ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4845/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 174 din data de 10 decembrie 2010 a Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a anulat Ordinul nr. 2191 din 09 octombrie 2009 emis de către pârât și a respins cererea de acordare a daunelor morale, obligând pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A.

- Centrul Județean Mureș, exercitându-și atribuțiile în temeiul contractului de management nr. 55 din 15 august 2009, iar la data de 09 octombrie 2009 i s-a acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare prin Ordinul nr. 2191 emis de către pârât, la sfârșitul perioadei de preaviz încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1114 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și contractul de management nr. 55 din 15 august 2009, în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. 55 din 15 august 2009, H.G. nr. 8/2009. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că întrucât prin O.U.G.

nr. 105/2009 Guvernul a preluat în totalitate toate dispozițiile legale în materia funcției publice, conținute de O.U.G. nr. 37/2009 pe care a abrogat-o, invocarea ca temei juridic al actului administrativ atacat a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 nu este convingătoare, deoarece practic se mențin aceleași dispoziții legale cu cele conținute de actul abrogat se lipsesc de efecte juridice acte administrative încheiate sub imperiul legii inițiale și cu respectarea acesteia. Concluzionând, instanța de fond, având în vedere că la rândul său și O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, a constatat că actul administrativ atacat nu a fost emis în condiții de legalitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului ca lipsită de obiect și, în subsidiar, ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 cu referire la art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că în urma declarării ca neconstituționale a O.U.G. nr. 105/2009, funcția de director coordonator nu mai există, astfel că nici dreptul subiectiv pretins de reclamant, respectiv repunerea în situația anterioară, nu mai există. A mai arătat recurentul că întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului recunoscut de lege, deoarece norma juridică care recunoștea postul de director coordonator a fost abrogată, nici dreptul subiectiv pretins, repunerea în funcție, nu există.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurentă și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. In primul rând, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a dispus, prin sentința recurată, reintegrarea reclamantului-intimat în funcția de director coordonator adjunct în cadrul A.P.I.A. - Centrul Județean Mureș, criticile recurentului sub acest aspect fiind lipsite de fundament. De altfel, în lumina considerentelor deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate este cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, reintegrarea reclamantului-intimat nu ar mai fi fost admisibilă. În ceea ce privește legalitatea Ordinului nr. 2191 din 9 octombrie 2009, emis de către recurent, acesta a fost emis, în esență, în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009. Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Susținerile recurentului privind lipsa de interes a intimatului-reclamant, sunt nefondate.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public." In speță, reclamantul avea calitatea de funcționar public, drepturile sale fiind prevăzute specific de Legea nr. 188/1999.

Recurentul nu se poate prevala de viciul deciziei de numire, emisă chiar de către recurent, viciu derivat din neconstituționalitatea actului normativ în aplicarea căreia a fost emisă, pentru a pretinde că intimatul nu avea nici un drept la protecția așteptărilor și intereselor sale legitime, a drepturilor prevăzute de Legea nr. 188/1999, derivate din ocuparea unei funcții publice pe criterii obiective, neputându-i fi imputată reglementarea legală defectuoasă referitoare la postul pe care a fost încadrat în contextul principiului protecției cetățeanului împotriva arbitrariului autorităților publice. Pe de altă parte, nu se poate susține că efectele neconstituționalității O.U.G. nr. 105/2007 lipsesc automat de obiect acțiunile vizând anularea actelor emise în baza acesteia, un asemenea argument fiind contrar rațiunii și dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 174 din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.