ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3323/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE - A.N.A.F., ca prin hotărârea judecătorească ce se va

pronunța, să fie anulată măsura dispusă prin Ordinul nr. 1061 din 22 mai 2009

emis de autoritatea pârâtă, reintegrarea sa în funcția de comisar șef secție, avută

anterior precum și obligarea autorității pârâte la plata drepturilor salariale

începând cu data de 22 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă; totodată

reclamantul a mai solicitat și anularea Ordinului 1332 din 25 mai 2009 prin

care s-a dispus numirea în funcția de director coordonator al Gărzii Financiare

Brăila, în baza O.U.G. nr. 37/2009, a domnului S.S.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin ordinul contestat, s-a dispus nelegal eliberarea sa din funcția

publică de conducere de comisar-sef secție, în baza art. 99 din Legea nr. 188/1999,

ca efect al desființării respectivei funcții publice în baza O.U.G. nr.

37/2009, în condițiile în care în realitate nu a fost vorba de o desființare a

postului de comisar șef secție, ci doar de o redenumire a lui, iar în plus a

fost înființat postul de director coordonator adjunct ceea ce duce la un

excedent de cheltuieli, nu la o reducere a lor, nefiind atins scopul declarat

al O.U.G. nr. 37/2009.

Mai susține reclamantul, în esență,

că ordinul contestat încalcă, pe de o parte, dispozițiile art. 3 alin. (4) din H.G.

nr. 533/2007, în condițiile în care este dat fără avizul conform al

Președintelui A.N.A.F., iar pe de altă parte nesocotește mai multe texte din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici precum și din Codul

Muncii.

Prin sentința nr. 255 din 18

noiembrie 2009 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în sensul că a dispus

anularea ordinului nr.1061 din 22 mai 2009, emis de autoritatea pârâtă pe care

a obligat-o să-l reintegreze pe reclamant în funcția de conducere

corespunzătoare postului pe care l-a deținut și să-i plătească drepturile

bănești de care a fost lipsit, cu începere de la data de 22 mai 2009 și până la

reintegrarea efectivă; totodată instanța de fond a respins capătul de cerere

privind anularea Ordinului nr. 1332 din 25 mai 2009.

Pentru a pronunța această soluție

Curtea de apel a reținut următoarele:

Măsura dispusă împotriva

reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.U.G. nr. 37/2009

a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale a României.

Astfel, Curtea Constituțională a

reținut că O.G. nr. 137/2009 afectează grav activitatea tuturor instituțiilor

publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea ce contravine

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora „ordonanțele

de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului”.

Printre instituțiile fundamentale

ale statului și care fac obiectul criticii de neconstituționalitate a Legii de

aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică și serviciile publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2)

din Constituție.

A conchis Curtea Constituțională că

prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin Lege de către Parlament, a

fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce-i

atrage neconstituționalitate.

Astfel prin modificările aduse de O.G.

nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici și anexei la această lege, au fost eliminate din

categoria funcțiilor publice de conducere funcțiile de „ director executiv” și

„director executiv adjunct” ai serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale..

Potrivit art. III din această

ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și

posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător

al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale ,

precum și adjuncții acestuia se desființează. În locul acestor funcții este

instituită funcția de „director coordonator” al serviciului public

deconcentrat, care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita

numărului de posturi care se desființează.

Această construcție juridică

deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al „directorului

coordonator”și a naturii juridice a contractului de management încheiat de

acesta în urma numirii în funcția publică prin act administrativ al

ordonatorului principal de credite.

Pentru aceste considerente instanța

de fond a apreciat că actul administrativ atacat este lipsit total de justificare

legală contravenind legii fundamentale, fapt ce a atras anularea lui, ca fiind

lipsit de temei juridic.

Întrucât ineficacitatea actului

anulat este legată de încălcarea legii fundamentale instanța de fond a apreciat

că nu mai este necesar a analiza și celelalte motive invocate în cererea de

chemare în judecată, în raport și de încălcarea altor dispoziții legale .

De asemenea a fost respins capătul

de cerere privind anularea Ordinului nr. 1332 din 25 mai 2009, ca nesusținut și

nedovedit de către reclamant.

Împotriva sentinței nr. 255 din 18

noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs pârâta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - A.N.A.F., invocând

dispozițiile art. 304

1

coroborat cu art. 312 alin. (3) și alin. (5)

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta

a formulat critici de nelegalitate a hotărârii recurate, care pot fi

sistematizate după cum urmează:

Astfel, s-a solicitat casarea pentru

nelegalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, întrucât la pronunțarea sentinței nu s-a ținut seama de

prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, în temeiul cărora, de

la data publicării deciziile Curții Constituționale în Monitorul Oficial al

României, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În acest sens susține recurenta că

la data când s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului, prevederile O.U.G.

nr. 37/2009 erau în vigoare și constituționale așa încât toate actele

administrative încheiate sub imperiu acestei ordonanțe de urgență sunt legale

și își produc efecte, fapt ce a fost, însă, ignorat de instanța de fond.

Mai arată recurenta-pârâtă că nu pot

fi reținute aprecierile instanței de fond referitoare la lipsa totală de

justificare legală a actului administrativ contestat, în condițiile în care

acesta a fost emis cu respectarea O.U.G. nr. 37/2009, care producea efecte

juridice la acel moment, precum și a dispozițiilor Legii nr. 188/1999.

În acest sens, mai arată

recurenta-pârâtă, că reducerea funcțiilor publice care confereau calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate, în categoria cărora intră și

funcția deținută de intimatul-reclamant, prin O.U.G. nr. 37/2009 s-a făcut ca

urmare a recomandărilor Comisiei Europene și ale organismelor financiare

internaționale referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, ca urmare a

necesității adoptării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și

de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, inclusiv prin stabilirea unor

criterii de performanță în organizarea și coordonarea unor autorități și

instituții publice.

4.Hotărârea instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurenta-pârâtă, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale

art. 304 indice 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, prin Ordinul Președintelui A.N.A.F.

nr. 1061 din 22 mai 2009, intimatul-reclamant, după un preaviz de 30 de zile, a

fost eliberat din funcția publică de conducere-comisar sef secție la Garda Financiară - secția județeană Brăila.

Temeiul juridic al acestei măsuri

administrative îl constituie art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 99

alin. (1) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă

că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin

această lege.

Conform art. 147 alin. (4) din

Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial

al României; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile Curții

Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt

de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate

neconstituționale din sistemul normativ.

Cu alte cuvinte în situația în care

soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată,

întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar

fi lipsită de finalitate.

Față de cele mai sus expuse și

reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în Monitorul

Oficial al României anterior soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte

constată că susținerea autorității recurente privind efectele viitoare ale

deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale

prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată.

Totodată, Înalta Curte reține că, în

temeiul art. 9 alin. (4) din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Așadar, neconformitatea actului

normativ aplicat de recurentă cu prevederile constituționale a afectat

legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a

intimatului-reclamant, astfel că, în mod corect instanța de fond a dispus

anularea acestuia, ca efect al admiterii acțiunii, motivarea în fapt și în

drept fiind pertinentă.

Pentru considerentele arătate, și

față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins

ca nefondat, menținându-se sentința atacată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva

sentinței nr. 255 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie

2010.