ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 281 din 17

decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.R., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a anulat

Ordinul nr. 2084 din 9 octombrie 2009 emis de conducătorul autorității pârâte

și a dispus reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii

actului

respectiv, cu plata unei despăgubiri

constând în diferența dintre indemnizația cuvenită și

salariul încasat

pe durata modificării contractului de management; de asemenea, instanța de

judecată a obligat pârâtul la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată

către reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009, este de natură a atrage

nelegalitatea ordinului contestat, emis în

temeiul actului normativ

declarat neconstituțional, cu consecința repunerii părților în situația avută

anterior emiterii acestuia.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul arată că în mod netemeinic și nelegal

instanța de fond a admis cererea de anulare a

ordinului contestat, ca urmare a constatării

neconstituționalității

actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ține cont de faptul că

legalitatea ordinului trebuia verificată în raport cu legislația în vigoare la

momentul emiterii sale, și nu în raport cu o împrejurare ivită ulterior acestui

moment.

Susține recurentul că, prin

ordinul contestat, intimata-reclamantă a fost eliberată

din funcția publică de conducere, de director coordonator în cadrul

Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Vrancea, dispunându-se și încetarea

aplicabilității contractului de

management

al intimatei, în aplicarea art.

IV

și art. XIV din O.U.G. nr.

105/2009, desființarea

funcției

respective producându-se, așadar, în temeiul legii; autoritatea recurentă a

fost,

deci, obligată să procedeze în

conformitate cu dispozițiile imperative ale actului normativ

respectiv,

în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

In opinia recurentului,

regula care-și găsește aplicabilitate în cauză este cea

exprimată în adagiul

tempus regit actum,

conform căruia o

situație juridică produce acele

efecte care sunt prevăzute de legea

civilă în vigoare la data producerii ei.

De asemenea, susține

recurentul, sentința atacată este nelegală și sub aspectul autorității obligate

față de reclamant, aceasta trebuind să fie, în opinia recurentului, Camera

Agricolă Județeană Vrancea, ce constituie serviciu public descentralizat în

subordinea Consiliului Județean Vrancea iar nu a ministerului.

Totodată, arată recurentul,

instanța de fond trebuia să rețină că cererea este lipsită de obiect, de vreme

ce actul contestat „a ajuns la termen anterior pronunțării și chiar

introducerii acțiunii" iar, potrivit legii,

pentru a putea face obiectul cererii de chemare în

judecată, actul

contestat trebuie să fie unul cu executare succesivă, nu cu executare dintr-o

dată, cum este în cazul de față.

O altă critică adusă

sentinței recurate vizează cheltuielile de judecată care, în opinia

recurentului, au fost greșit acordate, în raport cu dispozițiile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, în

limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prin Ordinul nr. 1746 din 18

august 2009, emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator în cadrul

Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Vrancea, în baza art. III alin. (3)-

(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, care au fost

declarate

neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată.

Prin ordinul contestat în

cauză, nr. 2084 din 9 octombrie 2009, având același emitent, s-a dispus ca,

după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea atât a ordinului de

numire în funcție a intimatei-reclamante, cât și a contractului de management

nr. 80 din 18 august 2009, încheiat între părți.

Temeiul

juridic al celui de al doilea act administrativ, ordinul contestat în cauză, îl

constituie art.

IV

și art.

XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65

alin.

(1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din

contractul de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26,

art. III, art.

IV,

art.

V,

art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009,

arătând, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice,

respectiv actul administrativ de numire, se prezintă construcții juridice

deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului

coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

De

asemenea, funcția publică din care a fost eliberată intimata-reclamantă a fost

înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care, așa cum s-a

arătat, a

fost, și ea, declarată

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7

octombrie

2009.

Așa fiind, în mod corect

instanța de fond a reținut că actul administrativ contestat a fost lipsit de

orice fundament legal, ca urmare a deciziilor Curții Constituționale

susmenționate.

In legătură cu acest aspect,

nu poate fi reținută susținerea recurentului-pârât,

potrivit căreia ordinul contestat își păstrează validitatea deoarece

ordonanțele de urgență erau în vigoare la data emiterii lor, întrucât aceasta

ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează

la asanarea sistemului legislativ, prin eliminarea

prevederilor legale

contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și

libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate

neconstituționale.

