ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamantul H.G. a solicitat anularea adresei din 23 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F.,

revenirea pe funcția deținută, cu acordarea tuturor drepturilor bănești

cuvenite și plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea cererii reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public iar

din data de 12 septembrie 2008 a fost numit în funcția publică de comisar sef

adjunct în cadrul Secției Județului Mehedinți a Gărzii Financiare prin Decizia nr.

139 din 12 septembrie 2008, emisă în urma concursului organizat în perioada 28

august - 1 septembrie 2008. Comunicarea încetării raporturilor de serviciu s-a

realizat prin adresa sus menționată. Fiind pus în situația de a rămâne fără

slujbă, reclamantul a optat pentru ocuparea funcției de execuție comisar

superior, însă reclamantul a afirmat că la baza acestei opțiuni nu a stat

voința sa reală. Reclamantul a invocat caracterul vădit nelegal și abuziv al O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

publice, care este temeiul legal al desființării funcției publice pe care a

deținut-o, care permite emitentului ca, prin interpretarea sistematică a

Statutului funcționarilor publici și fără a recurge la reglementari

subsecvente, să poată transforma din nou funcțiile contractuale de director

coordonator în funcții publice, respectiv funcția de director coordonator

adjunct în funcția de comisar șef adjunct al Gărzii Financiare Mehedinți, după

o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment.

În

drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1, 9 și 15 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a arătat că

adresa

contestată nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci

este un preaviz, prin care conducerea A.N.A.F. a adus la cunoștința

reclamantului că funcția publică de conducere în care este numit va fi

desființată potrivit prevederilor OU.G. nr. 37/2009

, în acest sens, acordându-i-se un preaviz de 30 zile calendaristice, potrivit

prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, începând cu data de 23 aprilie 2009, în

care să poată opta pentru una din funcțiile publice vacante

corespunzătoare din cadrul A.N.A.F. Astfel,

până la data de 18 mai 2009,

reclamantul a trebuit să-și exprime opțiunea pentru unul din posturile vacante

de conducere/execuție din cadrul Gărzii Financiare sau A.N.A.F.

Pârâta

a mai invocat lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, având în

vedere că prin Decizia Comisarului general al Gărzii Financiare nr. 117 din 22

mai 2009, acesta a fost eliberat din funcția publică de conducere de comisar

sef adjunct la Secția Mehedinți a Gărzii Financiare și s-a dispus numirea, prin

decizie a directorului coordonator, începând cu data de 23 mai 2009, în funcția

publică de execuție, de comisar clasa I, treapta 1 I superior.

Prin

sentința civilă nr. 442 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis cererea

reclamantului H.G., a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de

interes invocate de pârâtă, a d

ispus

anularea preavizului din data de 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr. 117 din 22

mai 2009 emise de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., cu consecința

revenirii

reclamantului pe funcția de conducere deținută anterior și plata drepturilor

bănești cuvenite de la data desființării funcției până la pronunțarea acestei

sentințe.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că p

rin adresa din data de 23 aprilie 2008 emisă de

Ministerul Finanțelor Public - A.N.A.F.,

reclamantului H.G. i s-a

acordat un preaviz de 30 zile, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin care i s-a adus la

cunoștință că poate opta pentru una din funcțiile publice vacante

corespunzătoare din cadrul A.N.A.F. Prin Decizia nr. 117 din data de 22 mai 2009

emisă de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., reclamantul a fost eliberat

din funcția publică de conducere de comisar șef adjunct la Garda Financiară - Secția Județeană Mehedinți, conform dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 188/1999

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În

privința excepției inadmisibilității cererii în raport de Legea nr. 554/2004,

justificată de pârâtă prin faptul că preavizul contestat nu este un act

administrativ, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată . Pornind de la

definiția actului administrativ enunțată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004, instanța a reținut că preavizul din data de 23 aprilie 2008 este un

act unilateral cu caracter individual emis de pârâtă în calitate de autoritate

publică în vederea executării dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999

și O.U.G nr. 37/2009, act ce a produs efecte juridice, respectiv opțiunea

reclamantului pentru un post de execuție vacant și emiterea Deciziei nr. 117

din 22 mai 2009 de eliberare a reclamantului din funcția publică de conducere.

Prin urmare, preavizul întrunește elementele stabilite de lege pentru

calificarea acestuia ca act administrativ.

În

ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța a apreciat că în cauza

de față nu este

obligatorie procedura

prealabilă. Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, printre acțiunile

exceptate de

textul legal de la efectuarea procedurii prealabile se

numără și cele introduse de cei vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe.

