ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4347/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr. 2390 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, care au luat naștere prin emiterea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009, act prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj.

A mai arătat că în executarea Ordinului din 28 mai 2009 a încheiat contractul de management din 28 mai 2009 pe o perioadă de 1 an, iar prin ordinul de eliberare din funcție se încalcă prevederile care ocrotesc funcționarul public, statuate prin Legea nr. 188/1999, iar nemotivarea în fapt a actului constituind în sine un motiv de nulitate absolută. Reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și reintegrarea în funcția deținută anterior emiterii ordinului și plata indemnizației cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reintegrare. Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile și, în subsidiar, respingerea acesteia ca lipsită de obiect.

Prin sentința nr. 40 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect și a admis cererea precizată formulată de reclamanta G.L., dispunând anularea Ordinului din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și plata indemnizației cuvenite de la data emiterii Ordinului și până la reintegrare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a hotărât următoarele: - excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunând la dosar o cerere prin care a solicitat organului emitent revocarea ordinului și recipisa de expediere a acesteia; - în privința excepției lipsei de obiect se constată că distincția pe care o face pârâtul între actele cu executare succesivă și cele cu executare uno ictu nu prezintă relevanță în speță, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea nr. 554/2004 făcând vorbire despre persoane vătămate prin acte administrative, indiferent de modalitatea de executare.

- pe fondul acțiunii s-a constatat că din preambulul Ordinului atacat rezultă că acesta a fost emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, act normativ care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. din 14 ianuarie 2010. În acest context, reținând și dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de fond a apreciat că efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, dar și în celelalte cauze cum este și speța de față.

A concluzionat prima instanță că nelegalitatea Ordinului nr. 2390/2009 derivă din faptul că este emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, impunându-se anularea acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate în sensul: -prima instanță nu a reținut că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect cât timp actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii; - în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2390 din 09 octombrie 2009, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului contestat trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment. Se susține că regula care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum, potrivit cu care o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind ca legală și temeinică hotărârea recurată, arătând că are interes în anularea actului menționat, efectul vătămător fiind continuu, iar prin Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 105/2009, ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2390/2009. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 1426 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, funcție nou creată prin acest act normativ. Legea de aprobare a acestei O.U.G. și implicit dispozițiile acesteia din urmă au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Cunoscut este și faptul că prin O.U.G. nr. 105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată. Prin Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale, contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca , după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. precum și a contractul de management nr. 89 din 28 mai 2009. Temeiul juridic al ordinului a cărui anulare se solicită îl constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. 89 din 28 mai 2009 și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Este cunoscut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Prin urmare, neconstituționalitatea actului normativ avut în vedere de recurentul-pârât la emiterea actului contestat, respectiv O.U.G nr. 105/2009, are drept consecință lipsirea de fundament legal a actului administrativ de eliberare din funcție a intimatei-reclamante, respectiv Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale. Susținerea recurentului-pârât în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G.

era în vigoare la data emiterii acestuia este nefondată. Pe de o parte, ar fi lipsit de finalitate controlul de constituționalitate, iar pe de altă parte, legiuitorul, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, mergând pe principiul protecției efective a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale, a instituit dreptul persoanei vătămate de a se prevala de decizia instanței de contencios constituțional pentru a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului administrativ individual vătămător și în situația în care, ulterior emiterii acestuia, ordonanța ce a constituit temeiul legal al acestuia a fost declarată neconstituțională.

Prin urmare, actul administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale este lipsit de efecte juridice, nu mai are suport legal și nu mai există nici un temei pentru menținerea acestuia. În consecință, date fiind considerentele expuse, soluția instanței de fond în ceea ce privește anularea Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 este corectă. În altă ordine, sentința este însă greșită sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate. Din înscrisurile dosarului rezultă că atât ordinul de numire cât și cel de eliberare din funcție au fost emise având ca temei legal ordonanțe de urgență ale guvernului afectate de viciul de neconstituționale, astfel cum s-a menționat anterior.

De asemenea, funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.), astfel că și ordinul de numire în funcția de director coordonator adjunct a reclamantei este lipsit de efecte juridice. De altfel, Curtea Constituțională în considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 a reținut că „ începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”. În consecință, soluția de reintegrare a intimatei-reclamante este greșită, nemaiexistând funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea, reclamanta neputându-se prevala de un act administrativ de numire lipsit de temei legal. Instanța de recurs apreciază că nu este corectă soluția primei instanțe nici cu privire la drepturile bănești acordate reclamantei.

Este cert că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator adjunct, din motive ce exclud culpa intimatei- reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 105/2009 și implicit prin ordinul a cărui anulare s-a dispus , conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Însă, date fiind considerentele de fapt cât și cele normative prezentate anterior, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale până la data pronunțării prezentei deciziei reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei. Pentru considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), 3 C. proc.civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată astfel: va respinge cererea reclamantei privind reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct la D.A.D.R.

Dolj; va obliga pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la pronunțarea prezentei decizii; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva Sentinței nr. 40 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea privind reintegrarea reclamantei G.L. în funcția de director coordonator adjunct la D.A.D.R. Dolj. Obligă pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la pronunțarea prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.