Hotărârea recurată este,

însă, criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-

reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii

despăgubirilor bănești

acordate, prin prisma unor considerente ținând,

de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus

anterior, cu privire la încetarea funcției.

Așa cum

s-a arătat mai sus, ordinul de numire a intimatei în funcția de director

coordonator în cadrul Oficiului Județean de

Consultanță Agricolă Vrancea și contractul de management al acesteia au fost

încheiate în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, în raport cu

deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitor la

aceste modificări legislative, funcția de

director coordonator se consideră a fi desființată,

instanța de fond în

mod greșit apreciind că intimata-reclamantă mai poate fi reintegrată într-o

astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea

actului normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie este

susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții

Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii

de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a

reținut că, începând cu data de 28 februarie

2010, funcția de director coordonator nu mai

există, reglementarea în

vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr.

105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității

constituționale

a celor două ordonanțe de

urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră

„diferită

și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

În ceea

ce privește aspectul despăgubirilor, sub forma drepturilor bănești, acordate

reclamantei de prima instanță, se va reține că,

într-adevăr, punerea în aplicare a celor

două

acte normative, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator a

intimatei-reclamante,

în interval de aproximativ 2 luni, din motive ce exclud culpa acesteia, a

produs efecte vătămătoare asupra carierei sale, inducând o stare de

instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate

prin repararea

pagubei cauzate, conform

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea

nr. 188/1999.

Având,

însă, în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care

nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor

art. 106 din Legea nr. 188/1999. în sensul reîncadrării în funcție și plății

drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea

autorității emitente a ordinului anulat la plata de despăgubiri, până la data

pronunțării deciziei, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de

reparare a prejudiciului cauzat intimatei-reclamante.

În ceea

ce privește critica ce vizează nelegalitatea sentinței atacate, sub aspectul

autorității obligate în cauză, se va reține că

aceasta nu este întemeiată, față de faptul că,

într-o acțiune în contencios administrativ, „pârâtul" este

emitentul actului administrativ

contestat, emitent care, în speță, este

chiar autoritatea recurentă.

Referitor

la critica potrivit căreia în mod greșit a apreciat prima instanță că ordinul

contestat poate face obiectul cererii de chemare în judecată, față de

caracterul acestuia de act cu executare dintr-o dată, Înalta Curte consideră că

argumentele invocate se referă la

procedura

suspendării actului administrativ, analiza lor fiind lipsită de finalitate, în

condițiile în care prin hotărârea atacată instanța de judecată nu s-a pronunțat

cu privire la

o asemenea procedură. In

acest context, prin raportare la acțiunea în anularea actului administrativ, ce

face obiectul analizei în cauza de față, raționamentul recurentului-pârât

este

lipsit de fundament juridic, pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu face

distincție între tipurile de acte administrative ce pot face obiectul acțiunii

în contencios

administrativ și, pe de altă

parte, întrucât, ca regulă generală, întoarcerea executării este o

consecință

firească a desființării unui act juridic deja executat.

Nu este întemeiată nici

critica ce vizează greșita acordare a cheltuielilor de judecată care, în opinia

recurentului, nu ar fi trebuit acordate sau, cel puțin, ar fi trebuit reduse,

prin apreciere, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, potrivit

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

,

„Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească

cheltuielile de

judecată", pe de o parte, iar aplicarea la speță a

prevederilor alin.(3) al aceluiași articol este lăsată la aprecierea instanței

de judecată, în raport cu criteriile prevăzute de lege, respectiv obiectul

cauzei și activitatea prestată de avocat, pe de altă parte.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1)-(3) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința

atacată, în sensul celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 281

din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

atacată, în sensul că respinge cererea reclamantei de

reintegrare în funcția de director coordonator la Oficiul Județean de

Consultanță Agricolă

Vrancea.

Obligă

pârâtul la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite, în perioada

de la emiterea ordinului anulat, până la

data pronunțării prezentei decizii.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 octombrie 2010.