ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 17 august 2011,

reclamantul F.A.G. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

solicitând anularea ordinului nr. X din 14 ianuarie 2011, reintegrarea în funcția

publică de conducere de director executiv al Direcției pentru Agricultură Arad și

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, reprezentând drepturile salariale cuvenite,

indexate, majorate și recalculate.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că ordinul contestat, prin care s-a dispus destituirea sa

din funcția publică deținută nu îndeplinește condiția menționării motivelor de fapt

și de drept ce au determinat luarea măsurii, împrejurare ce atrage nulitatea absolută

a actului pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1344/2007.

Reclamantul a invocat

de asemenea neregularitățile desfășurării cercetării prealabile a faptei imputate,

precum și netemeinicia ordinului, emis prin exces de putere, în condițiile în care

pârâtul avea obligația de a-l reintegra în funcția publică de conducere, potrivit

sentinței nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4078 din 5 octombrie 2010.

Prin acțiune reclamantul

a ridicat și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010 prin

care pârâtul a dispus reintegrarea sa în funcție, în considerarea deciziilor Curții

Constituționale nr. 413/2010 și nr. 414/2010, cu motivarea că înscrisul respectiv

nu are caracteristicile unui act administrativ, întrucât la data emiterii nu exista

un raport de serviciu concret în funcția publică, nu cuprinde o motivare în fapt

și în drept, actul fiind emis cu exces de putere.

Atât excepția de nelegalitate,

cât și acțiunea au fost respinse de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 121 din 20 februarie 2012.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că ordinul a cărui nelegalitate a fost invocată pe

cale de excepție, prin care s-a procedat la reintegrarea reclamantului în funcția

de director executiv a fost emis în mod corect de către pârât care s-a conformat

deciziilor Curții Constituționale nr. 413/2010 și nr. 414/2010 prin care, urmare

a declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 au

fost repuse în vigoare dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind funcțiile de director

executiv.

Instanța a constatat că

prin Ordinul nr. 903/2010 s-a dispus efectiv reintegrarea reclamantului în funcția

publică deținută anterior, aceasta având obligația de a-și îndeplini îndatoririle

ce-i reveneau în calitate de director executiv și în fapt, chiar și-a exercitat

una din prerogativele postului, prin desemnarea prin decizia nr. 33 din 5 iulie

2010 ca înlocuitor a directorului executiv adjunct al instituției.

S-a reținut și faptul

că Ordinul nr. 903/2010 și-a produs în mod legal efectele până la data emiterii

Ordinului nr. 2319/2010 prin care, urmare a rămânerii irevocabile a sentinței

nr. 50/2010, s-a dispus de către pârât punerea acesteia în aplicare.

Referitor la ordinul

nr. X din 14 ianuarie 2011, instanța a constatat că actul cuprinde o descriere detaliată

a faptelor reținute în raportul comisiei de disciplină din care reiese săvârșirea

faptelor legate de neimplicarea reclamantului în activitatea de conducere, aspect

ce a condus la perturbarea gravă a funcționării Direcției pentru Agricultură Arad.

Astfel, s-a stabilit că

reclamantul, după ce a luat cunoștință de ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010, a delegat

atribuțiile funcției de conducere la data de 5 iulie 2010, după care nu s-a mai

prezentat la serviciu, fapte apreciate de instanță ca fiind corect calificate drept

abateri disciplinare, potrivit art. 77 alin. (2) lit. c), d) și j) din Legea

nr. 188/1999.

Instanța a reținut și

faptul că atât ordinul nr. XX din 14 ianuarie 2010, cât și raportul comisiei de

disciplină nr. 2 din 7 ianuarie 2011 au fost comunicate reclamantului, iar procedura

prealabilă de cercetare disciplinară s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul F.A.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inexistenței ordinului

nr. 903/2010, care nu are natura juridică a unui act administrativ și nu a produs

efecte juridice, fiind emis anterior rămânerii irevocabile a hotărârii de reintegrare

în funcție.

Referitor la soluționarea

excepției de nelegalitate a aceluiași ordin, reclamantul a invocat nemotivarea respingerii

excepției, în condițiile în care cele două decizii ale Curții Constituționale

nr. 413 și nr. 414 din 14 aprilie 2010 aveau drept efect obligația legiuitorului

de a reexamina dispozițiile declarate neconstituționale și nu puteau constitui temei

pentru a se dispune reintegrarea în funcție, anterior soluționării irevocabile a

acțiunii introduse în justiție.

Reclamantul a criticat

sentința și cu privire la greșita reținere de către instanța de fond a legalității

și temeiniciei ordinului nr. X din 14 ianuarie 2011.

Astfel, a arătat reclamantul,

actul nu respectă condițiile de validitate prevăzute imperativ de art. 50 alin.

(3) și (4), precum și de art. 10 și art. 27 din H.G. nr. 1344/2007 privind descrierea

faptei, temeiul legal, termenul de contestare a sancțiunii, anexarea raportului

comisiei de disciplină, data încetării raportului de serviciu și menționarea motivelor

pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.

