ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2342/2010

HOTĂRÂRE
05.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2342/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 184 din 23 octombrie 2009, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul N.A. și a dispus

suspendarea executării Ordinului nr. 2354 din 9 octombrie 2009 emis de

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale

până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de apel a reținut

următoarele:

Reclamantul a fost numit în funcția de

director coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală - Unitatea Fitosanitară - Suceava prin Ordinul nr. 1543

din 28 mai 2009, și a încheiat contractul de management nr. 35 din 28 mai 2009

cu o durată de un an.

Prin Ordinul nr. 2354 din 9 octombrie 2009,

reclamantului i-a fost acordat termenul de preaviz de 15 zile, începând cu data

de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz, să

înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1543 din 28 mai 2009.

A reținut Curtea de apel că temeiul

juridic al Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.

2354 din 9 octombrie 2009 îl reprezintă dispozițiile art. IV și

art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, ale art. 85 alin. (1) C. muncii și ale

art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management.

A mai reținut instanța că

reclamantul a sesizat autoritatea emitentă cu plângere prealabilă.

Analizând îndeplinirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv

cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente,

instanța a reținut că există o îndoială puternică

asupra prezumției de legalitate a ordinului contestat, deoarece

există suficiente elemente, ca spre exemplu cadrul legal invocat, de

natură a înfrânge și a lipsi de suport principiul conform căruia

actul administrativ este executoriu din oficiu.

Sub aspectul condiției referitoare la

prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut

că, prin eliberarea din funcție, reclamantul suferă o diminuare

considerabilă a drepturilor salariale, de natură a-i produce un

prejudiciu ce se impune a fi prevenit.

Î

mpotriva sentinței civile nr. 184 din 23

octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 9

și art. 304

1

Recurentul-pârât susține că instanța de fond

a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a nesocotit

dispozițiile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., care

prevăd că „în procesele urgente primul termen de judecată va fi

stabilit astfel încât, de la data primirii citației, intimatul să

aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și

pregăti apărarea", ori Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale a primit citația în ziua termenului de

judecată, ceea ce a făcut imposibilă pregătirea unei

apărări temeinice.

Î

n motivarea căii de atac, recurentul a

apreciat că instanța de fond avea obligația respingerii cererii

ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmărește, în

esență, repunerea sa în funcția publică deținută

anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act

epuizat deja.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz bine justificat

nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul

căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată

neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită

nici condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente,

atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material

ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din

funcție și repunerii în funcția respectivă, i se vor acorda

drepturile bănești de care a fost lipsit în mod nelegal.

Analizând recursul, prin prisma motivelor

invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

considerentele arătate în continuare:

Î

n ceea ce privește excepția lipsei

de obiect invocată de recurent în recurs, Înalta Curte reține că

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între

actele administrative cu executare

uno ictu

și actele

administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie

interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel

admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2357 din

9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu

lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004

în privința tuturor actelor administrative cu executare

uno ictu

, care

reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind

reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de

reținut și faptul că ține de esența instituției

juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai

posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține

întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o

situație de excepție de la regula executării din oficiu a

actului.

Î

n ceea ce privește primul motiv de

recurs, respectiv încălcarea de către instanță a

dispozițiilor art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., se rețin

următoarele.

Așa cum rezultă din dovezile de

citare, pârâtul a fost citat pentru termenul din data de 23 octombrie 2010 cu

respectarea dispozițiilor art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ. Or,

în atare situație, nu se poate considera că i s-ar fi pricinuit

recurentului o vătămare, cum greșit susține acesta.

Pe de altă parte, unul din principiile

fundamentale ale dreptului procesual este acela al

contradictorialității, care constă în posibilitatea

părților de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei. în

temeiul acestui principiu, părțile pot să formuleze cereri,

să propună și să administreze probe și să

formuleze concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de

care depinde corecta soluționare a litigiului.

Or, așa cum se poate observa, recurentul,

deși a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 23

octombrie 2009, nu s-a prezentat în fața instanței de judecată

și nici nu a înțeles să formuleze apărări cu privire

la litigiul de față.

Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reține

următoarele:

Este necontestat faptul că reclamantul a

fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. - Unitatea

Fitosanitară Suceava prin Ordinul nr. 1543 din 28 mai 2009, în temeiul

prevederilor art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009,

și i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție,

prin Ordinul nr. 2354 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și

art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este necontestat că, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca

urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din

Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a faptului că această

ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit

cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului (...)".

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstitutională în

privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

Î

n plus, Curtea Constituțională a

reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din

Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act

administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum

este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul legal al

unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de

legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în

litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea

sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

In ceea ce privește existența celei

de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța

de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu,

intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere

fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ

în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai

subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția

iminenței unei pagube este îndeplinită.

Î

n consecință, în raport de cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

Respinge

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

împotriva sentinței nr. 184 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2558/2010
a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 2352 din 9 octombrie 2009, prin care intimatului-reclamant i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, înce
ÎCCJ 2010-10-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4625/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.O.L. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună în p
ÎCCJ 2010-05-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 241/CA/2009 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2010-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2226/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 236 din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lip
ÎCCJ 2010-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 27 octombrie 2009, reclaman
Sursă