ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4383/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie

2010, reclamantul F.A.G. a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 24–25 din

Legea nr. 554/2004 să fie obligat pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri de

întârziere pentru refuzul de a executa sentința civilă nr. 50 din 28 ianuarie

2010 a Curții de Apel Timișoara, irevocabilă prin decizia nr. 4078 din 5

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că pârâtul nu a respectat termenul legal de 30 de zile pentru

executarea sentinței civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

prin care a fost anulat ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârât pentru eliberarea

sa din funcția de conducere de director executiv al D.A.D.R. a Județului Arad, cu

obligarea pârâtului la reintegrarea în funcția publică deținută anterior emiterii

ordinului anulat.

Reclamantul a învederat

că nerespectarea culpabilă a unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată

de instanța de contencios administrativ reprezintă un fapt ilicit, care atrage răspunderea

civilă delictuală a ministerului pârât pentru imposibilitatea de a-și valorifica

efectiv dreptul recunoscut de lege. În acest sens, recurentul a arătat că obligația

executării hotărârilor judecătorești irevocabile se impune în vederea satisfacerii

exigențelor prevăzute de art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului, întrucât

dreptul de acces la o instanță garantează și punerea în executare a hotărârilor

judecătorești irevocabile.

La termenul de judecată

din 21 februarie 2011, reclamantul a precizat obiectul acțiunii, solicitând să i

se aplice pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de

persoană obligată să îndeplinească titlul executoriu, sancțiunea amenzii de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în temeiul dispozițiilor

art. 24 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, începând cu data de 5

noiembrie 2010 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică de conducere.

Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 11C

din 13 mai 2011, prin care a respins acțiunea reclamantului, constatând că nu sunt

îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 24-25 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a avut

în vedere în acest sens starea de fapt dovedită în cauză și din care rezultă că

reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere prin ordinul nr. 903/2010

emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anterior datei la care sentința

civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara a rămas irevocabilă

prin decizia nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

De asemenea, s-a avut

în vedere că reclamantul a încasat daunele morale în sumă de 50.000 RON, la care

a fost obligat ministerul pârât prin sentința civilă nr. 11CC din 13 mai 2011, iar

împrejurarea că acesta nu a beneficiat de toate drepturile decurgând din reintegrare

este o consecință a refuzului său de a relua funcția de director executiv al D.A.D.R.

Arad.

Din acest motiv, s-a apreciat

că nu se poate constata refuzul nejustificat al ministerului pârât de a executa

hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ

și pe cale de consecință, că nu există temei pentru aplicarea sancțiunii amenzii

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamantul, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată,

în sensul admiterii acțiunii formulate în baza prevederilor art. 24 din Legea

nr. 554/2004.

Recurentul a susținut

că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii și cu încălcarea principiului priorității reglementărilor internaționale

referitoare la drepturile fundamentale ale omului, reglementat de art. 20 alin.

(2) din Constituție.

În dezvoltarea cererii

de recurs, s-a arătat că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului și jurisprudența C.E.D.O. a drepturilor omului, care

s-a pronunțat în mod constant că, dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura

numai până la pronunțarea hotărârii, ci până la executarea acesteia, astfel că autoritățile

publice au obligația să execute benevol, cu bună credință și cu promptitudine o

hotărâre judecătorească ce reprezintă titlu executoriu.

Recurentul a criticat

concluzia instanței de fond privind executarea sentinței civile nr. 50 din 28 ianuarie

2010 prin emiterea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010, arătând că acesta nu reprezintă

un act de executare a hotărârii judecătorești irevocabile, în condițiile în care

reintegrarea nu a fost dispusă cu începere de la data de 23 mai 2009 și nici nu

au fost îndeplinite obligațiile de a se plăti retroactiv drepturile salariale și

de a se vira impozitele și contribuțiile legale.

Pentru reintegrarea în

funcție, recurentul a învederat că era necesară restabilirea drepturilor încălcate,

ceea ce nu s-a realizat prin ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010, astfel că în mod

greșit nu s-a constatat refuzul nejustificat al ministerului intimat de a executa

hotărârea judecătorească irevocabilă.

De altfel, recurentul

consideră că acest refuz a fost explicit prin adresa din 4 august 2010, în care

intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția juridică,

i-a comunicat că sentința civilă nr. 50 din 28 ianuarie 2010 nu poate fi executată,

fiind atacată cu recurs și conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, recursul suspendă executarea. Din conținutul acestei adrese rezultă

în mod evident că ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010 nu a fost emis pentru executarea

sentinței civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010 fiind consecința constatării neconstituționalității

O.U.G. nr. 37/2009 și nr. 105/2009 prin Deciziile nr. 1257/2009 și nr. 1629/2009

pronunțate de Curtea Constituțională.

