ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1452/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 432 pronunțată în data de 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei plângerii prealabile, a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul A.N.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prin aceeași sentință, a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.N.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea actului prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere, respectiv Ordinului nr. 452 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R; repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului contestat, prin reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv aceea de Director Executiv Adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad, obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri egale cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate, precum și a primelor, stimulentelor și celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi intervenit ordinul contestat, acestea din urmă la nivelul coeficientului mediu pe unitate plus coeficientul acordat funcțiilor de conducere, și drepturile salariate de care a beneficiat reclamantul, de la data eliberării din funcția publică de conducere și până la reintegrarea efectivă,

actualizate Ia zi cu aplicarea coeficientului de inflație calculat până la data plății efective precum și obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 RON, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public și din data de 12 iulie 2006 (Ordinul nr. 347 din 12 iulie 2009 emis de M.A.P.D.R.), a fost numit în funcția publică de Director Executiv Adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad. A arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. f) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel al stabilității iar potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ, „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității.

Conform Legii nr. 188/1999 republicată, singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art. 87-92 (modificare), art. 94-96 (suspendare) și art. 97-102 (încetare) din actul normativ în cauză. însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raportului de serviciu.

Arată în continuare că la o dată ulterioară sesizării Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009, actul normativ criticat a fost abrogat expres prin art. XIV alin. (1) O.U.G. nr. 105/2009, publicată în M. Of. nr. 668/06.10.2009. Dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 preiau în integralitate și cu modificări nesemnificative conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009. De asemenea, reclamantul a considerat că menținerea unor acte administrative emise în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție însăși supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente. Atâta timp cât a fost declarat neconstituțional actul normativ care a constituit temeiul actului administrativ contestat, nu există nici un motiv pentru a considera că acesta a fost emis cu respectarea supremației Constituției.

În ceea ce privește Ordinului nr. 452 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R, reclamantul a susținut că este nelegal, având în vedere că prin acesta funcția publică de conducere de director executiv adjunct din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Arad s-a desființat, urmând ca raportul de serviciu să înceteze prin eliberarea din funcția publică de conducere începând cu data de 23 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile, considerăm că acesta este total nelegala, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește daunele morale, reclamantul a apreciat că acestea sunt justificate întrucât prejudiciului de imagine cauzat reclamantului prin destituirea în mod abuziv din funcția publică de conducere deținută.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile iar, în subsidiar, ca tardiv introdusă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În dezvoltarea apărărilor, arată că potrivit art. 7 Legea nr. 554/2004,numai după parcurgerea acestei etape-condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, persoana, dacă se consideră în continuare nemulțumită de răspunsul primit ori dacă autoritatea căreia i s-a adresat refuză să-i răspundă, poate formula și înregistra acțiune în contencios administrativ pe rolul instanței de judecată, în termenele prevăzute de art. 11 din lege.

Neparcurgerea procedurii prealabile poate fi invocată oricând în fața instanței de judecată, atât pe cale de excepție, cât și pe fond, în fața instanței de fond sau în căile de atac, de orice parte și chiar de către instanță din oficiu, fiind vorba de respectarea unei norme imperative, de ordine publică, ce atrage caracterul absolut și peremptoriu al excepției inadmisibilității acțiunii.

Referitor la excepția tardivității acțiunii pentru depășirea termenelor imperative prevăzute de dispozițiile art. 11 Legea nr. 554/2004, s-a arătat potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004 care definește actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice", și cum ne aflăm în prezența unui un act administrativ cu caracter individual, deoarece este adresat în sarcina unui număr determinat de persoane care stabilește drepturi și obligații pentru subiecții cărora li s-a adresat, se constată că aplicabilitate își găsesc dispozițiile art. 7 și art. 11 din legea arătată.

Aceste dispoziții prevăd că termenul de formulare a plângerii prealabile este de nu mai târziu de 6 luni de la data luării la cunoștință, iar termenul de introducere al acțiunii este de 6 luni (ce curge diferențiat) sau, pentru motive temeinice, și peste acest termen, dar nu mai târziu de un an de la data luării Ia cunoștință. De asemenea, referitor la regimul juridic al acestor termene, prin alin. (5) al art. 11, legiuitorul a stabilit că termenul prevăzut de alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut de alin. (2) este termen de decădere. Cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant la data de 05 mai 2010, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004 este tardivă, întrucât acesta a depășit termenul de șase luni de la data luării la cunoștință a actului atacat, acesta fiind un termen de prescripție.

Cu privire la fondul cauzei,literatura de specialitate a definit nulitatea ca fiind acea sancțiune de drept civil care lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Deci, pentru admiterea acțiunii, reclamantul avea obligația să facă dovada (deoarece, până la proba contrarie se prezumă că este legal, efectuarea dovezii contrare fiind în sarcina reclamantului) existenței uneia din cauzele care atrag nulitatea actului, or această dovadă nu s-a făcut. Conchide, arătând că pârâtului nu i se poate imputa nicio culpă atât timp cât e ținut de normele legale în vigoare, știut fiind că cetățenii beneficiază doar de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.

Prima instanță a mai reținut ,în ceea ce privește excepția lipsei plângerii prealabile, că nu este neîntemeiată sens în care a respins-o , întrucât reclamantul a făcut dovada contestării actului la organul emitent, anterior sesizării instanței, conform art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția tardivității, instanța a reținut că este întemeiată, întrucât potrivit art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., „Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”, Totodată, a constat că actul administrativ de eliberare din funcție este unul cu caracter individual iar acesta a fost comunicat reclamantului în data de 24 aprilie 2009 iar, potrivit art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 26 mai 2009, sens în care devin aplicabile dispozițiile mai sus-menționate. În termen legal, a declarat recurs reclamantul A.N.V., criticând-o ca nelegală, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a motivat recursul prin aceea că în mod greșit a fost soluționată acțiunea prin admiterea excepției de tardivitate, întrucât recurentul a avut ca temei legal O.U.G.nr. 37/2009, act normativ care a stat la baza emiterii Ordinului în litigiu, motiv pentru care termenul de contestație este cel prevăzut de art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004. Recursul este fondat și va fi admis. Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține și în raport de motivele de recurs următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința atacată, a admis excepția tardivității acțiunii formulate de reclamant și a respins-o ca tardivă, apreciind că termenul de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 nu este aplicabil în speță, fiind termen de excepție raportat la termenele prevăzute de art. 7 și 11 din aceeași lege.

Acțiunea formulată de recurent s-a întemeiat fără posibilitate de tăgadă pe dispozițiile Deciziei nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, decizie prin care a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009. Acest act normativ a stat la baza Ordinului de eliberare din funcție a recurentului, iar Decizia Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. nr. 758/06.01.2009. Art.9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 prevede că „în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmare a unei excepții invocate în cauză - fapt care s-a întâmplat - acțiunea poate fi introdusă direct la instanța competentă în limitele unui termen de decădere de 1 an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..

Acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 5 mai 2010, motiv pentru care fără dubiu recurentul se încadrează în termenul de contestare prevăzut de art. 9 alin. (4) al Legii nr. 554/2004. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de A.N.V.. Va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se pronunța pe fondul pricinii,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.N.V. împotriva sentinței nr. 432 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.