ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3249/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

atacată cu recurs:

Prin sentința

nr. 282 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.I.

în contradictoriu cu autoritățile pârâte M.F.P. și A.N.A.F., a dispus anularea

Ordinului nr. 964 din 22 mai 2009 emis de pârâta A.N.A.F., a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului

anterior arătat, respectiv aceea de director executiv în cadrul D.G.F.P.J.B. și

a respins acțiunea față de M.F.P. pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., s-a reținut că acesta nu

are calitate procesuală pasivă, ordinul atacat fiind emis de o altă autoritate

publică.

Pe fondul

cauzei, s-a reținut că prin ordinul contestat în cauză, reclamantul a fost

eliberat din funcția publică de conducere de director executiv, din cadrul

D.G.F.P.J.B.

În preambulul

acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea

dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice locale.

Prin decizia

nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională, pe considerentul că au fost eludate prevederile art. 115

alin. (6) din Legea fundamentală, urmare a faptului că Guvernul a intervenit

într-un domeniu pentru care nu avea competența materială.

Ca atare,

prima instanță a apreciat că actul administrativ atacat în speță este nelegal,

întrucât a fost emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate

constituționale.

recurs:

Împotriva

sentinței nr. 282 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați a declarat

recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

căii de atac, recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea atacată:

Ordinul

atacat nu încalcă dispozițiile art. 27 din Legea nr. 188/1999, întrucât

rațiunile pentru care s-a dispus desființarea posturilor în cauză nu au nici o

legătură cu vreo motivație de ordin politic; măsura în cauză a fost determinată

de necesitatea asigurării unui cadru juridic care să confere flexibilitatea

necesară unui management performant cu costuri reduse.

Admiterea

obiecției de neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 nu

are nici o relevanță juridică.

La data de 6

octombrie 2009, a fost publicată O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în

domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru

reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.

Potrivit art.

XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, pe data intrării în vigoare a acestei

ordonanțe, O.U.G. nr. 37/2009 se abrogă.

În cuprinsul

noii ordonanțe, au fost preluate, la art. IV, dispozițiile privind desființarea

posturilor de conducere ale serviciilor publice descentralizate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale.

Recurenta a

concluzionat în sensul că temeiurile juridice ale ordinului contestat în cauză

subzistă și în continuare, întrucât la baza emiterii acestuia au stat

prevederile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, preluate în cuprinsul

O.U.G. nr. 105/2009, precum și cele ale art. 99 lit. c) și art. 99 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Ordinul

contestat în cauză expune în mod corespunzător situația de fapt care a stat la

baza emiterii sale.

instanței de recurs:

Instanța de

control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Astfel, prin

Ordinul nr. 964 din 22 mai 2009, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de

zile calendaristice, a fost eliberat din funcția publică de conducere de

director executiv din cadrul D.G.F.P.J.B. și numit pe funcția publică de

conducere de șef serviciu la S.S.C. din cadrul D.G.F.P.J.B.

Temeiul

juridic al acestei măsuri administrative I-a constituit art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale, art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b),

alin. (3) - (7) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici,

republicată.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul de

constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este

un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform alin.

(4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare,

deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte

cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare

directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității

legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe acest

aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în

care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă

a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul Curții

Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm.

din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra

legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia

nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza

considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează

însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea,

prin decizia nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a

declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În

considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat,

în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și

confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și

a naturii juridice a contractului de management.

În plus,

instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au

fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art.

9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut

faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței

într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în

cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate

neconstituționale.

În speța de

față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din

funcție.

După cum s-a

relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 1.257 din

7 octombrie 2009.

Ca atare, în

temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele

acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte

cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

În altă

ordine de idei, Înalta Curte retine că eliberarea intimatului-reclamant din

funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de

Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și

prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror

îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din

Constituția României.

Și critica

recurentului referitoare la ultra activitatea O.U.G. nr. 37/2009, este

nefondată.

Pe acest

aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a fost

constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1.257/2009, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși

ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat

ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de însăși dispozițiile

ordonanței.

Înalta Curte

arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate de

viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond.

Pentru

considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004,

modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 282 din 17 decembrie

2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.