Sub aspectul temeiniciei,

reclamantul a învederat că la data comiterii presupusei abateri nu avea calitatea

de funcționar public, pe care a redobândit-o la 5 octombrie 2010, când a rămas irevocabilă

sentința nr. 50/2010, fiind greșit reținut în hotărâre că reintegrarea în funcție

s-a dispus prin ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010.

Cât privește ordinul

nr. 2319 din 20 decembrie 2010, prin care s-a pus în aplicare hotărârea judecătorească

de reintegrare, reclamantul a arătat că nu i-a fost comunicat și nu poate produce

consecințe nici cu privire la încetarea efectelor ordinului nr. 903/2010.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel, susținerea reclamantului

privind inexistența și totodată nelegalitatea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010

este neîntemeiată, fiind corect respinsă cererea de constatare a nulității ordinului

care întrunește cerințele unui act administrativ, astfel cum este definită această

noțiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

După cum rezultă din preambulul

actului, ordinul a fost emis în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, ale cărei prevederi continuă să-și producă efectele juridice începând cu

data de 28 februarie 2010 în forma existentă anterior modificărilor aduse prin cele

două O.U.G. neconstituționale, nr. 37/2009 și nr. 105/2009, astfel cum s-a reținut

prin Deciziile nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale. Potrivit acelorași

decizii, lipsirea de temei constituțional a O.U.G. nr. 37/2009 și a O.U.G. nr. 105/2009

are ca efect încetarea de drept și a actelor subsecvente emise în temeiul acestora,

în această categorie intrând și ordinul din 24 aprilie 2009 prin care reclamantul

fusese eliberat inițial din funcția publică de conducere, potrivit O.U.G. nr. 37/2009.

În considerarea acestor

decizii ale Curții Constituționale, pârâtul, a dispus reintegrarea în funcție a

reclamantului prin ordinul din 2 iulie 2010, comunicat la 5 iulie 2010.

Instanța de fond a reținut

în mod corect faptul că în aceeași zi, 5 iulie 2010, în care a semnat de luare la

cunoștință, reclamantul și-a delegat atribuțiile de conducere directorului executiv

adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad, emițând decizia nr. 33 din 5

iulie 2010 prin care l-a desemnat înlocuitorul său.

Referitor la ordinul

nr. X din 14 ianuarie 2011, de destituire din funcție, criticile formulate sunt

de asemenea, nefondate, instanța de fond consemnând în sentință motivele pentru

care a reținut respectarea prevederilor legale privind condițiile de validitate

și procedura cercetării disciplinare.

Obligația autorității

emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului

în conduita administrației publice, menită atât să poată fi evaluate temeiurile

și efectele măsurii dispuse, cât și să permită exercitarea controlului de legalitate.

Sub acest aspect, actul

contestat îndeplinește cerința motivării, în ordin fiind menționate faptele imputate

reclamantului și aspectele avute în vedere la individualizarea sancțiunii, făcându-se

referire și la raportul comisiei de disciplină nr. 2 din 7 ianuarie 2011, ce a fost

comunicat reclamantului la 12 ianuarie 2011.

Curtea constată că instanța

de fond a reținut în mod just că temeiul de drept avut în vedere la luarea măsurii

a fost corect indicat, în raport de care dispoziții și termenul de contestare a

ordinului este cel menționat, de 6 luni de la comunicarea actului administrativ.

Nici critica privind nulitatea

ordinului urmare a neaxării raportului comisiei de disciplină nu poate fi primită,

reclamantului fiindu-i comunicat acest raport la data de 12 ianuarie 2010, atât

la domiciliu, cât și la sediul instituției.

Referitor la procedura

desfășurată în fața comisiei de disciplină rezultă din actele dosarului că reclamantul,

legal citat, nu a înțeles să se prezinte sau să solicite în scris probe în apărare,

nefiind astfel întemeiat nici motivul de recurs privind nelegalitatea cercetării

prealabile și nemotivarea înlăturării apărărilor.

Sub aspectul temeiniciei

ordinului, instanța de fond a reținut corect faptul că reintegrarea efectivă a reclamantului

s-a realizat prin ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010, anterior judecării recursului

promovat de pârât împotriva soluției de anulare a ordinului de eliberare din funcție

nr. 448 din 24 aprilie 2010.

De menționat în acest

sens relevanța sentinței nr. 11 din 13 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă

prin decizia nr. 4383 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

prin care s-a respins acțiunea reclamantului întemeiată pe prevederile art. 24 din

Legea nr. 554/2004, privind obligarea pârâtului la despăgubiri de întârziere pentru

refuzul executării sentinței nr. 50/2010 a aceleiași instanțe.

Prin hotărârile susmenționate,

s-a reținut că emiterea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010 a avut drept consecință

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior și

deci, restabilirea raportului de funcție între părți.

Abaterile disciplinare

invocate în ordinul nr. 12 din 14 ianuarie 2011 au fost corect stabilite, lipsa

de la serviciu a reclamantului o perioadă mare de timp fiind de natură să perturbe

grav activitatea direcției și justificând aplicarea sancțiunii destituirii din funcție.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.A.G. împotriva

Sentinței nr. 121 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie

2012.