ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2346/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 240/CA din 17 noiembrie

2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a

admis cererea formulată de reclamantul I.S. și a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 2362 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale până la pronunțarea instanței de fond.

Instanța a respins

excepția lipsei de obiect invocată de pârât, reținând că este admisibilă

cererea de suspendare formulată cu privire la Ordinul nr. 2362 din 9 octombrie

2009, întrucât dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac nicio

distincție în funcție de întinderea efectelor actelor administrative (ubi lex

non distinguit, nec nos distinguere debemus), textul de lege trebuie

interpretat în sensul aplicării sale (actus interpretandus este potius ut

valeat quam ut pereat), iar actul administrativ în litigiu produce efecte

juridice pe termen nedeterminat în privința drepturilor salariale ale

reclamantului.

În ceea ce privește

fondul cauzei, Curtea de apel a reținut următoarele:

Reclamantul a fost

numit în funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Sibiu prin Ordinul nr. 1546 din 28 mai 2009,

și a încheiat Contractul de management nr. 184/28 mai 2009 cu o durată de un

an.

Prin Ordinul nr. 2362

din 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat termenul de preaviz de 15

zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei

de preaviz, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1546 din 28 mai 2009.

A reținut Curtea de

apel că temeiul juridic al Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării

rurale nr. 2362 din 9 octombrie 2009 îl reprezintă dispozițiile art. IV și art.

XIV din O.U.G. nr. 105/2009, ale art. 85 alin. (1) C. muncii și ale art. 9

alin. (1) lit. h) din contractul de management.

A mai reținut

instanța că reclamantul a sesizat autoritatea emitentă cu plângere prealabilă.

Analizând

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube

iminente, instanța a reținut că există o îndoială puternică asupra prezumției

de legalitate a ordinului contestat, deoarece există suficiente elemente, ca

spre exemplu cadrul legal invocat, de natură a înfrânge și a lipsi de suport

principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Sub aspectul

condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a

reținut că, prin eliberarea din funcție, reclamantul suferă o diminuare

considerabilă a drepturilor salariale, de natură a-i produce un prejudiciu ce

se impune a fi prevenit.

Împotriva Sentinței

civile nr. 184 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod

greșit a respins excepția lipsei de obiect, întrucât actul de eliberare din

funcție a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunțării hotărârii

recurate și chiar anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile

art. 14 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în

vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu executare

dintr-o dată.

Pe fondul cauzei,

recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât

condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât

O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost

declarată neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită nici

condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp

cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în

ipoteza anulării actului de eliberare din funcție și repunerii în funcția

respectivă, i se vor acorda drepturile bănești de care a fost lipsit în mod

nelegal.

instanței de recurs

Analizând recursul,

prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat

pentru considerentele arătate în continuare:

În ceea ce privește

excepția lipsei de obiect invocată de M.A.P.D.R., Înalta Curte reține că în mod

corect a fost respinsă de instanța de fond cu motivarea că dispozițiile art. 14

din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între actele administrative cu

executare uno ictu și actele administrative cu executare succesivă, iar legea

trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel

admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2357 din 9

octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de

efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privința

tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel

regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu

caracter normativ. Este de reținut și faptul că ține de esența instituției

juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea

conferită persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor

juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la regula

executării din oficiu a actului.

Sub aspectul fondului

cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

Este necontestat

faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al DADR -

Sibiu prin Ordinul nr. 1546 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III

alin. (3) - (10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat preaviz în

vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2362 din 9 octombrie 2009,

emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este

necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a)

din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este

neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu

încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (…)”.

Or, a argumentat

Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria

funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director

executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este

necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința

dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și

anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în

privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat

prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr.

105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție,

potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul

executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de

legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul

ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul legal al unui act

administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai

funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să

existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea

cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește

existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța

de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a

fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de

drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa

cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și

condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva Sentinței

nr. 240/CA din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2010.