ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.V. a

formulat cerere de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009 a

Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea

soluției de către instanța de fond.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a încheiat cu Ministerul Agriculturii, la data de 15 august 2009,

contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 în baza căruia urma să

exercite funcția de director coordonator adjunct al A.P.I.A. – Centrul Județean

Mureș, actul fiind încheiat pe un an, putând fi încetat numai potrivit

clauzelor prevăzute în el.

Actul administrativ a cărui

suspendare se solicită prevede acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare, la

expirarea căruia „încetează aplicabilitatea contractului de management nr. 55

din 15 august 2009”, iar ca temei sunt invocate dispozițiile art. 9 alin. (1)

lit. h) din contract care se referă la încetarea contractului în „alte situații

prevăzute de lege”, dar nu se indică acele situații.

Se consideră că în acest fel s-a

produs o reziliere unilaterală a contractului de management, iar acesta îi

afectează drepturile și interesele legitime ale reclamantului.

Au fost invocate prevederile art. 14

din Legea nr. 554/2004 iar cazul bine justificat este dovedit de încălcările

evidente ale legii și contractului de management, iar paguba iminentă este

dovedită de faptul că reclamantul ar fi lipsit de dreptul la salariu și la

celelalte drepturi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios

administrativ.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei de

obiect, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare.

Din oficiu, instanța de fond a pus

în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a unit-o cu

fondul cauzei.

Prin sentința nr. 136 din 6

noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect invocată de

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a admis

excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului nr. 3191 din 9

octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii și a respins cererea de

suspendare.

În motivarea cererii, instanța de

fond a analizat dacă Ordinul nr. 7191 din 9 octombrie 2009 este un act

administrativ și dacă poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ.

În stabilirea naturii administrative

a actului au fost avute în vedere prevederile art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009

și O.U.G. nr. 105/2009 care au arătat că este asimilat contractului individual

de muncă contractul de management și faptul că ordinul de numire în funcție are

caracter administrativ.

Dar, între părți, actul care a

născut raportul juridic este contractul de management, iar Ordinul nr. 114/2009

nu dă naștere unui raport juridic între petent și pârât, chiar dacă este un act

de autoritate publică, el este doar o condiție de validitate a contractului

pentru că în lipsa sa contractul de management nu poate fi pus în aplicare și,

de aceea, s-a considerat că acesta nu poate avea relevanță jurisdicțională

decât în raport cu jurisdicția muncii.

Pentru aceleași considerente, s-a

apreciat că și actul prin care se dispune încetarea contractului individual de

muncă/contractului de management, chiar dacă este un act de autoritate publică,

unilateral, pentru că intervine într-un raport tipic juridic de muncă, el nu

poate fi atacat decât în temeiul Legii nr. 53/2003.

Instanța de fond a conchis că natura

juridică a Ordinului nr. 2191/2009 nu este cea a unui act administrativ, așa

cum îl definește art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care

limitează categoria contractelor administrative ce pot fi atacate pe această

cale, printre acestea nenumărându-se și „contractele de management”.

Pentru că art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prevede că doar actul administrativ, astfel cum el este

definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, poate fi obiect al

cererii de suspendare și pentru că ordinul a cărui suspendare se solicită nu

este asimilat unui act sau contract administrativ, cererea de suspendare nu

este admisibilă.

Fiind o excepție dirimantă, face de

prisos cercetarea excepției lipsei de obiect a cererii și fondul cauzei și, de

aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul B.V., criticând soluția atacată și solicitând

admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima

instanță în vederea soluționării pe fond.

În motivele de recurs se arată că

Ordinul nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale este un act administrativ care îi încalcă drepturile

recunoscute de lege și un contract cu clauze clare și licite, încheiat pe o

durată expres determinată, nu își poate înceta aplicabilitatea în condițiile pe

care le propune acest act administrativ.

