ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 265 din 25

noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul

C.C.C., în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., a anulat Ordinul nr. 335/2009,

emis de conducătorul autorității pârâte și a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția de conducere specifică postului

deținut la data demiterii; de asemenea, instanța de judecată a

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2000 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că

actul contestat este nelegal, ca o consecință a faptului că a

fost emis în baza prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care

au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, reține instanța de

fond, s-a avut în vedere că, prin această decizie s-a statuat că

O.U.G. nr. 37/2009 afectează statutul juridic al unor funcționari

publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice

centrale din unitățile administrativ - teritoriale, stabilit prin

Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, în raport cu dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul.

În motivarea căii de atac,

recurentul a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care

pot fi sintetizate după cum urmează:

Acțiunea dedusă

judecății este lipsită de obiect, deoarece intimatul - reclamant

urmărește repunerea sa în situația anterioară, ceea ce

echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.

Prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau

în vigoare la data emiterii ordinului contestat.

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională se aplică pentru

viitor, ceea ce presupune că legea în raport cu care se apreciază

existența cauzei de nulitate este cea în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ nelegal, potrivit regulii „tempus regit actum”.

Conform art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009, funcțiile publice de natura celei deținute de

intimatul - reclamant au fost eliminate din categoria funcțiilor publice,

reglementate de Legea nr. 188/1999.

De la momentul eliberării

intimatului - reclamant din funcția deținută și până

la pronunțarea sentinței atacate, au fost organizate evaluări

finalizate cu emiterea unui act administrativ de numire în funcție.

În plus, arată recurentul,

măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul public și

constituiau situații de urgență, extraordinare, a căror

reglementare nu putea fi amânată, motiv pentru care autoritatea

recurentă era ținută de punerea lor imediată în aplicare,

astfel încât nu se justifică obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată, care, de altfel, sunt și exagerate.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată

că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul nr. 335/2009

emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

intimatul - reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a fost eliberat din

funcția publică de conducere de director executiv adjunct al D.A.D.R.

Vrancea.

Temeiul juridic al acestei

măsuri administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit.

b), alin. (3) – (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, precum și art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Înalta Curte apreciază că

pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte

considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate

și efectele acesteia.

Astfel, controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de

neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a

legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor

și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1)

din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile

de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest

interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata

acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale

sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din

articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința

înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul

normativ.

Cu alte cuvinte, în

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control

a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi

lipsită de finalitate.

Pe acest aspect, poate

fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie

să facă aplicarea directă a dispozițiilor

constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau

abrogarea acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art.

15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de

constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009

și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie

conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din

analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ

aprobat prin această lege.

De asemenea, prin

decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În considerentele

deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a

arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a

funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema

statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a

contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009,

au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul

juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999,

întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea

competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim

prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce

acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care

poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate

prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități

publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei

operațiuni administrative.

Același text de

lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate

de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat

neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții

într-o altă cauză.

Din analiza acestor

dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză,

efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze

similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de

față, intimatul - reclamant a solicitat anularea ordinului de

eliberare din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din

Legea nr. 554/2004.

După cum s-a arătat

anterior, această măsură a avut la bază aplicarea

prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată

neconstituțională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Ca atare, în temeiul art.

9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a

instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze

având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că eliberarea intimatului - reclamant din

funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât

cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de

natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție,

care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată

prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate

internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire

este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și 20 din

Constituția României.

Nici critica

recurentului referitoare la ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009 nu poate fi

primită, cu privire la acest aspect, Înalta Curte reținând că

legea de aprobare a acestei ordonanțe s-a constatat a fi neconstituțională,

prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în

vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de

urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat chiar de dispozițiile

ordonanței.

Înalta Curte arată

că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe

sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței

și, în consecință, în mod corect au fost anulate de

instanța de fond.

Recurentul a invocat, de asemenea,

neîntemeiat, incidența în cauză a O.U.G. nr. 105/2009, arătând

că aceasta preia în integritate și cu modificări nesemnificative

conținutul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Or, reținând că O.U.G. nr.

37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări

și aceleași soluții legislative, care au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, a constatat că sunt neconstituționale și prevederile celui din urmă act

normativ.

În ceea ce privește critica

referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea

reține că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, „Partea

care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată”.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința atacată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

M.A.D.R. împotriva sentinței nr. 265 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.