ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2973/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.V. a formulat cerere de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009 a Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la pronunțarea soluției de către instanța de fond. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat cu Ministerul Agriculturii, la data de 15 august 2009, contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 în baza căruia urma să exercite funcția de director coordonator adjunct al A.P.I.A. – Centrul Județean Mureș, actul fiind încheiat pe un an, putând fi încetat numai potrivit clauzelor prevăzute în el.

Actul administrativ a cărui suspendare se solicită prevede acordarea unui preaviz de 15 zile lucrătoare, la expirarea căruia „încetează aplicabilitatea contractului de management nr. 55 din 15 august 2009”, iar ca temei sunt invocate dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h) din contract care se referă la încetarea contractului în „alte situații prevăzute de lege”, dar nu se indică acele situații. Se consideră că în acest fel s-a produs o reziliere unilaterală a contractului de management, iar acesta îi afectează drepturile și interesele legitime ale reclamantului. Au fost invocate prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 iar cazul bine justificat este dovedit de încălcările evidente ale legii și contractului de management, iar paguba iminentă este dovedită de faptul că reclamantul ar fi lipsit de dreptul la salariu și la celelalte drepturi până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei de obiect, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare. Din oficiu, instanța de fond a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii, pe care a unit-o cu fondul cauzei. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 136 din 6 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Ordinului nr. 3191 din 9 octombrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii și a respins cererea de suspendare.

În motivarea cererii, instanța de fond a analizat dacă Ordinul nr. 7191 din 9 octombrie 2009 este un act administrativ și dacă poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ. În stabilirea naturii administrative a actului au fost avute în vedere prevederile art. IV alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 care au arătat că este asimilat contractului individual de muncă contractul de management și faptul că ordinul de numire în funcție are caracter administrativ. Dar, între părți, actul care a născut raportul juridic este contractul de management, iar Ordinul nr. 114/2009 nu dă naștere unui raport juridic între petent și pârât, chiar dacă este un act de autoritate publică, el este doar o condiție de validitate a contractului pentru că în lipsa sa contractul de management nu poate fi pus în aplicare și, de aceea, s-a considerat că acesta nu poate avea relevanță jurisdicțională decât în raport cu jurisdicția muncii.

Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că și actul prin care se dispune încetarea contractului individual de muncă/contractului de management, chiar dacă este un act de autoritate publică, unilateral, pentru că intervine într-un raport tipic juridic de muncă, el nu poate fi atacat decât în temeiul Legii nr. 53/2003. Instanța de fond a conchis că natura juridică a Ordinului nr. 2191/2009 nu este cea a unui act administrativ, așa cum îl definește art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care limitează categoria contractelor administrative ce pot fi atacate pe această cale, printre acestea nenumărându-se și „contractele de management”.

Pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că doar actul administrativ, astfel cum el este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, poate fi obiect al cererii de suspendare și pentru că ordinul a cărui suspendare se solicită nu este asimilat unui act sau contract administrativ, cererea de suspendare nu este admisibilă. Fiind o excepție dirimantă, face de prisos cercetarea excepției lipsei de obiect a cererii și fondul cauzei și, de aceea, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.V., criticând soluția atacată și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță în vederea soluționării pe fond.

În motivele de recurs se arată că Ordinul nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este un act administrativ care îi încalcă drepturile recunoscute de lege și un contract cu clauze clare și licite, încheiat pe o durată expres determinată, nu își poate înceta aplicabilitatea în condițiile pe care le propune acest act administrativ. În cuprinsul ordinului, ca temei juridic al „încetării aplicabilității”, este indicat art. 9 alin. (1) lit. b) din contract, respectiv „alte situații prevăzute expres de lege”, dar în actul administrativ atacat nu se menționează absolut nimic în legătură cu temeiul juridic, care ar trebui să fie expres menționat în lege, de natură să atragă încetarea contractului de management, fiind în situația unei rezilieri unilaterale a contractului de management.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. pentru că instanța de fond a încălcat competența singurei instanțe care, potrivit legii, are dreptul de a califica o cerere de chemare în judecată, anume instanța învestită cu soluționarea fondului, deoarece dreptul de a califica acțiunea ca fiind una de contencios administrativ sau de dreptul muncii ar fi revenit doar instanței învestite cu soluționarea cererii pe fond. Un alt motiv de recurs care a fost invocat a fost cel prevăzut de art.304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., deoarece instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a pronunțat o sentință bazată pe interpretarea greșită a legii. Se apreciază că instanța de fond a confundat actul administrativ de numire (definit de lege ca act administrativ) cu contractul de management.

