ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 189

din 23 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

T.I.P., în contradictoriu cu M.A.P.D.R., a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 2476 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., până la pronunțarea

instanței de fond și suspendarea concursului organizat de M.A.P.D.R.,

pentru ocuparea funcției de director coordonator deținut de reclamant

în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

În speță este îndeplinită condiția

cazului bine justificat, existând o îndoială serioasă asupra

legalității actului administrativ atacat, întrucât nu a fost

făcută dovada existenței unui ordin cu privire la structura

organizatorică, statele de funcții și numărul de posturi ce

urmează a fi desființate, precum și în ceea ce privește desființarea

reală și efectivă a postului.

Totodată, nu s-a făcut dovada existenței

actului administrativ privind metodologia de concurs, ce urma a fi emis în

termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 și a

faptului că nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul

de management al reclamantului, sau că acesta ar fi încetat sau ar fi fost

reziliat.

Instanța de fond a constatat,

totodată, că este îndeplinită și condiția pagubei iminente

constând în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice, schimbarea frecventă și inopinantă

a managerilor, fără a fi reținută vreo culpă în

sarcina acestora neputând duce la întărirea capacității manageriale.

Împotriva acestei hotărâri, M.A.P.D.R.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

cererea de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., precum și art. 304

1

C.

proc. civ., punctându-se următoarele critici:

1 –

încălcarea dreptului la apărare al autorității pârâte

și a principiului contradictorialității, prin nesocotirea termenului

de 5 zile prevăzut de art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ. necesar

pentru pregătirea apărării față de aspectele supuse

dezbaterii, ceea ce atrage incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

și pe cele ale art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

2 –

nerespectarea de către prima instanță a obligației de a

respinge cererea de suspendare ca lipsită de obiect întrucât

intimatul-reclamant urmărește, în esență, repunerea sa în funcția

publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere

a executării unui act epuizat deja; în opinia recurentului suspendarea în temeiul

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate opera numai în

cazul actelor administrative cu executare succesivă, iar ordinul de eliberare

din funcție nu intră în această categorie de acte;

3 –

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004

în condițiile în care nu s-a putut dovedi că se creează o

îndoială serioasă privind legalitatea concursului organizat de M.A.P.D.R.

pentru ocuparea funcției de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z.

Suceava și nici că intimatul-reclamant a suferit vreun prejudiciu, în

condițiile în care postul ocupat de reclamant a fost desființat prin

O.U.G. nr. 105/2009 și nu din inițiativa angajatorului.

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul M.A.P.D.R. și în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție reține că niciuna din criticile enunțate mai

înainte nu se fondează și că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței atacate.

Art.

14 din Legea contenciosului administrativ care reglementează suspendarea

executării actului administrativ stipulează prin alin. 2 alin. (2)

că „instanța soluționează cererea de suspendare „de

urgență și cu precădere, cu citarea părților”.

În același

timp este de observat că art. 28 alin. (1) din actul normativ incident

dă instanței puterea de a aprecia asupra compatibilității aplicării

normelor de procedură civilă, cu prilejul soluționării cauzei

cu care a fost învestită.

Această

compatibilitate se stabilește prin raportare la specificul raporturilor de

putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele

vătămate în drepturile sau interesele lor, pe de altă parte.

În

mod evident, fiind vorba de obligația de a soluționa de urgență

cauzele în care se solicită aplicarea acestei măsuri de

protecție provizorie ce îmbracă forma suspendării actului administrativ

instanța Curții de Apel Suceava nu a primit cererea autorității

pârâte de acordare a unui nou termen pentru depunerea întâmpinării,

rezultând în mod clar că acesta avea cunoștință de termenul

de judecată fixat, și a soluționat la data de 23 octombrie 2009

cererea de suspendare a actului administrativ reprezentat de Ordinul

ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.

2476 din 9 octombrie 2009 și a concursului organizat de M.A.P.D.R. în data

de 26 octombrie 2009 pentru ocuparea postului de director economic al D.A.D.R.

Suceava.

Obiectul

cauzei impune, așadar, înlăturarea dispozițiilor art. 114

1

alin.

(3) C. proc. civ. de natură a face ineficiente dispozițiile Legii

speciale a contenciosului administrativ și cu atât mai mult a celor care

privesc suspendarea executării actului administrativ. Nu se poate pune

problema în termenii primului motiv de recurs deoarece este vorba de aplicarea

unei măsuri de protecție provizorie împotriva actului administrativ

ce-și produce efectele până la pronunțarea instanței de

fond, deci pe o perioadă de timp indicată expres de legiuitor.

Abordarea

instanței de fond este corectă, legală și în acord cu Recomandarea

nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei către Statele

membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios

administrativ. Potrivit acestei norme cu caracter de recomandare, măsurile

de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului

administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile

doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima

facie împotriva validității actului respectiv.

În privința

criticii recurentului că Ordinul contestat nu întră în categoria actelor

administrative cu executarea succesivă și că art. 14 din Legea

contenciosului administrativ, s-ar aplica numai acestei categorii de acte,

Înalta Curte reține că o astfel de limitare este în afara

reglementărilor legale care nu fac o asemenea distincție între acte

cu executare imediată și acte cu executare succesivă, astfel

că devine aplicabil prejudiciul

ubi lex non distinguit nec nos

distinguere debemus

.

Mai

mult, chiar dacă ar fi fost acceptată teza recurentului, la data de 20

octombrie 2009 – data introducerii acțiunii – reclamantul se afla în

perioada de preaviz acordat prin ordinul în discuție [art. 1 alin. (1)]

și deci actul administrativ analizat nu și-a epuizat efectele.

Referitor

la critica ce vizează fondul cererii Înalta Curte consideră pertinente

argumentele detaliat expuse în considerentele sentinței aflate în control judiciar

și prezentate rezumativ în prezenta decizie.

Actele

administrative se bucură de prezumția de legalitate din care decurge și

principiul executării din oficiu, iar neexecutarea lor este de neconceput

într-o bună ordine juridică într-un stat de drept și o

democrație constituțională.

Suspendarea

efectelor actelor administrative reprezintă o situație de

excepție la care instanța de contencios poate să recurgă,

la cerere, atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr.

554/2004 prin art. 14.

Analiza

îndeplinirii acestor cerințe a făcut obiectul preocupării judecătorului

fondului prin raportare evidentă la dispozițiile art. 2 lit. t)

și ș) în care legiuitorul însuși lămurește asupra înțelesului

sintagmelor „caz bine justificat” și „paguba iminentă”, atât în ce

privește suspendarea executării Ordinului nr. 2476/2001 cât și a

concursului organizat de M.A.P.D.R. la data de 26 octombrie 2009 pentru

ocuparea funcției de director coordonator în cadrul O.J.A.R.Z. Suceava.

Nu

în ultimul rând Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea măsurii

de protecție provizorie cerută de intimatul-reclamant în

condițiile în care prin Decizia nr. 1629/2009 (publicată în M.Of. nr.

28 din 14 ianuarie 2010) Curtea Constituțională a stabilit ca fiind neconstituționale

mai multe prevederi din O.U.G. nr. 105/2009 ce constituie temei juridic al

măsurii aplicate prin Ordinul a cărui suspendare s-a acordat până

la pronunțarea instanței de fond.

În

spiritul Recomandării nr. R (89) 8, mai înainte amintită, trebuie

arătat și faptul că măsura de protecție provizorie

acordată reclamantului nu influențează în nici un fel decizia ce

urmează a fi luată de instanța sesizată cu contestarea

actului administrativ și care va evalua legalitatea actului administrativ.

Pentru

cele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împotriva sentinței civile

nr. 189 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.