ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1902/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 533 din 2 noiembrie 2009,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I.,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a

anulat Ordinul din 24 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministrul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, privind eliberarea reclamantului din

funcția de director executiv al Oficiului Județean de

Consultanță Agricolă Cluj. A dispus obligarea aceluiași

pârât la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului pe funcția

deținută anterior emiterii ordinului 2009. A obligat pârâții

să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile,

precum și cu celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar

fi beneficiat în funcția deținută anterior, între data emiterii

actului contestat și data reintegrării efective, sume ce urmează

a fi actualizate cu rata inflației, la data plății. De asemenea

a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 5.000

lei, cu titlu de daune morale și a respins restul pretențiilor

formulate cu acest titlu.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- dreptul legal la un preaviz de 30

de zile al reclamantului nu a fost respectat, ordinul atacat fiindu-i comunicat

la data de 28 aprilie 2009, deși perioada de preaviz era cuprinsă

între 24 aprilie 2009 – 23 mai 2009;

- ordinul atacat a încălcat

dispozițiile art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999,

garanții ale principiului stabilității funcției publice;

- din analiza preambulului ordinului

a cărui anulare se solicită se observă că temeiul legal, de

bază, al acestuia nu este redus doar la prevederile O.U.G. nr. 37/2009, ci

dispozițiilor ordonanței îi sunt alăturate în motivare și

prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici, aspect din care rezultă că funcția

publică de director executiv s-a desființat în urma reducerii

postului ocupat de funcționarul public;

- în concepția legiuitorului

reducerea unui post este justificată numai dacă atribuțiile

aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă

sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv,

referitoare la studii, neputând fi fixate posturi similare, pentru o

perioadă de 1 an de la data reorganizării;

- din analiza prevederilor art. 3 a

O.U.G. nr. 37/2009 rezultă că nici una dintre condiționări

nu a fost respectată, întrucât postul de director coordonator poate fi

ocupat în aceleași condiții de studii ca cel de director executiv,

atribuțiile fiind, în esență, identice;

- apărările pe care le

face reclamantul din perspectiva dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 188/1999

coroborate cu cele ale art. 76 C. muncii sunt fondate, deoarece concedierea

dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este

lovită de nulitate absolută, iar în sfera acestei proceduri se

înscriu atât nerespectarea duratei preavizului, cât și nerespectarea

termenului minim prohibitiv de un an, în care subsecvent eliberării

reclamantului din funcție, o funcție similară nu putea fi

înființată la nivelul aceluiași serviciu deconcentrat;

- ordinul atacat este nelegal

și prin prisma dispozițiilor Deciziei Curții

Constituționale prin care s-a declarat neconstituțională O.U.G. nr.

37/2009 în integralitatea acesteia, astfel încât un act administrativ

individual emis în aplicarea și executarea unor dispoziții legale

declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul

legalității, fiind lovit de nulitate.

- în temeiul dispozițiilor art.

106 din Legea nr. 188/2999 și ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

instanța de fond a admis și capătul de cerere privind

reintegrarea în funcție a reclamantului cu acordarea de despăgubiri

egale cu salariile și celelalte drepturi bănești de care

beneficia reclamantul până la emiterea ordinului contestat.

În ceea ce privește

capătul de cerere referitor la acordarea de daune morale în valoare de

80.000 lei, formulat de reclamant pentru prejudiciul adus onoarei,

demnității, reputației și dreptului său la imagine

prin actul administrativ atacat, instanța de fond a apreciat că este

parțial întemeiat. A reținut curtea de apel că trebuie

luată în considerare împrejurarea că, în astfel de situații,

îndrituirea concretă a reclamantului la astfel de daune și

determinarea cuantumului lor a fost lăsată la aprecierea

instanței. Din perspectiva interpretărilor doctrinare, instanța

de fond a apreciat că apar îndreptățite susținerile

reclamantului din acțiunea introductivă, conform cărora, prin

măsura nelegal dispusă prin ordinul a cărui anulare se

solicită a fost grav afectată cariera și evoluția

profesională a reclamantului, neatinsă până la emiterea

ordinului în cauză de nici un incident, fiindu-i știrbit prestigiul

profesional, cu atât mai mult cu cât postul fusese ocupat prin concurs. S-a

reținut și crearea unei incertitudini a locului de muncă și

reducerea veniturilor realizate, creându-se reclamantului un profund sentiment

de nedreptate și de neîncredere în sine și în posibilitatea de a se

afirma pe plan profesional strict pe criterii de competență.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamantul M.I. și pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, criticând-o ca nelegală, întrucât a fost pronunțată

cu greșita aplicare a legii.

Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale critică hotărârea judecătorească întrucât

apreciază că instanța fondului „avea obligația” să

respingă cererea ca fiind lipsită de obiect, întrucât reclamantul

urmărește doar repunerea sa în funcția anterioară, ceea ce

ar echivala cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Deasemenea în motivele de recurs, se

arată că instanța de fond a admis nelegal o acțiune de

anulare a Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale ca urmare a constatării neconstituționalității

actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât regula în vederea

anulării unui act administrativ individual, este aceea a analizării

motivului de anulare la momentul emiterii actului.

Recursul declarat de M.I.

critică sentința referitor la obligarea părților în

favoarea sa la despăgubiri – daune morale – 80.000 lei, apreciind că

acest capăt de cerere trebuia admis în totalitate conform art. 18 din

Legea nr. 554/2004. A solicitat deasemenea, respingerea recursului Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Recursurile sunt nefondate și

vor fi respinse.

Examinând motivele de recurs, actele

dosarului și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Temeiul din ordinul în litigiu, nu

se referă doar la dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, ci și la art.

99 din Legea nr. 188/1999.

Funcția publică de

director executiv a fost desființată în raport de prevederile Legii nr.

188/1999, însă cu anumite condiții, pe care O.U.G. nr. 37/2009 nu

le-a respectat, pentru că postul de director coordonator poate fi ocupat în

aceleași condiții ca cel de director executiv, atribuțiile celor

doi fiind identice.

Curtea Constituțională a

României s-a pronunțat asupra constituționalității O.U.G. nr.

37/2009, decizie publicată în Monitorul Oficial din 6 noiembrie 2009

și a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională.

Corect instanța fondului a

apreciat față de aceste considerente că actul administrativ în

litigiu Ordinul din 2009 emis în executarea unor dispoziții legale

declarate neconstituționale, este nelegal.

Desigur după anularea acestui

ordin, consecința firească în raport și de dispozițiile art.

106 din Legea nr. 188/1999 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a fost obligarea

pârâtului la emiterea unui ordin de reintegrare a reclamantului în funcția

avută anterior. De aici decurg și celelalte obligații pentru

părți referitoare la despăgubiri – drepturi bănești,

întrucât prejudiciul creat de actul nelegal trebuia acoperit în integralitate a

sa.

Față de aceste

considerente, recursul declarat de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, se va respinge ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamantul M.I. pentru plata sumei de 80.000 lei daune morale

aduse onoarei și demnității sale, Curtea de Apel a constatat că

este admisibil raportat la prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, având în

vedere faptul că în asemenea situații determinarea cuantumului

acestor daune este la latitudinea instanței de judecată,

față de o serie de criterii care trebuie avute în vedere la acordarea

lor.

Desigur, prin măsura luată

ca urmare a actului administrativ în litigiu, reclamantului –recurent i-a fost

lezat un drept prevăzut de lege, i-a fost afectată situația

familială și socială, cât și evoluția sa

profesională.

Corect Curtea de Apel a apreciat

că toate aceste fapte reprezintă un minim de argumente și

indicii care au determinat-o să oblige pe pârâtă la daune morale, însă

într-un cuantum mai mic decât au fost solicitate, acordate prin apreciere.

Cum prima instanță a

motivat amplu atât acordarea daunelor morale, cât și respingerea

celorlalte pretenții ale reclamantului în raport de probatoriile admise

și administrate, Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că recursul declarat de M.I. nu este fondat și va fi

respins.

Așa fiind, se apreciază

că sentința atacată este legală și temeinică,

motiv pentru care instanța supremă va respinge ambele recursuri ca

neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de M.I.

și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva

sentinței civile nr. 535 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.