ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2592/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 271 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect și excepția inadmisibilității invocate de pârât, a admis cererea formulată de reclamantul T.I. și, în consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2231 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul T.I.

a fost numit în funcția de director coordonator Centrului Județean al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani, prin Ordinul nr. 1071 din 28 mai 2009 al pârâtului, fiind încheiat și contractul de management nr. 13 din 15 august 2009. Prin Ordinul nr. 2231 din 09 octombrie 2009 s-a dispus acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare începând cu 12 octombrie 2009, iar la expirarea perioadei de aviz încetarea aplicabilității Ordinului 1071 din 28 mai 2009, cu aceiași dată încetând și contractul de management.

În ceea ce privește excepțiile invocate, prima instanță a reținut că nu se poate constata lipsa de obiect a cererii de suspendare, deoarece ordinul atacat își produce efecte și în prezent, iar reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin prin care a solicitat revocarea în întregime a actului atacat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înregistrată la pârât la data de 16 octombrie 2009. Pe fondul cererii a reținut că, în măsura în care nu a fost menționat vreun motiv pentru încetarea unilaterală a contractului de management încheiat între părți, în conformitate cu dispozițiile art. 9 lit. h) din contract, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, din împrejurările cauzei rezultând indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului.

De asemenea, prin înlăturarea reclamantului din funcția de conducere este iminentă producerea unui prejudiciu în patrimoniul său, prin diminuarea considerabilă a veniturilor sale, condiția reglementată de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 fiind justificată și prin posibilitatea perturbării previzibile grave a funcționării autorității publice în care și-a desfășurat reclamantul activitatea, prin stoparea derulării planului de management în curs de implementare. Constatând îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a dispus suspendarea executării Ordinului 2231/2009.

Î mpotriva sentinței civile nr. 271 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ contestat în principal ca fiind lipsită de obiect și în subsidiar ca neîntemeiată. A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut, în esență, că prima instanță era datoare să admită excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, atâta timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar introducerii acțiunii.

În opinia recurentului, art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele unei hotărâri judecătorești date în aplicarea prevederilor alin. (1), în sensul că măsura suspendării are ca efect încetarea oricărei forme de executare, pentru viitor, până la expirarea duratei acesteia, rezultând din aceste prevederi că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a reținut instanța de fond. Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului contestat întrucât, pe de o parte, acesta a fost emis în baza unui act normativ în vigoare, respectiv O.U.G.

nr. 105/2009, nedeclarată neconstituțională, iar pe de altă parte, în ipoteza anulării acestuia, reclamantul va fi repus în postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în mod nelegal. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, în considerarea argumentelor ce vor fi prezentate în cele ce urmează. Astfel, se reține că prin Ordinul nr. 2231 emis la 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat un preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecința încetării aplicabilității Ordinului nr. 1071 din 28 mai 2009 și a contractului de management nr. 13 din 15 august 2009, la expirarea perioadei de preaviz.

La data de14 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea în tot a Ordinului menționat și reintegrarea sa în funcția deținută, iar la data de 28 octombrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat până la pronunțarea instanței de fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Raportat la această situație de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că actul contestat este susceptibil de executare, producând efecte în curs, a căror stopare s-a urmărit prin formularea cererii de suspendare. Ca atare, susținerile recurentului privind greșita soluționare a excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare nu sunt justificate, neputând fi primite nici chiar situația când sesizarea instanței s-ar fi realizat ulterior împlinirii termenului de preaviz, raportat la efectele ulterioare ale acestuia, expres prevăzute în art. 2 al Ordinului contestat.

Sub aspectul fondului cauzei, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul cenzurării legalității lui de către instanța competentă, constituie o măsură de excepție presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor doua condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se examinează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul concret supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauzei, pe baza actelor dosarului și a aspectelor prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este neîndoielnică. Curtea Constituțională a reținut astfel, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, că soluția adoptată de Guvern de a emite, chiar în ziua premergătoare celei în care instanța constituțională urma să se pronunțe asupra constituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, o nouă O.U.G. prin care o abrogă pe cea aprobată de Parlament, dar preia integral conținutul acesteia, pune în discuție comportamentul constituțional de ordin legislativ al executivului față de Parlament și, nu în cele din urmă, față de Curtea Constituțională. Or, în raport cu această statuare, judecătorul fondului a reținut în mod corect că există, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ atacat. Neconstituționalitatea prevederilor din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, preluate din O.U.G. nr. 37/2009, a fost constatată, de altfel, prin Decizia nr. 1629/2009.

Totodată, în condițiile în care măsura dispusă prin ordinul contestat nu a fost însoțită de trecerea reclamantului într-o funcție de execuție, s-a concluzionat în mod corect că pierderea integrală a drepturilor salariale reprezintă un prejudiciu iminent, cu consecințe grave de ordin material. În raport de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 271 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței 271 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.