ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 189 din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul T.I.P., în contradictoriu cu M.A.P.D.R., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2476 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., până la pronunțarea instanței de fond și suspendarea concursului organizat de M.A.P.D.R., pentru ocuparea funcției de director coordonator deținut de reclamant în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: În speță este îndeplinită condiția cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, întrucât nu a fost făcută dovada existenței unui ordin cu privire la structura organizatorică, statele de funcții și numărul de posturi ce urmează a fi desființate, precum și în ceea ce privește desființarea reală și efectivă a postului. Totodată, nu s-a făcut dovada existenței actului administrativ privind metodologia de concurs, ce urma a fi emis în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 și a faptului că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management al reclamantului, sau că acesta ar fi încetat sau ar fi fost reziliat.

Instanța de fond a constatat, totodată, că este îndeplinită și condiția pagubei iminente constând în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice, schimbarea frecventă și inopinantă a managerilor, fără a fi reținută vreo culpă în sarcina acestora neputând duce la întărirea capacității manageriale. Împotriva acestei hotărâri, M.A.P.D.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 304 1 C. proc. civ., punctându-se următoarele critici: 1 – încălcarea dreptului la apărare al autorității pârâte și a principiului contradictorialității, prin nesocotirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 114 1 alin. (3) C. proc.

civ. necesar pentru pregătirea apărării față de aspectele supuse dezbaterii, ceea ce atrage incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și pe cele ale art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; 2 – nerespectarea de către prima instanță a obligației de a respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect întrucât intimatul-reclamant urmărește, în esență, repunerea sa în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja; în opinia recurentului suspendarea în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate opera numai în cazul actelor administrative cu executare succesivă, iar ordinul de eliberare din funcție nu intră în această categorie de acte; 3 – aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care nu s-a putut dovedi că se creează o îndoială serioasă privind legalitatea concursului organizat de M.A.P.D.R.

pentru ocuparea funcției de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava și nici că intimatul-reclamant a suferit vreun prejudiciu, în condițiile în care postul ocupat de reclamant a fost desființat prin O.U.G. nr. 105/2009 și nu din inițiativa angajatorului. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul M.A.P.D.R. și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că niciuna din criticile enunțate mai înainte nu se fondează și că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Art. 14 din Legea contenciosului administrativ care reglementează suspendarea executării actului administrativ stipulează prin alin. 2 alin. (2) că „instanța soluționează cererea de suspendare „de urgență și cu precădere, cu citarea părților”.

În același timp este de observat că art. 28 alin. (1) din actul normativ incident dă instanței puterea de a aprecia asupra compatibilității aplicării normelor de procedură civilă, cu prilejul soluționării cauzei cu care a fost învestită. Această compatibilitate se stabilește prin raportare la specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor, pe de altă parte.

În mod evident, fiind vorba de obligația de a soluționa de urgență cauzele în care se solicită aplicarea acestei măsuri de protecție provizorie ce îmbracă forma suspendării actului administrativ instanța Curții de Apel Suceava nu a primit cererea autorității pârâte de acordare a unui nou termen pentru depunerea întâmpinării, rezultând în mod clar că acesta avea cunoștință de termenul de judecată fixat, și a soluționat la data de 23 octombrie 2009 cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 2476 din 9 octombrie 2009 și a concursului organizat de M.A.P.D.R. în data de 26 octombrie 2009 pentru ocuparea postului de director economic al D.A.D.R.

Suceava. Obiectul cauzei impune, așadar, înlăturarea dispozițiilor art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ. de natură a face ineficiente dispozițiile Legii speciale a contenciosului administrativ și cu atât mai mult a celor care privesc suspendarea executării actului administrativ. Nu se poate pune problema în termenii primului motiv de recurs deoarece este vorba de aplicarea unei măsuri de protecție provizorie împotriva actului administrativ ce-și produce efectele până la pronunțarea instanței de fond, deci pe o perioadă de timp indicată expres de legiuitor. Abordarea instanței de fond este corectă, legală și în acord cu Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei către Statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ.

Potrivit acestei norme cu caracter de recomandare, măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv.

În privința criticii recurentului că Ordinul contestat nu întră în categoria actelor administrative cu executarea succesivă și că art. 14 din Legea contenciosului administrativ, s-ar aplica numai acestei categorii de acte, Înalta Curte reține că o astfel de limitare este în afara reglementărilor legale care nu fac o asemenea distincție între acte cu executare imediată și acte cu executare succesivă, astfel că devine aplicabil prejudiciul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus . Mai mult, chiar dacă ar fi fost acceptată teza recurentului, la data de 20 octombrie 2009 – data introducerii acțiunii – reclamantul se afla în perioada de preaviz acordat prin ordinul în discuție [art. 1 alin. (1)] și deci actul administrativ analizat nu și-a epuizat efectele.

Referitor la critica ce vizează fondul cererii Înalta Curte consideră pertinente argumentele detaliat expuse în considerentele sentinței aflate în control judiciar și prezentate rezumativ în prezenta decizie. Actele administrative se bucură de prezumția de legalitate din care decurge și principiul executării din oficiu, iar neexecutarea lor este de neconceput într-o bună ordine juridică într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție la care instanța de contencios poate să recurgă, la cerere, atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004 prin art. 14. Analiza îndeplinirii acestor cerințe a făcut obiectul preocupării judecătorului fondului prin raportare evidentă la dispozițiile art. 2 lit. t) și ș) în care legiuitorul însuși lămurește asupra înțelesului sintagmelor „caz bine justificat” și „paguba iminentă”, atât în ce privește suspendarea executării Ordinului nr. 2476/2001 cât și a concursului organizat de M.A.P.D.R. la data de 26 octombrie 2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.

Nu în ultimul rând Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea măsurii de protecție provizorie cerută de intimatul-reclamant în condițiile în care prin Decizia nr. 1629/2009 (publicată în M.Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010) Curtea Constituțională a stabilit ca fiind neconstituționale mai multe prevederi din O.U.G. nr. 105/2009 ce constituie temei juridic al măsurii aplicate prin Ordinul a cărui suspendare s-a acordat până la pronunțarea instanței de fond. În spiritul Recomandării nr. R (89) 8, mai înainte amintită, trebuie arătat și faptul că măsura de protecție provizorie acordată reclamantului nu influențează în nici un fel decizia ce urmează a fi luată de instanța sesizată cu contestarea actului administrativ și care va evalua legalitatea actului administrativ.

Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței civile nr. 189 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.