ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 83/2010 din 25 februarie

2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a respins excepțiile tardivității și lipsei de obiect invocate de pârât; a admis

acțiunea formulată de reclamantul L.P.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale; a anulat Ordinul nr. 381 din 24 aprilie

2009 al Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a dispus repunerea

reclamantului în funcția deținută anterior acestui ordin, cu plata drepturilor salariale

cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Asupra excepțiilor tardivității

și lipsei de obiect, instanța de fond a apreciat că reclamantul a formulat plângerea

prealabilă în data de 18 mai 2009, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7

din Legea nr. 554/2004, astfel că de la răspunsul instituției redactat la 17

iunie 2009, termenul de 6 luni, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, nu era

împlinit la data formulării acțiunii. De asemenea, nu este incidentă excepția lipsei

de obiect pentru că legea contenciosului administrativ nu face distincție între

actele cu executare succesivă, sau cele cu executare imediată, existând posibilitatea

formulării unei acțiuni în contencios administrativ de către orice persoană vătămată

într-un drept recunoscut de lege printr-un act administrativ.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prin Ordinul nr. 381 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamantul a fost eliberat din funcția publică

de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Sălaj.

S-a mai reținut de către

instanță că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia

nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale, însă această ordonanță

a fost reiterată în prevederile O.U.G. nr. 105/2009, pentru ca ulterior, prin Decizia

nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curții Constituționale, și O.U.G. nr. 105/2009

să fie declarată neconstituțională.

În consecință, s-a concluzionat

că ordinul atacat prin acțiune este lipsit de fundament legal, neputându-se considera

ca o ordonanță de urgență declarată neconstituțională să poată sta la baza legalității

acestui ordin.

Astfel, în baza prevederilor

art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului,

cu consecința anulării ordinului nr. 381 din 24 aprilie 2009 și a dispus repunerea

acestuia în funcția deținută anterior acestui ordin, cu plata drepturilor salariale

cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu până la reintegrarea efectivă.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii

acțiunii, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., se arată că una dintre condițiile intrinseci de admisibilitate a unei

cereri de anulare este aceea a existenței unui obiect ca protecție a unui drept

ori a unui interes legitim, pentru realizarea cărora calea justiției este obligatorie

și, întrucât interesul trebuie să fie actual, instanța de fond trebuia să rețină,

în fapt, că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect, atât timp cât actul

de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii

acțiunii.

Recurentul arată că, pentru

a putea fi în prezența unei acțiuni admisibile, reclamantul trebuia să facă dovada

că obiectul este licit, posibil și determinat, că scopul există, este real, licit

și moral și că interesul este legitim, juridic, născut și actual, personal și direct,

dovadă care nu s-a făcut în cauză, cu precădere dovada condiției «actual», astfel

că, în principiu, obligația instanței de fond era aceea de admitere a excepției.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate faptul că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la

data emiterii Ordinului nr. 381 din 24 aprilie 2009 de către Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, iar Decizia nr. 1257 din 07

octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru viitor, ceea

ce presupune că legea în raport cu care se apreciază existența cauzei de nulitate

este cea în vigoare la momentul emiterii actului administrativ nelegal, potrivit

regulii „tempus regit actum”.

Astfel, conform art. 3

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de director executiv adjunct

al serviciilor deconcentrate au fost eliminate din categoria funcțiilor publice,

reglementate de Legea nr. 188/1999, dar de la momentul eliberării intimatului-reclamant

din funcția deținută și până la pronunțarea sentinței atacate, au fost organizate

evaluări finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcție.

În plus, măsurile dispuse

prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și constituiau situații de urgență,

extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale era ținut de punerea lor imediată

în aplicare.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare:

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin Ordinul

nr. 381 din 24 aprilie 2009, emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din

funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Sălaj.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative l-a constituit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea

și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază

că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă

judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția

de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale

cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare,

precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează

efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii

și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale

din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte,

în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor

ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest aspect,

poate fi amintită și Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat

că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale

relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul

nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1257 din 07 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională

Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei

rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat

prin această lege.

De asemenea,

prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea

de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire, reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze, care ridică problema statutului juridic

al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07

octombrie 2009.

Ca atare,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei

decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca

obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În altă ordine

de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică

pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor

de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să

o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Nici critica

recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu este fondată.

Pe acest aspect,

Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca

neconstituțională, prin Decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate

a avut în vedere atât legea de aprobare, cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât

Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii

fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta Curte

arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul

de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate

de către instanța de fond.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 83/2010

din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.