Actele

administrative contestate fiind emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță

prin ale cărei dispoziții reclamantul pretinde că a fost vătămat, plângerea

prealabilă nu este obligatorie.

Asupra

excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, instanța a reținut

că prin numirea într-o funcție de execuție vacantă reclamantul nu și-a pierdut

calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ.

Astfel,

competența și atribuțiile de serviciu s-au modificat, iar veniturile

reclamantului s-au diminuat prin pierderea indemnizației de conducere. Prin

urmare, reclamantul are interes în redobândirea statutului profesional și remunerativ

superior celui prezent.

Analizând

fondul cauzei, instanța a reținut că o condiție de legalitate a actului

administrativ este ca acesta să fie emis în conformitate cu legile, ordonanțele

și actele administrative cu forță juridică superioară. Totodată, desființarea

actelor normative sau administrative în baza sau în executarea cărora a fost

emis actul administrativ contestat, afectează existența acestuia.

Instanța

de fond a reținut că atât preavizul din data de 23 aprilie 2008, cât și Decizia

nr. 117 din 22 mai 2009, ambele emise de A.N.A.F., au la bază O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrative publice. Prin

Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională

a

decis că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională ca

urmare a încălcării

normelor privitoare la adoptarea ordonanței de

urgență prevăzută de art. 115 alin. (6) din Constituție.

În

timp ce era sesizată cu excepția de neconstituționalitate a Legii pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 105/2009 care a

abrogat O.U.G. nr. 37/2009 și a preluat în integralitatea sa reglementarea

cuprinsă în această ordonanță. Curtea Constituțională a considerat că abrogarea

ordonanței de urgență aprobată prin lege nu constituie un impediment în ceea ce

privește examinarea sesizării de neconstituționalitate și a arătat că O.U.G. nr.

37/2009 a afectat statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din

sfera serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative

teritoriale, statut stabilit prin Legea nr. 188/1999. Efectele deciziei Curții

Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza

în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte,

prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4)

din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte

cauze.

În

conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după

publicarea în M. Of., acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv

soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, însă influențează

cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

În

acest context, instanța a constatat că actele administrative emise în baza ordonanței

produc o vătămare reclamantului, concretizată în eliberarea sa din funcția de

conducere deținută, respectiv

comisar șef

adjunct în cadrul Gărzii Financiare - Secția Județeană Mehedinți și lipsirea

acestuia de

indemnizația de conducere.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului de arată că recursul declarat împotriva unei hotărâri

care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de

casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele

astfel cum permit dispozițiile art. art. 304

1

C. proc. civ.

Referitor

la anularea Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 emisă de Comisarul General al

Gărzii Financiare, pârâta a arătat că aceasta nu a fost emisă de A.N.A.F. ci de

Garda Financiară, a cărei organizare și funcționare este reglementată de H.G. nr.

111/2009 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 533/2007.

Recurenta

a mai susținut că intimatul - reclamant a avut raporturile de serviciu

încheiate cu Garda Financiară și nu cu A.N.A.F.

Examinând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Din actele dosarului rezultă

că instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi fost

citat în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la

citarea tuturor părților din proces dar și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, prevăd

obligativitatea citării emitentului actului.

De altfel, chiar

anterior modificărilor, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost

constantă și s-a pronunțat în sensul obligativității citării autorității

emitente.

Această necesitate

rezultă și din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu

poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,

afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Chiar și forma

anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă

prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată și autoritatea

emitentă.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „La

primirea cererii, instanța dispune citarea părților (…)”.

Citarea este foarte

importantă pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului

civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul

contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie

supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă

posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură

cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest

principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat

efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea

se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în

prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului,

conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile

dintre părți și instanță.

În acest sens

judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau

înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a

fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de

citare.

Nu în ultimul rând,

citarea este foarte importantă și pentru a asigura respectarea dreptului la un

proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că decizia atacată a fost emisă

de Garda Financiară, iar reclamantul a avut raporturi de serviciu încheiate cu această

autoritate.

Cu toate acestea,

instanța de fond a soluționat pricina fără ca autoritatea emitentă a actului

atacat să fie citată în cauză.

Procedând în acest

mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care

urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu

ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză

emitentul actului, respectiv Garda Financiară - Comisariatul General.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., împotriva sentinței

civile nr. 442 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 martie 2010.