ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă excepția de inadmisibilitate și cea privind lipsa de obiect a primului capăt de cerere și a fost admisă în parte acțiunea reclamantei F.A. formulată în contradictoriu cu M.A.P.D.R., în sensul că a fost suspendată executarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunțarea instanței de fond, instanța respingând capătul doi al cererii reclamantei ca fiind rămas fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive, privind suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât și suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director coordonator al O.S.P.A.

Botoșani, a reținut că, excepțiile invocate de pârât, în privința primului capăt de cerere, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă ordinul atacat a fost pus în executare, nu înseamnă că rămân fără aplicabilitate dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, căci nu aceasta a fost voința legiuitorului. Cu privire la suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile legale pentru suspendarea actului administrativ atacat, iar cererea reclamantei, privind primul capăt din cererea introductivă, este întemeiat. Astfel, în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009 prevăd expres faptul că, la data intrării în vigoare a ordonanței, contractele de management aflate în derulare își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, iar la momentul emiterii ordinului atacat contractul de management se afla în derulare, fără să fi intervenit un motiv legal de încetare sau reziliere a acestuia, motiv pentru care a apreciat că sunt îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului emis de pârât. Curtea a apreciat că este îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, căci încetarea intempestivă a contractului de management încheiat cu privire la funcția exercitată de reclamant ar perturba grav activitatea acestei direcții, cu privire la programele aflate în derulare la acest moment, precum și cu privire la prejudiciul material suportat de reclamant.

Cu privire la suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director coordonator al O.S.P.A. Botoșani, instanța de fond a constatat că acesta a fost desfășurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, motiv pentru care acest capăt a fost respins ca rămas fără obiect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. în susținerea recursului formulat și a susținut că pretenția dedusă judecății este lipsită de obiect atât timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la termen anterior introducerii acțiunii în instanță și pronunțării unei hotărâri.

Recurentul a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cele două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă, ce trebuie îndeplinite cumulativ nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât condiția pagubei iminente nu există. Astfel, a arătat că reclamanta nu suferă un prejudiciu material ireparabil, căci în ipoteza admiterii acțiunii privind anularea ordinului atacat, aceasta ar urma să fie repusă în drepturi, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsită. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus-citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reținând existența în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de M.A.D.R. împotriva Sentinței nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2010.