ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4347/2010

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta

G.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului

nr. 2390 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea raporturilor de

serviciu, care au luat naștere prin emiterea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009,

act prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct

în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj.

A mai arătat că în executarea

Ordinului din 28 mai 2009 a încheiat contractul de management din 28 mai 2009 pe

o perioadă de 1 an, iar prin ordinul de eliberare din funcție se încalcă prevederile

care ocrotesc funcționarul public, statuate prin Legea nr. 188/1999, iar nemotivarea

în fapt a actului constituind în sine un motiv de nulitate absolută.

Reclamanta și-a completat

cererea de chemare în judecată, solicitând și reintegrarea în funcția deținută anterior

emiterii ordinului și plata indemnizației cuvenite de la data emiterii ordinului

și până la reintegrare.

Pârâtul a depus întâmpinare,

prin care a invocat inadmisibilitatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile

și, în subsidiar, respingerea acesteia ca lipsită de obiect.

Prin sentința nr. 40 din

29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de obiect și a admis cererea

precizată formulată de reclamanta G.L., dispunând anularea Ordinului din 09

octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și plata indemnizației cuvenite

de la data emiterii Ordinului și până la reintegrare.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a hotărât următoarele:

- excepția inadmisibilității

acțiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a făcut dovada că a parcurs procedura

prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunând la dosar o cerere prin

care a solicitat organului emitent revocarea ordinului și recipisa de expediere

a acesteia;

- în privința excepției

lipsei de obiect se constată că distincția pe care o face pârâtul între actele cu

executare succesivă și cele cu executare uno ictu nu prezintă relevanță în speță,

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea nr. 554/2004 făcând vorbire despre

persoane vătămate prin acte administrative, indiferent de modalitatea de executare.

- pe fondul acțiunii s-a

constatat că din preambulul Ordinului atacat rezultă că acesta a fost emis în aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice,

act normativ care a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629 din 03

decembrie 2009 a Curții Constituționale, decizie publicată în M. Of. din 14 ianuarie

2010.

În acest context, reținând

și dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, instanța de fond a apreciat că efectele deciziei Curții

Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza

în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, dar și în celelalte cauze

cum este și speța de față.

A concluzionat prima instanță

că nelegalitatea Ordinului nr. 2390/2009 derivă din faptul că este emis în aplicarea

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, impunându-se anularea acestuia.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, criticând-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de recurs

se aduc critici sentinței atacate în sensul:

-prima instanță nu a reținut

că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect cât timp actul de eliberare

din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii;

- în mod netemeinic și

nelegal instanța de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2390 din 09

octombrie 2009, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ

în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că legalitatea ordinului

contestat trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la momentul emiterii

sale, și nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Se susține că regula care-și

găsește aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum,

potrivit cu care o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de

legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Intimata - reclamantă

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind ca

legală și temeinică hotărârea recurată, arătând că are interes în anularea actului

menționat, efectul vătămător fiind continuu, iar prin Decizia nr. 1629/2009 a Curții

Constituționale a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 105/2009, ce a stat

la baza emiterii Ordinului nr. 2390/2009.

Examinând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate

și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit

art. 304

1

C. proc.civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 1426 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii,

Pădurii și Dezvoltării Rurale intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director

coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în

baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, funcție

nou creată prin acest act normativ. Legea de aprobare a acestei O.U.G. și implicit

dispozițiile acesteia din urmă au fost declarate neconstituționale prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, republicată. Cunoscut este și faptul că prin O.U.G. nr.

105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată.

Prin Ordinul nr. 2390

din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale,

contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca , după un preaviz de 15 zile, să înceteze

aplicabilitatea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. precum și a contractul

de management nr. 89 din 28 mai 2009.

Temeiul juridic al ordinului

a cărui anulare se solicită îl constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009,

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din

contractul de management nr. 89 din 28 mai 2009 și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Este cunoscut că prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a României a declarat

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V,

art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin urmare, neconstituționalitatea

actului normativ avut în vedere de recurentul-pârât la emiterea actului contestat,

respectiv O.U.G nr. 105/2009, are drept consecință lipsirea de fundament legal a

actului administrativ de eliberare din funcție a intimatei-reclamante, respectiv

Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării

Rurale.

Susținerea recurentului-pârât

în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. era în vigoare la

data emiterii acestuia este nefondată. Pe de o parte, ar fi lipsit de finalitate

controlul de constituționalitate, iar pe de altă parte, legiuitorul, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, mergând pe principiul protecției efective a drepturilor

și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale,

a instituit dreptul persoanei vătămate de a se prevala de decizia instanței de contencios

constituțional pentru a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea

actului administrativ individual vătămător și în situația în care, ulterior emiterii

acestuia, ordonanța ce a constituit temeiul legal al acestuia a fost declarată neconstituțională.

Prin urmare, actul administrativ

care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost

declarate ca fiind neconstituționale este lipsit de efecte juridice, nu mai are

suport legal și nu mai există nici un temei pentru menținerea acestuia.

În consecință, date fiind

considerentele expuse, soluția instanței de fond în ceea ce privește anularea Ordinul

nr. 2390 din 09 octombrie 2009 este corectă.

În altă ordine, sentința

este însă greșită sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută

anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate.

Din înscrisurile dosarului

rezultă că atât ordinul de numire cât și cel de eliberare din funcție au fost emise

având ca temei legal ordonanțe de urgență ale guvernului afectate de viciul de neconstituționale,

astfel cum s-a menționat anterior. De asemenea, funcția pentru care s-a solicitat

reintegrarea a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituția României, republicată, lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 are drept consecință

încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora

(contractele

de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență

etc.), astfel că

și ordinul de numire în funcția de director coordonator adjunct a reclamantei este

lipsit de efecte juridice.

De altfel, Curtea Constituțională

în considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 a reținut că „

începând

cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr.

188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale

ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III,

art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un

efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe

de urgență menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare

a unui text normativ”.

În consecință, soluția

de reintegrare a intimatei-reclamante este greșită, nemaiexistând funcția pentru

care s-a solicitat reintegrarea, reclamanta neputându-se prevala de un act administrativ

de numire lipsit de temei legal.

Instanța de recurs apreciază

că nu este corectă soluția primei instanțe nici cu privire la drepturile bănești

acordate reclamantei.

Este cert că punerea în

aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea

din postul de director coordonator adjunct, din motive ce exclud culpa intimatei-

reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare

de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate

prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G.

nr. 105/2009

și implicit prin ordinul a cărui anulare s-a dispus , conform art. 9 alin. (5) coroborat

cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Însă, date fiind considerentele

de fapt cât și cele normative prezentate anterior, care nu permit încadrarea în

ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării

în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază

că obligarea autorității emitente la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale

până la data pronunțării prezentei deciziei reprezintă o modalitate adecvată și

echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), 3 C. proc.civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica în parte hotărârea atacată astfel: va respinge cererea reclamantei

privind reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct la D.A.D.R. Dolj;

va obliga pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat,

până la pronunțarea prezentei decizii; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva Sentinței nr. 40 din

29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea privind reintegrarea reclamantei G.L. în funcția de

director coordonator adjunct la D.A.D.R. Dolj.

Obligă pârâtul la plata

drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la pronunțarea

prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2010.