ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2659/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 241/CA/2009

din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis

cererea formulată de reclamantul

T.O.

și a dispus s

uspendarea executării Ordinului nr. 2357

din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța

a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârât

, reținând că este

admisibilă cererea de suspendare formulată cu privire la Ordinul nr. 2357 din 9 octombrie 2009, întrucât dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

nu fac nicio distincție în funcție de întinderea efectelor actelor

administrative (

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

), textul

de lege trebuie interpretat în sensul aplicării sale (

actus

interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat

), iar actul

administrativ în litigiu produce efecte juridice pe termen nedeterminat în

privința drepturilor salariale ale reclamantului.

În ceea ce privește fondul

cauzei, Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamantul a fost numit în

funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu (D.A.D.R. Sibiu) prin

Ordinul nr. 1550 din 28 mai 2009, și a încheiat contractul de management

nr. 189 din 28 mai 2009 cu o durată de un an.

Prin Ordinul nr. 2357 din 9

octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat termenul de preaviz de 15 zile,

începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei de

preaviz, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1550 din 28 mai 2009.

A reținut Curtea de apel

că temeiul juridic al Ordinul ministrului agriculturii și

dezvoltării rurale nr. 2357 din 9 octombrie 2009 îl reprezintă

dispozițiile art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, ale art. 65

alin. (1) C. muncii și ale art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de

management.

A mai reținut instanța

că reclamantul a sesizat autoritatea emitentă cu plângere

prealabilă.

Analizând îndeplinirea cumulativă

a condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța

a reținut că există o îndoială puternică asupra

prezumției de legalitate a ordinului contestat, deoarece există

suficiente elemente, ca spre exemplu cadrul legal invocat, de natură a

înfrânge și a lipsi de suport principiul conform căruia actul

administrativ este executoriu din oficiu.

Sub aspectul condiției

referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a

reținut că, prin eliberarea din funcție, reclamantul suferă

o diminuare considerabilă a drepturilor salariale, de natură a-i

produce un prejudiciu ce se impune a fi prevenit.

Împotriva sentinței civile nr. 241/CA/2009

din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține

că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei

de obiect, întrucât actul de eliberare din funcție a reclamantului a ajuns

la termen anterior pronunțării hotărârii recurate și chiar

anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile art. 14

alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în

vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu

executare dintr-o dată.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz bine justificat nu

este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul

căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată

neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită

nici condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente,

atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material

ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din

funcție și repunerii în funcția respectivă, i se vor acorda

drepturile bănești de care a fost lipsit în mod nelegal.

recurs

Analizând recursul, prin prisma

motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat

pentru considerentele arătate în continuare:

În ceea ce privește

excepția lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a

fost respinsă de instanța de fond, cu motivarea că

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între

actele administrative cu executare

uno ictu

și actele

administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie

interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă

cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2357 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei

cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor

administrative cu executare

uno ictu

, care reprezintă de altfel

regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele

administrative cu caracter normativ. Este de reținut și faptul

că ține de esența instituției juridice a suspendării

executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită

persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a

efectelor juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție

de la regula executării din oficiu a actului.

Sub aspectul fondului cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Este necontestat faptul că

reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Sibiu,

prin Ordinul nr. 1550 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3)-(10)

și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat preaviz în

vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2357 din 9 octombrie

2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este necontestat

că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform

art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a

faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de

Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…)

nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin

adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt

general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui

act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum

este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul

legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului

administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat

pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a

acestuia.

În ceea ce privește existența

celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente,

instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în

litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de

conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act

administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior,

nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și

condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 241/CA/2009 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.