Cum legea [art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/1999] califică drept act administrativ actul de numire, atunci și actul de revocare a numirii este tot unul administrativ, dar instanța de fond, în mod nelegal, a extins prevederile legislației muncii asupra unui act supus legislației contenciosului administrativ pornind de la faptul că finalitatea ambelor acte juridice o reprezintă încheierea raportului juridic de drept al muncii. 4. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat dar pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale dar a respins cererea de suspendare pe motiv că actul a cărui suspendare se solicită nu ar fi un act administrativ.

Prin Ordinul nr. 2191 din 9 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, începând cu data de 12 octombrie 2009 s-a acordat reclamantului B.V. un preaviz de 15 zile, reclamantul îndeplinind funcția de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Județean Mureș al A.P.I.A. Prin același ordin, la expirarea perioadei de preaviz s-a prevăzut încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a contractului de management nr. 55 din 15 august 2009. Prin Ordinul nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, reclamantul a fost numit în funcția menționată mai sus, aceea de director coordonator adjunct în cadrul Centrului Județean Mureș al A.P.I.A., iar contractul de management nr. 55 din 15 august 2009 a fost încheiat între reclamant și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Ordinul a cărui suspendare se solicită face referire la încetarea aplicabilității atât a ordinului de numire, cât și a contractului de management. Pentru stabilirea calificării Ordinului nr. 2191/2009 al Ministrului Agriculturii ca fiind act administrativ, trebuie amintite prevederile art. IV alin. (4) din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice care prevăd că „persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) (director coordonator sau director coordonator adjunct) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea căreia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice...”.

Referitor la contractul de management, natura sa trebuie dedusă din faptul că în art. 10 se prevede că „litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea și interpretarea clauzelor prezentului contract de management se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ”. Prin urmare, instanța de contencios administrativ este cea care va analiza și încetarea aplicabilității ordinului de numire, dar și a contractului de management, dispuse prin Ordinul nr. 2191/2009. Chiar dacă cererea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, având în vedere că temeiul de drept al cererii a fost art. 14 din Legea nr. 554/2004 și pentru că asemenea cauze se judecă cu celeritate, instanța de recurs va analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat și dacă se impunea respingerea cererii de suspendare.

Suspendarea actelor administrative reprezintă o situație de excepție și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t), ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Referitor la această condiție trebuie amintit că O.U.G. nr. 105/2009, act normativ în baza căruia a fost emis actul a cărui suspendare se solicită, a fost declarată ca neconstituțională, dar și O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numit reclamantul în funcția publică și încheiat contractul de management, a fost declarat ca neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009. În privința efectelor declarării ca neconstituționale a acestor acte normative, trebuie amintite considerentele Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, decizie în care s-au declarat neconstituționale și unele modificări ale Legii nr. 188/1999 și unde s-a precizat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

În privința condiției „pagubei iminente”, legea contenciosului administrativ o definește, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public. Pentru a se considera îndeplinită această condiție nu se poate aprecia că măsura eliberării din funcția de conducere, prin ea însăși, duce la producerea unei pagube iminente. Reclamantul a făcut referire la drepturile salariale și cele adiacente de care ar fi lipsit, dar, în cazul în care acțiunea în anulare a actului va fi admisă, această problemă va putea fi analizată în cadrul acelui litigiu. Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nici cererea de suspendare nu ar fi putut fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinței nr. 136 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.