acțiunea formulată de

recurent s-a întemeiat fără posibilitate de tăgadă pe dispozițiile Deciziei nr.

1257/2009 a Curții Constituționale, decizie prin care a fost declarată neconstituțională

O.U.G. nr. 37/2009. Acest act normativ a stat la baza Ordinului de eliberare din

funcție a recurentului, iar Decizia Curții Constituționale a fost publicată în M.

Of. nr. 758/06.01.2009.

Art.9 alin. (4) Legea

nr. 554/2004 prevede că „în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității

este urmare a unei excepții invocate în cauză - fapt care s-a întâmplat - acțiunea

poate fi introdusă direct la instanța competentă în limitele unui termen de decădere

de 1 an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..

Acțiunea a fost înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara la 5 mai 2010, motiv pentru care fără dubiu recurentul

se încadrează în termenul de contestare prevăzut de art. 9 alin. (4) al Legii

nr. 554/2004.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A.N.V..

Va casa sentința atacată

și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul

pricinii,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul A.N.V. împotriva sentinței nr. 432 din 11 octombrie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie

2011.