ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Suceava a fost respinsă excepția de inadmisibilitate și cea

privind lipsa de obiect a primului capăt de cerere și a fost admisă în parte

acțiunea reclamantei F.A. formulată în contradictoriu cu M.A.P.D.R., în sensul

că a fost suspendată executarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de

pârât până la pronunțarea instanței de fond, instanța respingând capătul doi al

cererii reclamantei ca fiind rămas fără obiect.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive, privind

suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât și

suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director

coordonator al O.S.P.A. Botoșani, a reținut că, excepțiile invocate de pârât,

în privința primului capăt de cerere, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă

ordinul atacat a fost pus în executare, nu înseamnă că rămân fără

aplicabilitate dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ,

căci nu aceasta a fost voința legiuitorului.

Cu privire la

suspendarea Ordinului nr. 1936 din 8 octombrie 2009 emis de pârât instanța de

fond a constatat că sunt întrunite condițiile legale pentru suspendarea actului

administrativ atacat, iar cererea reclamantei, privind primul capăt din cererea

introductivă, este întemeiat.

Astfel, în ceea ce

privește cazul bine justificat, instanța de fond a constatat că dispozițiile

art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009 prevăd expres faptul că, la data intrării în

vigoare a ordonanței, contractele de management aflate în derulare își produc

efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate, iar la

momentul emiterii ordinului atacat contractul de management se afla în

derulare, fără să fi intervenit un motiv legal de încetare sau reziliere a

acestuia, motiv pentru care a apreciat că sunt îndoieli serioase cu privire la

legalitatea actului emis de pârât.

Curtea a apreciat că

este îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, căci încetarea

intempestivă a contractului de management încheiat cu privire la funcția

exercitată de reclamant ar perturba grav activitatea acestei direcții, cu

privire la programele aflate în derulare la acest moment, precum și cu privire

la prejudiciul material suportat de reclamant.

Cu privire la

suspendarea concursului organizat de pârât pentru ocuparea postului de director

coordonator al O.S.P.A. Botoșani, instanța de fond a constatat că acesta a fost

desfășurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, motiv pentru care acest capăt a

fost respins ca rămas fără obiect.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. în

susținerea recursului formulat și a susținut că pretenția dedusă judecății este

lipsită de obiect atât timp cât actul de eliberare din funcție a ajuns la

termen anterior introducerii acțiunii în instanță și pronunțării unei hotărâri.

Recurentul a arătat

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cele două condiții, cazul

bine justificat și paguba iminentă, ce trebuie îndeplinite cumulativ nu sunt

îndeplinite în cauză, întrucât condiția pagubei iminente nu există.

Astfel, a arătat că

reclamanta nu suferă un prejudiciu material ireparabil, căci în ipoteza

admiterii acțiunii privind anularea ordinului atacat, aceasta ar urma să fie

repusă în drepturi, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsită.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

Dispozițiile mai

sus-citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de

art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc,

neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul

producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a

atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamantă și

efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar

Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul

bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor

legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului,

consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul

Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de

Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a

drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ, reținând existența în concret a cazului bine

justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii

dispuse de autoritatea publică emitentă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat

situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art.

312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.A.D.R. împotriva Sentinței nr. 228 din 9 noiembrie 2009 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2010.