ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4071/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs. Prin Sentința civilă nr. 63 din 15 februarie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și în consecință a dispus suspendarea Ordinului nr. 2.259 emis de pârât la 9 octombrie 2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate a cererii de suspendare instituite de legiuitor prin dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cererea reclamantului se circumscrie sferei cazurilor bine justificate întrucât este posibil ca actul administrativ unilateral al pârâtei să fie pus în executare anterior momentului la care o instanță de judecată să se fi pronunțat irevocabil cu privire la legalitatea acestuia, cu consecința producerii unor prejudicii care ulterior nu ar putea fi reparate, prejudicii care ar putea decurge din privarea în mod nelegal de remunerația aferentă funcției sale.

Totodată, instanța de fond a reținut în baza probatoriului administrat că se creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat. 2. Cererea de recurs. Împotriva Sentinței civile nr. 63 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat, recurentul-pârât a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv faptul că instanța de fond trebuia să rețină că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect, atât timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării.

Totodată, recurentul-pârât a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția pagubei iminente, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate, nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. 3. Hotărârea instanței de recurs. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru considerentele arătate în continuare: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În soluționarea cererii de suspendare, după cum în mod constant s-a hotărât de către Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa în materie, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire” a fondului. Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond că este îndeplinită condiția pagubei iminente prin lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Ori în speță, această condiție nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, întrucât lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcției de conducere exercitate nu produce acestuia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor bănești de care aceasta a fost lipsit după eliberarea din funcție.

Întrucât măsura suspendării, astfel cum este aceasta reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor legale iar în concepția instanței de control judiciar, condiția pagubei iminente nu a fost îndeplinită, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt întemeiate iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis iar sentința atacată va fi modificată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată de reclamantul C.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin ministru interimar împotriva Sentinței nr. 63 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de C.I. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010. Procesat de GGC - NN