ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs: Prin sentința nr. 282 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu autoritățile pârâte M.F.P. și A.N.A.F., a dispus anularea Ordinului nr. 964 din 22 mai 2009 emis de pârâta A.N.A.F., a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului anterior arătat, respectiv aceea de director executiv în cadrul D.G.F.P.J.B. și a respins acțiunea față de M.F.P. pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., s-a reținut că acesta nu are calitate procesuală pasivă, ordinul atacat fiind emis de o altă autoritate publică.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin ordinul contestat în cauză, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv, din cadrul D.G.F.P.J.B. În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale. Prin decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, pe considerentul că au fost eludate prevederile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, urmare a faptului că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială. Ca atare, prima instanță a apreciat că actul administrativ atacat în speță este nelegal, întrucât a fost emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate constituționale.

2. Cererea de recurs: Împotriva sentinței nr. 282 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea atacată: Ordinul atacat nu încalcă dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999, întrucât rațiunile pentru care s-a dispus desființarea posturilor în cauză nu au nici o legătură cu vreo motivație de ordin politic; măsura în cauză a fost determinată de necesitatea asigurării unui cadru juridic care să confere flexibilitatea necesară unui management performant cu costuri reduse.

Admiterea obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 nu are nici o relevanță juridică. La data de 6 octombrie 2009, a fost publicată O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. Potrivit art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, O.U.G.

nr. 37/2009 se abrogă. În cuprinsul noii ordonanțe, au fost preluate, la art. IV, dispozițiile privind desființarea posturilor de conducere ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale. Recurenta a concluzionat în sensul că temeiurile juridice ale ordinului contestat în cauză subzistă și în continuare, întrucât la baza emiterii acestuia au stat prevederile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, preluate în cuprinsul O.U.G. nr. 105/2009, precum și cele ale art. 99 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999. Ordinul contestat în cauză expune în mod corespunzător situația de fapt care a stat la baza emiterii sale.

3. Hotărârea instanței de recurs: Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 964 din 22 mai 2009, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile calendaristice, a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv din cadrul D.G.F.P.J.B. și numit pe funcția publică de conducere de șef serviciu la S.S.C. din cadrul D.G.F.P.J.B. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative I-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată. Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii. Prin decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. De asemenea, prin decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G.

nr. 105/2009. În considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție. După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009. Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În altă ordine de idei, Înalta Curte retine că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. Și critica recurentului referitoare la ultra activitatea O.U.G. nr. 37/2009, este nefondată.

Pe acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1.257/2009, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de însăși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond. Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 282 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.