ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2840/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.H.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 480 din 24 aprilie 2009, reîncadrarea în funcție și obligarea la plata drepturilor salariale majorate, indexate și reactualizate de la data aplicării măsurii, până la reîncadrarea în muncă. î n motivarea acțiunii reclamantul a arătat, în esență, că prin ordinul atacat i s-a acordat un preaviz de 30 de zile, la expirarea căruia urma să fie eliberat din funcția publică de conducere pe care o deținea, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, al art. 99 alin. (1) lit. b) și alin. (3) – (7) din Legea nr. 188/1999 și al art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009. O.U.G. nr. 37/2009 este însă neconstituțională, fiind contrată prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, validitatea ordinului fiind astfel afectată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 515/2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei plângerii prealabile, respingându-se, în consecință, acțiunea formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că ordinul atacat a fost comunicat, potrivit susținerilor reclamantului, la data de 27 aprilie 2009, acțiunea fiind formulată la data de 27 mai 2009, fără a se urma procedura prealabilă, respectiv fără a se solicita autorității emitente revocarea ordinului considerat nelegal, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.

A mai apreciat judecătorul fondului că ordinul atacat prezintă caracteristicile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind un act administrativ unilateral, astfel încât nu poate fi reținută teza apărătorului reclamantului potrivit căreia actul atacat ar fi prealabil eliberării din funcție. 3. Recursul exercitat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței menționate, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 și al art. 304 1 C. proc. civ.. În esență, recurentul-reclamant a arătat că ordinul contestat nu este un act administrativ care să producă efecte juridice asupra raportului său de serviciu în sensul încetării acestuia și eliberării din funcția publică, în temeiul art. 97 alin. (1) lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, ci un act premergător prin care a fost informat că funcția pe care o ocupa urma să fie desființată în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Prin urmare, autoritatea pârâtă trebuia să emită un nou ordin de eliberare din funcție, după expirarea termenului de preaviz. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul juridic supus controlului instanței de contencios administrativ este ordinul nr. 480 din 24 aprilie 2009, prin care Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale a dispus ca recurentului-reclamant să i se acorde un preaviz de 30 de zile, în perioada 24 aprilie - 23 mai 2009, la data expirării perioadei de preaviz intervenind eliberarea din funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Cluj.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, manifestarea de voință a autorității emitente a fost clară și neechivocă, atât în ceea ce privește măsura dispusă – eliberarea din funcție – cât și data acesteia – data expirării perioadei de preaviz, indicată expres ca fiind 24 aprilie – 23 mai 2009. În raport cu aceste elemente, instanța de fond a calificat corect natura juridică a ordinului, ca fiind aceea a unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, și a făcut, de asemenea, aplicarea corectă a prevederilor art. 7 alin. (1) din aceeași lege, care condiționează exercitarea dreptului la acțiunea în contencios administrativ de îndeplinirea procedurii prealabile.

În materia funcției publice, trimiterea la termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazul în care funcționarul public contestă actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului sau de serviciu din motive pe care le consideră netemeinice sau nelegale, este făcută expres în art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Într-o altă perspectivă, Înalta Curte constată că acceptarea tezei pe care încearcă să o acrediteze recurentul-reclamant, în sensul că ordinul supus judecății nu este un act administrativ, ci un act premergător, nu ar fi de natură să conducă la o altă soluție decât cea a inadmisibilității acțiunii, pentru că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, operațiunile administrative sau actele premergătoare, care nu produc efecte prin ele însele, pot fi atacate în justiție numai împreună cu actul administrativ emis în baza lor.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.H.V. împotriva sentinței civile nr. 515/2009 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 mai 2010.