ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 174 din data de 10
decembrie 2010 a Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în parte acțiunea formulată
de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor
și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 2191 din 09 octombrie 2009 emis de
către pârât și a respins cererea de acordare a daunelor morale, obligând
pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4,3 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a fost numit în funcția de
director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A. - Centrul Județean Mureș,
exercitându-și atribuțiile în temeiul contractului de management nr. 55 din 15
august 2009, iar la data de 09 octombrie 2009 i s-a acordat un preaviz de 15
zile lucrătoare prin Ordinul nr. 2191 emis de către pârât, la sfârșitul
perioadei de preaviz încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1114 din 28 mai 2009
al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și contractul de
management nr. 55 din 15 august 2009, în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G.
nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin.
(1) lit. h) din contractul de management nr. 55 din 15 august 2009, H.G. nr. 8/2009.
S-a mai arătat în considerentele
sentinței atacate că întrucât prin O.U.G. nr. 105/2009 Guvernul a preluat în
totalitate toate dispozițiile legale în materia funcției publice, conținute de O.U.G.
nr. 37/2009 pe care a abrogat-o, invocarea ca temei juridic al actului
administrativ atacat a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 nu este convingătoare,
deoarece practic se mențin aceleași dispoziții legale cu cele conținute de
actul abrogat se lipsesc de efecte juridice acte administrative încheiate sub imperiul
legii inițiale și cu respectarea acesteia.
Concluzionând, instanța de fond, având
în vedere că la rândul său și O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională
prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, a
constatat că actul administrativ atacat nu a fost emis în condiții de
legalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând
modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului ca lipsită de obiect
și, în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art.
304 pct. 5 și 9 cu referire la art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul
a susținut, în esență, că în urma declarării ca neconstituționale a O.U.G. nr. 105/2009,
funcția de director coordonator nu mai există, astfel că nici dreptul subiectiv
pretins de reclamant, respectiv repunerea în situația anterioară, nu mai
există.
A mai arătat recurentul că întrucât
reclamantul nu a făcut dovada dreptului recunoscut de lege, deoarece norma
juridică care recunoștea postul de director coordonator a fost abrogată, nici
dreptul subiectiv pretins, repunerea în funcție, nu există.
Examinând cauza prin prisma criticilor
formulate de către recurentă și a dispozițiilor art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce
vor fi expuse în continuare.
In primul rând, Înalta Curte constată
că instanța de fond nu a dispus, prin sentința recurată, reintegrarea
reclamantului-intimat în funcția de director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A.
- Centrul Județean Mureș, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite
de fundament.
De altfel, în lumina considerentelor
deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând
controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a
Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28
februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor
publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009
și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii
legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate,
reintegrarea reclamantului-intimat nu ar mai fi fost admisibilă.
În ceea ce privește legalitatea
Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009, emis de către recurent, acesta a fost
emis, în esență, în temeiul art.
IV
și
art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr.
1629 din 3 decembrie 2009.
Viciul de constituționalitate
constatat cu privire la O.U.G. nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele
administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții
neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu
poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei
dispoziții neconstituționale.
Actele și măsurile adoptate în baza
acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui
act normativ și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.
Menținerea actelor administrative
emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de
constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ
prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția
efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor
declarate neconstituționale.
Susținerile recurentului privind lipsa
de interes a intimatului-reclamant, sunt nefondate.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr.
554/2004 prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate
adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
In speță, reclamantul avea calitatea
de funcționar public, drepturile sale fiind prevăzute specific de Legea nr.
188/1999.
Recurentul nu se poate prevala de
viciul deciziei de numire, emisă chiar de către recurent, viciu derivat din
neconstituționalitatea actului normativ în aplicarea căreia a fost emisă,
pentru a pretinde că intimatul nu avea nici un drept la protecția așteptărilor
și intereselor sale legitime, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 188/1999,
derivate din ocuparea unei funcții publice pe criterii obiective, neputându-i
fi imputată reglementarea legală defectuoasă referitoare la postul pe care a
fost încadrat în contextul principiului protecției cetățeanului împotriva
arbitrariului autorităților publice.
Pe de altă parte, nu se poate susține
că efectele neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2007 lipsesc automat de
obiect acțiunile vizând anularea actelor emise în baza acesteia, un asemenea
argument fiind contrar rațiunii și dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în baza
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312
alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în
cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 174 din 10
decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
20 octombrie 2011.