ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 880/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, de data 19 mai 2009, reclamantul D.V.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, suspendarea executării Ordinului nr. 518 din 24

aprilie 2009 emis de pârât, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că sunt

îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute expres de art. 14

din Legea nr. 554/004 și anume existența unui caz bine justificat

și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Pârâtul, prin întâmpinare a invocat excepția

inadmisibilității cererii de suspendare cu motivarea că nu s-a

făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7

din Legea nr. 554/2004,

Prin încheierea din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ

-

și fiscal, a respins cererea de

suspendare a executării Ordinului Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 518 din 24 aprilie 2009

formulată de reclamantul D.V.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

că prin Ordinul nr. 518 din 24 aprilie 2009 emis de pârât s-a dispus

eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director

executiv adjunct, coordonator al domeniului economic la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Gorj, cu acordarea unui

preaviz de 30 de zile, ordinul fiind întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr.

37/2009 și că în speță în speță nu sunt

îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei

pagube iminente.

În acest sens a constatat prima instanță că textul legal imperativ

denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării

executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a

unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat

care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine

justificat" și a „iminenței producerii pagubei".

S-a mai constatat că din împrejurările cauzei nu rezultă

existența vreunei îndoieli puternice și evidente asupra

prezumției de legalitate, iar natura măsurii dispuse prin actul

administrativ atacat nu constituie, prin ea însăși, un „caz bine

justificat".

În ceea ce privește condiția existenței unei „pagube

iminente", astfel cum această noțiune este definită în art.

2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, curtea de apel a constatat că

reclamantul nu a justificat în cuprinsul cererii de chemare în judecată

paguba iminentă ce i s-ar produce prin executarea actului administrativ

și nici nu a dovedit-o, astfel încât, argumentele prezentate de reclamant

nu sunt suficiente și concludente pentru a se aprecia că sunt

întrunite cerințele legale ce se impun pentru a se suspenda executarea

unui act administrativ, a cărei prezumție de legalitate nu a fost

răsturnată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul D.V.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat, în esență, că

greșita interpretare dată de instanța fondului art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a avut ca și consecință neaplicarea acestor

dispoziții legale pentru suspendarea executării actului administrativ

unilateral OMAPDR nr. 518 din 24 aprilie 2009.

În opinia recurentului în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de textul legal menționat, cazul bine justificat rezidând din

însăși situația de fapt și de drept care este de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

ordinului atacat, iar paguba iminentă constând în plata drepturilor salariale

de care a fost și este în continuare privat.

În sprijinul acestor susțineri recurentul a amintit Decizia nr.

1189/2008 a Curții Constituționale, jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului ( în concret, Cauza Buchen contra Cehiei – 2002,

în care Curtea a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes

al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel

că dreptul la salariu este asimilat unui drept de proprietate),

Recomandarea R/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și faptul că actul normativ ce a stat la baza emiterii

actului administrativ în discuție – O.U.G. nr. 37/2009 - se află sub

controlul Curții Constituționale cu termen la 16 septembrie 2009.

Examinând cauza, prin prisma criticii formulate prin cererea de recurs,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. și având în vedere

dispozițiile legale incidente – art. 14 alin. (1) și 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 – Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că nu există motive pentru casarea/modificarea

sentinței atacate.

Temeiul juridic al cererii de suspendare a executării Ordinului nr.

518 din 24 aprilie 2009, îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, întrucât prin aceeași acțiune s-a solicitat și

anularea acestui act prin care autoritatea publică a decis eliberarea

reclamantului din funcția publică de director executiv adjunct,

coordonator al domeniului public, la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Gorj.

În analiza cererii de suspendare cerute în baza art. 15 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ judecătorul este ținut a se

raporta la îndeplinirea cerințelor fixate prin art. 14 alin. (1) din același

act normativ.

