ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6122/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Ț.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând anularea Ordinului 457 din 24 aprilie 2009 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, repunerea acestuia în toate drepturile aferente funcției publice, cu consecința obligării pârâtului la plata diferenței dintre drepturile sale salariale legal cuvenite și cele efectiv realizate în considerarea noii funcții publice pe care a ocupat-o temporar. A mai arătat că prin Ordinul 275 din 22 aprilie 2005 a fost numit în funcția publică de conducere director executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Maramureș, iar prin Ordinul 457 din 24 aprilie 2009 invocând prevederile art. III alin. (1) și alin. (1 1 ) din O.U.G.

37/2009, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv la expirarea preavizului de 30 de zile calendaristice fiind numit prin Ordinul 633 din 24 mai 2009 în funcția publică de execuție de consilier I superior în cadrul aceleiași direcții, beneficiind de salariul de bază aferent acestei funcții publice pe care a ocupat-o până la ordinul 958 din 2 iulie 2010 când a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director executiv. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 68 din 3 februarie 2011 a admis acțiunea formulată de reclamant dispunând anularea Ordinului nr. 457 din 24 aprilie 2009 și obligarea pârâtului să achite reclamantului toate drepturile aferente acestei funcții, respectiv diferența dintre drepturile cuvenite și cele efectiv realizate în intervalul 24 mai 2009 – 1 iulie 2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2345,3 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 457 din 24 aprilie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională astfel că potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susținând următoarele critici: 1) Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică prin aceea că a dispus respingerea excepțiilor inadmisibilității, tardivității și lipsei de interes, fără a preciza motivele care au condus la această soluție.

Prin cea de a doua critică, referitoare la fondul cauzei, recurentul a susținut că la emiterea ordinului atacat au fost respectate prevederile art. 99 alin. (3) și (4) din Legea nr. 118/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, reclamantul menținându-se pe funcția publică deținută anterior de consilier superior treapta I, cu drepturile salariale aferente. Recurentul a mai susținut că în temeiul Deciziei Curții Constituționale nr. 414 din 14 aprilie 2010 a fost emis Ordinul nr. 959 din 2 iulie 2010 prin care reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director executiv al Direcției Agricole Județene Maramureș.

Cât privește obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata diferenței dintre drepturile cuvenite și cele efectiv realizate în intervalul 24 mai 2009 – 1 iulie 2010, recurentul susține că a fost încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât „despăgubirile” respectiv daunele pot fi acordate doar de la data introducerii acțiunii, or reclamantul în acest interval de timp a beneficiat de remunerație salarială astfel că pretenția acestuia urmărește o îmbogățire fără just temei. Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, recurentul a susținut că acestea sunt exagerat de mari în raport de valoarea pricinii. Recursul este nefondat.

Referitor la critica privind reanalizarea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității, excepției tardivității și excepției lipsei de interes, urmează să se constate că această critică este neîntemeiată, întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra acestora prin încheierea de ședință din data de 27 ianuarie 2011, făcând mențiunea despre aceasta și în hotărârea pronunțată (fila 2). În ceea ce privește fondul cauzei instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Astfel, intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ anularea Ordinului nr. 457 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care i se aduce la cunoștință că va fi eliberat din funcția publică de conducere de director executiv în baza art. III alin. (1) și alin. (1 1 ) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, urmând a beneficia de un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (5) și (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Prin ordinul nr. 633 din 24 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția publică de execuție de consilier I superior în cadrul aceleiași direcții, beneficiind de salariul de bază aferent acestei funcții publice. Actul administrativ atacat, respectiv Ordinul nr. 457/2009, emis în baza O.U.G. nr. 37/2009 este lipsit de orice fundament legal, ca urmare a deciziei nr. 1257/2009, prin care, în cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe de urgență, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009. Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale. Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 958 din 2 iulie 2010 prin care reclamantul a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director executiv. Ca o consecință a acestui fapt și potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin actele administrative emise în baza unor ordonanțe ale guvernului declarate neconstituționale. În lumina considerentelor deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, față de situația de fapt descrisă anterior, măsura reintegrării intimatului în funcția publică corespunzătoare apare justă și legală. În aceste condiții, obligarea recurentului-pârât la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile bănești cuvenite și cele efectiv realizate de către intimatul-reclamant în funcția de execuție în perioada 24 mai 2009 – 1 iulie 2010 apare ca justă și întemeiată, în condițiile în care, ca urmare a actelor nelegale emise de către recurent, intimatul a suferit în mod concret un prejudiciu constând în diferența dintre drepturile salariale efectiv realizate și cele care i s-ar fi cuvenit în situația în care actul nelegal nu ar fi intervenit.

Referitor la critica, privind acordarea de către instanță a unor cheltuieli exagerat de mari urmează să se constate că este neîntemeiată, întrucât obligația are la bază culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții or recurentul s-a aflat în mod evident în culpă. Așa fiind, în temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâtul va fi obligat și în calea de atac a recursului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Ț.V. Examinând și din oficiu hotărârea recurată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 68 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la 620 lei cheltuieli de judecată către intimat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.