Recurentul a susținut

că în mod greșit au fost considerate de instanța de fond ca fiind lipsite de relevanță

motivele pentru care a refuzat reluarea funcției în baza ordinului nr. 903 din 2

iulie 2010, deși acestea sunt justificate de neexecutarea sentinței civile nr. 50

din 28 ianuarie 2010, prin menținerea și după data de 28 februarie 2010 la conducerea

serviciului deconcentrat D.A.D.R. de directori coordonatori numiți în baza O.U.G.

nr. 37/2009 și nr. 105/2009, acte normative aplicate astfel și după constatarea

neconstituționalității lor, ceea ce reprezintă o încălcare a caracterului obligatoriu

erga omnes al deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională.

În ceea ce privește ordinul

nr. 2319 din 20 decembrie 2010 emisă de ministerul intimat, recurentul a arătat

că nu constituie un act de executare a sentinței civile nr. 50 din 28 ianuarie 2010,

deoarece nu s-a dispus reintegrarea sa în funcția publică potrivit dispozitivului

titlului executoriu și nu s-a făcut dovada restabilirii drepturilor încălcate, respectiv

plata drepturilor salariale cu titlu de despăgubiri aferente perioadei în care raportul

de serviciu a fost întrerupt ca urmare a eliberării nelegale din funcția publică

deținută și îndeplinirea obligației corelative de a deduce din salariile brute și

de a achita impozitele și celelalte contribuții legale.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă

nr. 50 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4078 din 5 octombrie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul F.A.G., a fost anulat ordinul

nr. 448 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută,

cu obligarea pârâtului la plata către reclamant a daunelor morale în sumă de 50.000

RON.

Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a emis ordinul nr. 903 din 2 iulie 2010 privind reintegrarea

reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv în cadrul D.A.D.R.

Arad, cu un salariu de bază în sumă de 3.480 RON.

Conținutul acestui ordin

a fost corect interpretat de instanța de fond ca fiind un act de executare a obligațiilor

stabilite în sarcina ministerului intimat prin hotărârea judecătorească irevocabilă

invocată de recurent.

Emiterea acestui ordin

a avut drept consecință atât reintegrarea recurentului în funcția publică de conducere

deținută anterior întocmirii ordinului nelegal de eliberare din funcție, cât și

achitarea daunelor morale în sumă de 50.000 RON cu ordinul de plată din 29 noiembrie

2010.

Ambele obligații au fost

îndeplinite conform dispozitivului hotărârii judecătorești irevocabile pronunțate

de instanța de contencios administrativ și în consecință, nu se poate constata existența

unui refuz nejustificat de executare a hotărârii în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a acesteia, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru aplicarea sancțiunii amenzii

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere sau pentru acordarea

de despăgubiri pentru întârziere.

Susținerea recurentului

privind neconformitatea ordinului nr. 903 din 2 iulie 2010 cu dispozitivul hotărârii

judecătorești irevocabile se dovedește a fi nefondată întrucât se referă la data

la care operează reintegrarea în funcția publică de conducere, plata drepturilor

salariale aferente funcției respective și plata impozitelor și contribuțiilor datorate

statului pentru drepturile bănești, dar toate acestea nu au fost stabilite prin

titlul executoriu și deci în privința lor, nu există temei pentru a se constata

refuzul intimatului de a proceda la executare.

În mod evident, ordinul

nr. 903 din 2 iulie 2010 a fost întocmit de ministerul intimat pentru reintegrarea

recurentului în funcția publică de conducere și a avut ca efect stabilirea raportului

de funcție între părți, astfel că în mod întemeiat au fost considerate de instanța

de fond ca lipsite de relevanță față de obiectul prezentei cereri motivele expuse

în adresa din 4 august 2010 cu privire la caracterul executoriu al sentinței civile

nr. 50 din 28 ianuarie 2010 sau cele pentru care funcționarul public a refuzat reluarea

funcției.

Aceeași concluzie se impune

și cu privire la argumentele invocate în recurs pentru a se constata nelegalitatea

ordinului nr. 2.319 din 20 decembrie 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, cu atât mai mult cu cât acest act administrativ nu a fost avut în vedere

la pronunțarea soluției de respingere a cererii , constatându-se că nu a fost comunicat

recurentului.

Nefondată se dovedește

a fi și susținerea din recurs privind pronunțarea hotărârii atacate cu încălcarea

dispozițiilor art. 24-25 din Legea nr. 554/2004 și a dreptului la un proces echitabil,

întrucât instanța de fond a stabilit corect cadrul procesual și limitele sesizării

sale în procedura de executare a unei hotărâri judecătorești irevocabile, a analizat

conținutul și efectele actului administrativ de executare, constatând în mod judicios

că nu a existat din partea ministerului intimat un refuz nejustificat de a îndeplini

obligațiile stabilite în sarcina sa.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.A.G. împotriva

sentinței nr. 11 CC din 13 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie

2011.