ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2010

HOTĂRÂRE
16.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

apărările pârâților

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova la data de 27 octombrie 2009, reclamantul S.C. a

solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții ministrul agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

(reorganizat la data soluționării recursului ca Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, în temeiul O.U.G. nr. 115/2009;

denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.A.D.R.”)

,

să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 2389 din 09 octombrie 2009

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct al Unității

Fitosanitare din cadrul D.A.D.R. Dolj începând cu data de 28 mai 2009, în baza Ordinului

ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1427 din 28 mai 2009

și ca urmare a încheierii contractului de management nr. 90/D.A.D.R. din 28 mai

2009.

La data de 12 octombrie 2009, a fost

comunicat la sediul instituției Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale nr. 2389 din 09 octombrie 2009, prin care i-a fost acordat preaviz

de 15 zile, urmând ca, la expirarea perioadei respective, să înceteze aplicabilitatea

Ordinului nr. 1427 din 28 mai 2009 și contractul de management.

Susține reclamantul că acest ultim

ordin este nelegal, fiind emis fără indicarea motivelor de fapt ale măsurii

dispuse, cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative referitoare la

procedura instituită de lege în cazul încetării contractului de management, fără

să beneficieze de o altă ofertă de trecere în altă funcție, ceea ce are drept

consecință deprecierea gravă a situației sale financiare.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a

depus plângerea prealabilă, Ordinul nr. 1427 din 28 mai 2009, contractul de

management nr. 90/ D.A.D.R. din 28 mai 2009, Ordinul nr. 2389 din 09 octombrie 2009,

certificate de concediu medical.

Prin întâmpinare, pârâtul M.A.D.R. a

invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a ministrului

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, față de dispozițiile art. 46 din

Legea nr. 90/2001, solicitând respingerea acțiunii față de acest pârât. Pârâtul

a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii în raport de faptul că

reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut

că ordinul, a cărui suspendare s-a solicitat, a fost emis în aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, conform cărora a fost desființat postul de

director coordonator adjunct al Unității Fitosanitare din cadrul D.A.D.R. Dolj.

Așa fiind, ordinul contestat întrunește

aparențele de legalitate, fiind emis de autoritatea competentă în baza atribuțiilor

sale, iar simpla contestare a acestuia nu este de natură a constitui prin ea însăși

un motiv de îndoială serioasă în privința legalității acestuia.

Prin

sentința civilă nr. 43 din 1 februarie 2010, Curtea

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamant, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2389

din 09 octombrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a respins

acțiunea față de pârâtul ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Examinând cu prioritate, în

condițiile art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de pârâtul M.A.D.R.,

Curtea a reținut că este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii și este

fondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ministrul

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

În ceea ce privește excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a reținut că, prin înscrisurile

depuse la filele 10-18 din dosar, reclamantul a făcut dovada îndeplinirii

procedurii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește soluția dată

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ministrul

agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, instanța a avut în vedere

obiectul acțiunii și dispozițiile art. 46 din Legea nr. 90/2001 privind

organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și ale art. 7

din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea executării Ordinului nr. 2389 din 09 octombrie 2009,

prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de director

coordonator adjunct al Unității Fitosanitare din cadrul D.A.D.R. Dolj, la data

expirării termenului de preaviz, ordin emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Sub aspectul condiției referitoare

la existența unui caz bine justificat, analizând sumar prevederile ordinului

contestat, instanța a reținut că îndoiala puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului contestat derivă din împrejurarea că actul a

fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, care a fost declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie

2009.

Sub aspectul condiției referitoare

la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că, în urma

punerii în executare a ordinului contestat, funcționarul public este lipsit de

plata drepturilor salariale și îi sunt afectate imaginea și prestigiului

profesional.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de apel a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Recurentul-pârât susține că în mod

greșit instanța de fond nu a luat în considerare apărarea referitoare la faptul

că cererea de suspendare este lipsită de obiect, atâta timp cât actul de

eliberare din funcție a reclamantului a ajuns la termen anterior introducerii

acțiunii și pronunțării hotărârii atacate, în condițiile în care, raportat la

prevederile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, procedura de suspendare a

executării vizează doar actele administrative cu executare succesivă, iar nu și

pe cele cu executare dintr-o dată.

Pe fond, recurentul-pârât susține că

instanța de fond în mod greșit a reținut că sunt îndeplinite cmulativ condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția referitoare la

existența unui caz bine justificat comportă discuții juridice, iar condiția

referitoare la producerea unei pagube iminente nu poate fi reținută deoarece

lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere

nu îi produce o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, atâta timp cât,

în eventualitatea anulării actului de către instanță, pe calea acțiunii

directe, se poate dispune acordarea drepturilor bănești de care petentul a fost

lipsit.

Analizând cauza, prin prisma

motivelor invocate de pârâtul M.A.D.R., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât

în sensul că cererea de suspendare a executării ar fi lipsită de obiect, Înalta

Curte constată că nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 nu fac distincție între actele administrative cu executare uno

ictu și actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie

interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă

cererea de suspendare a executării Ordinului contestate în prezenta cauză. A

accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a

normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor

administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în

materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu caracter

normativ. Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a

suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită

persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale

actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu

a actului.

Sub aspectul fondului cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Este necontestat faptul că

reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Unității

Fitosanitare din cadrul D.A.D.R. Dolj începând cu data de 28 mai 2009, în baza

Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1427

din 28 mai 2009 și ca urmare a încheierii contractului de management nr. 90/D.A.D.R.

din 28 mai 2009, și i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție,

prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale

nr.2389/09 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este necontestat că,

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a

unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art.

115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu

pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of.

nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a

fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și

26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea

conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au

constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității

căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

Caracterul executoriu al unui act

administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice asemenea act

este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în

litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

În situația în care temeiul legal al

unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de

legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu,

ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la

soluționarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește existența celei

de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs

reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost

eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile

salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a

arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția

iminenței unei pagube este îndeplinită. În consecință, în raport de cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr.43

din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-12-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5720/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: La data de 16 iunie 2010 reclamantul C.Ș., a formulat cerere prin care a solicitat suspendarea Ordinului 671 din 03 iunie 2010 emis de Ministerul Agricultu
ÎCCJ 2010-02-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 677/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului se constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat î
ÎCCJ 2010-05-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2342/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 184 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2010-12-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5686/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, recla
ÎCCJ 2010-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5104/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 97 din 23 februarie 2010 a admis în parte acțiunea formulat
Sursă