ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 533 din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a anulat Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind eliberarea reclamantului din funcția de director executiv al Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Cluj.

A dispus obligarea aceluiași pârât la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior emiterii ordinului 2009. A obligat pârâții să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile, precum și cu celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat în funcția deținută anterior, între data emiterii actului contestat și data reintegrării efective, sume ce urmează a fi actualizate cu rata inflației, la data plății. De asemenea a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor formulate cu acest titlu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - dreptul legal la un preaviz de 30 de zile al reclamantului nu a fost respectat, ordinul atacat fiindu-i comunicat la data de 28 aprilie 2009, deși perioada de preaviz era cuprinsă între 24 aprilie 2009 – 23 mai 2009; - ordinul atacat a încălcat dispozițiile art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999, garanții ale principiului stabilității funcției publice; - din analiza preambulului ordinului a cărui anulare se solicită se observă că temeiul legal, de bază, al acestuia nu este redus doar la prevederile O.U.G.

nr. 37/2009, ci dispozițiilor ordonanței îi sunt alăturate în motivare și prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, aspect din care rezultă că funcția publică de director executiv s-a desființat în urma reducerii postului ocupat de funcționarul public; - în concepția legiuitorului reducerea unui post este justificată numai dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, neputând fi fixate posturi similare, pentru o perioadă de 1 an de la data reorganizării; - din analiza prevederilor art. 3 a O.U.G.

nr. 37/2009 rezultă că nici una dintre condiționări nu a fost respectată, întrucât postul de director coordonator poate fi ocupat în aceleași condiții de studii ca cel de director executiv, atribuțiile fiind, în esență, identice; - apărările pe care le face reclamantul din perspectiva dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 76 C. muncii sunt fondate, deoarece concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută, iar în sfera acestei proceduri se înscriu atât nerespectarea duratei preavizului, cât și nerespectarea termenului minim prohibitiv de un an, în care subsecvent eliberării reclamantului din funcție, o funcție similară nu putea fi înființată la nivelul aceluiași serviciu deconcentrat; - ordinul atacat este nelegal și prin prisma dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțională O.U.G.

nr. 37/2009 în integralitatea acesteia, astfel încât un act administrativ individual emis în aplicarea și executarea unor dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității, fiind lovit de nulitate. - în temeiul dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/2999 și ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis și capătul de cerere privind reintegrarea în funcție a reclamantului cu acordarea de despăgubiri egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care beneficia reclamantul până la emiterea ordinului contestat. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea de daune morale în valoare de 80.000 lei, formulat de reclamant pentru prejudiciul adus onoarei, demnității, reputației și dreptului său la imagine prin actul administrativ atacat, instanța de fond a apreciat că este parțial întemeiat.

A reținut curtea de apel că trebuie luată în considerare împrejurarea că, în astfel de situații, îndrituirea concretă a reclamantului la astfel de daune și determinarea cuantumului lor a fost lăsată la aprecierea instanței. Din perspectiva interpretărilor doctrinare, instanța de fond a apreciat că apar îndreptățite susținerile reclamantului din acțiunea introductivă, conform cărora, prin măsura nelegal dispusă prin ordinul a cărui anulare se solicită a fost grav afectată cariera și evoluția profesională a reclamantului, neatinsă până la emiterea ordinului în cauză de nici un incident, fiindu-i știrbit prestigiul profesional, cu atât mai mult cu cât postul fusese ocupat prin concurs. S-a reținut și crearea unei incertitudini a locului de muncă și reducerea veniturilor realizate, creându-se reclamantului un profund sentiment de nedreptate și de neîncredere în sine și în posibilitatea de a se afirma pe plan profesional strict pe criterii de competență.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul M.I. și pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o ca nelegală, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale critică hotărârea judecătorească întrucât apreciază că instanța fondului „avea obligația” să respingă cererea ca fiind lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmărește doar repunerea sa în funcția anterioară, ceea ce ar echivala cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja. Deasemenea în motivele de recurs, se arată că instanța de fond a admis nelegal o acțiune de anulare a Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât regula în vederea anulării unui act administrativ individual, este aceea a analizării motivului de anulare la momentul emiterii actului.

Recursul declarat de M.I. critică sentința referitor la obligarea părților în favoarea sa la despăgubiri – daune morale – 80.000 lei, apreciind că acest capăt de cerere trebuia admis în totalitate conform art. 18 din Legea nr. 554/2004. A solicitat deasemenea, respingerea recursului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse. Examinând motivele de recurs, actele dosarului și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Temeiul din ordinul în litigiu, nu se referă doar la dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, ci și la art. 99 din Legea nr. 188/1999. Funcția publică de director executiv a fost desființată în raport de prevederile Legii nr. 188/1999, însă cu anumite condiții, pe care O.U.G.

nr. 37/2009 nu le-a respectat, pentru că postul de director coordonator poate fi ocupat în aceleași condiții ca cel de director executiv, atribuțiile celor doi fiind identice. Curtea Constituțională a României s-a pronunțat asupra constituționalității O.U.G. nr. 37/2009, decizie publicată în Monitorul Oficial din 6 noiembrie 2009 și a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională. Corect instanța fondului a apreciat față de aceste considerente că actul administrativ în litigiu Ordinul din 2009 emis în executarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, este nelegal. Desigur după anularea acestui ordin, consecința firească în raport și de dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a fost obligarea pârâtului la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului în funcția avută anterior.

De aici decurg și celelalte obligații pentru părți referitoare la despăgubiri – drepturi bănești, întrucât prejudiciul creat de actul nelegal trebuia acoperit în integralitate a sa. Față de aceste considerente, recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se va respinge ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul M.I. pentru plata sumei de 80.000 lei daune morale aduse onoarei și demnității sale, Curtea de Apel a constatat că este admisibil raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că în asemenea situații determinarea cuantumului acestor daune este la latitudinea instanței de judecată, față de o serie de criterii care trebuie avute în vedere la acordarea lor.

Desigur, prin măsura luată ca urmare a actului administrativ în litigiu, reclamantului –recurent i-a fost lezat un drept prevăzut de lege, i-a fost afectată situația familială și socială, cât și evoluția sa profesională. Corect Curtea de Apel a apreciat că toate aceste fapte reprezintă un minim de argumente și indicii care au determinat-o să oblige pe pârâtă la daune morale, însă într-un cuantum mai mic decât au fost solicitate, acordate prin apreciere. Cum prima instanță a motivat amplu atât acordarea daunelor morale, cât și respingerea celorlalte pretenții ale reclamantului în raport de probatoriile admise și administrate, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că recursul declarat de M.I.

nu este fondat și va fi respins. Așa fiind, se apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care instanța supremă va respinge ambele recursuri ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de M.I. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței civile nr. 535 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.