Cele două articole (art. 14 și art. 15) care

reglementează suspendarea executării unui act administrativ

unilateral sunt în spiritul Recomandării nr. R(89)8 a Comitetului de Miniștri către Statele membre privind protecția judiciară

provizorie în materie de contencios administrativ (adoptată la 13

septembrie 1989), în sensul că măsurile de protecție provizorie

– cum este cazul suspendării executării actului administrativ – pot

fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură că

cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub

condiția existenței unui caz prima facie împotriva

validității actului respectiv.

În acest context legal, judecătorul fondului a procedat la evaluarea

celor două condiții cumulative: „cazul bine justificat” și

„pentru prevenirea unei pagube iminente” și constatând că acestea nu

sunt îndeplinite a respins cererea de suspendare.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

astfel că, în concret, verificarea celor două condiții presupune

ca probatoriul administrat să evidențieze suficiente elemente de natură

a crea o puternică îndoială asupra legalității, altfel spus

să constituie indicii temeinice de nelegalitate.

Având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea

executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza și în

limitele legii, instanța își limitează verificarea, atât în ce privește

conformitatea actului administrativ cu legea, cât și în ce privește

îndeplinirea celor două condiții pentru a aprecia asupra

suspendării executării actului, prin raportare la data emiterii sau adoptării

actului administrativ.

În speță, la momentul judecării cererii de suspendare a

executării, nu era îndeplinită nici cerința „cazului bine

justificat” și nici cea a prevenirii unei „pagube iminente” în

accepțiunea pe care însuși legiuitorul o dă acestor sintagme

[art. 2 lit. 1), lit. t) și ș)].

Revenind la prima condiție, chiar recurentul arată că la

momentul soluționării cererii de suspendare actul normativ în baza căruia

a fost emis actul administrativ în discuție se afla sub control constituțional

cu termen la 16 septembrie 2009 la Curtea Constituțională (C.C.R.).

Într-adevăr, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 C.C.R. a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională,

argumentând că această ordonanță a fost adoptată de

Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție; totodată O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin

art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 (publicată în M.O.f. nr. 668 din 6

octombrie 2009), care în rândul său a fost declarată

neconstituțională în privința art. I pct. 1-15 și 26, art.

II, art. IV, art. V, art. VII și anexa 1, (decizia nr. 1629/2009 a C.C.R.)

cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări

și soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G.

nr. 37/2009 și pe cale de consecință și al Deciziei nr.

1257/209 a C.C.R.

Pentru argumentele deja arătate, aceste evenimente survenite

ulterior datei la care s-a examinat cererea de suspendare (16 iulie 2009) nu sunt

relevante în cauza de față.

În privința celeia de-a doua cerințe prevăzută de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanță a constatat în

mod corect că aceasta nu este îndeplinită, neexistând dovezi ale iminenței

producerii unei pagube. De altfel, chiar norma europeană cu caracter de

recomandare, invocată de recurent, se referă la prejudicii reparabile

doar cu dificultate.

Or, în cauză neîncasarea drepturilor salariale aferente

funcției de conducere nu poate fi asimilată unui astfel de prejudiciu,

urmând desigur ca în analiza legalității pe fond a actului de

eliberare din funcție, la cerere, și dacă se va constata

caracterul nelegal și vătămător al acestuia, paguba

creată să fie acoperită.

Fără a fi incorectă trimiterea făcută de

recurent la practica organului jurisdicțional al Consiliului Europei (Curtea

Europeană a Drepturilor Omului), Înalta Curte constată că și

aceasta este nerelevantă în această fază a solicitării

aplicării măsurii de protecție provizorie împotriva actului

administrativ contestat.

În

concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că sunt neîntemeiate criticile aduse de recurent și că în urma unei

interpretări corecte a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004 instanța fondului a reținut că nu sunt incidente

aceste dispoziții legale pentru a se dispune suspendarea executării

Ordinului nr. 518 din 24 aprilie 2009 emis de Ministrul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Văzând

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.V., împotriva încheierii din 16 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2010.