În cuprinsul ordinului, ca temei

juridic al „încetării aplicabilității”, este indicat art. 9 alin. (1) lit. b)

din contract, respectiv „alte situații prevăzute expres de lege”, dar în actul

administrativ atacat nu se menționează absolut nimic în legătură cu temeiul

juridic, care ar trebui să fie expres menționat în lege, de natură să atragă

încetarea contractului de management, fiind în situația unei rezilieri

unilaterale a contractului de management.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. pentru că instanța de fond a încălcat

competența singurei instanțe care, potrivit legii, are dreptul de a califica o

cerere de chemare în judecată, anume instanța învestită cu soluționarea

fondului, deoarece dreptul de a califica acțiunea ca fiind una de contencios

administrativ sau de dreptul muncii ar fi revenit doar instanței învestite cu

soluționarea cererii pe fond.

Un alt motiv de recurs care a fost

invocat a fost cel prevăzut de art.304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece

instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o

sentință bazată pe interpretarea greșită a legii.

Se apreciază că instanța de fond a

confundat actul administrativ de numire (definit de lege ca act administrativ)

cu contractul de management.

Cum legea [art. IV alin. (4) din

O.U.G. nr. 105/1999] califică drept act administrativ actul de numire, atunci

și actul de revocare a numirii este tot unul administrativ, dar instanța de

fond, în mod nelegal, a extins prevederile legislației muncii asupra unui act

supus legislației contenciosului administrativ pornind de la faptul că

finalitatea ambelor acte juridice o reprezintă încheierea raportului juridic de

drept al muncii.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu

soluționarea unei cereri de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009

al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale dar a respins

cererea de suspendare pe motiv că actul a cărui suspendare se solicită nu ar fi

un act administrativ.

Prin Ordinul nr. 2191 din 9

octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, începând cu data de 12 octombrie 2009

s-a acordat reclamantului B.V. un preaviz de 15 zile, reclamantul îndeplinind

funcția de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Județean Mureș al

A.P.I.A.

Prin același ordin, la expirarea

perioadei de preaviz s-a prevăzut încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1114

din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și

a contractului de management nr. 55 din 15 august 2009.

Prin Ordinul nr. 1114 din 28 mai 2009

al Ministrului Agriculturii, reclamantul a fost numit în funcția menționată mai

sus, aceea de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Județean Mureș

al A.P.I.A., iar contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 a fost

încheiat între reclamant și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale.

Ordinul a cărui suspendare se

solicită face referire la încetarea aplicabilității atât a ordinului de numire,

cât și a contractului de management.

Pentru stabilirea calificării

Ordinului nr. 2191/2009 al Ministrului Agriculturii ca fiind act administrativ,

trebuie amintite prevederile art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice care prevăd că „persoanele care

urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) (director

coordonator sau director coordonator adjunct) se numesc prin act administrativ

al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub

autoritatea căreia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv

celelalte servicii publice...”.

Referitor la contractul de management,

natura sa trebuie dedusă din faptul că în art. 10 se prevede că „litigiile

izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea

clauzelor prezentului contract de management se soluționează conform

prevederilor care reglementează contenciosul administrativ”.

Prin urmare, instanța de contencios

administrativ este cea care va analiza și încetarea aplicabilității ordinului

de numire, dar și a contractului de management, dispuse prin Ordinul nr. 2191/2009.

Chiar dacă cererea reclamantului a

fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, având în vedere că

temeiul de drept al cererii a fost art. 14 din Legea nr. 554/2004 și pentru că

asemenea cauze se judecă cu celeritate, instanța de recurs va analiza dacă sunt

sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat și dacă se impunea

respingerea cererii de suspendare.

Suspendarea actelor administrative

reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite

cumulativ.

Legea contenciosului administrativ a

definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind

„împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Referitor la această condiție

trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis

actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională,

dar și O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul

în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca

neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

În privința efectelor declarării ca

neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele

Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat

neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a

precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora

(contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două

ordonanțe de urgență)”.

În privința condiției „pagubei

iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1)

lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Pentru a se considera îndeplinită

această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de

conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente.

Reclamantul a făcut referire la

drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în

care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi

analizată în cadrul acelui litigiu.

Pentru că nu s-a făcut dovada

îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, nici cererea de suspendare nu ar fi putut fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.V. împotriva

sentinței nr. 136 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2010.