ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul H.G. a solicitat anularea adresei din 23 aprilie 2009 emisă de A.N.A.F., revenirea pe funcția deținută, cu acordarea tuturor drepturilor bănești cuvenite și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii reclamantul a arătat că are calitatea de funcționar public iar din data de 12 septembrie 2008 a fost numit în funcția publică de comisar sef adjunct în cadrul Secției Județului Mehedinți a Gărzii Financiare prin Decizia nr. 139 din 12 septembrie 2008, emisă în urma concursului organizat în perioada 28 august - 1 septembrie 2008. Comunicarea încetării raporturilor de serviciu s-a realizat prin adresa sus menționată.

Fiind pus în situația de a rămâne fără slujbă, reclamantul a optat pentru ocuparea funcției de execuție comisar superior, însă reclamantul a afirmat că la baza acestei opțiuni nu a stat voința sa reală. Reclamantul a invocat caracterul vădit nelegal și abuziv al O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității publice, care este temeiul legal al desființării funcției publice pe care a deținut-o, care permite emitentului ca, prin interpretarea sistematică a Statutului funcționarilor publici și fără a recurge la reglementari subsecvente, să poată transforma din nou funcțiile contractuale de director coordonator în funcții publice, respectiv funcția de director coordonator adjunct în funcția de comisar șef adjunct al Gărzii Financiare Mehedinți, după o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1, 9 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. A.N.A.F. a formulat întâmpinare prin care a arătat că adresa contestată nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, ci este un preaviz, prin care conducerea A.N.A.F. a adus la cunoștința reclamantului că funcția publică de conducere în care este numit va fi desființată potrivit prevederilor OU.G. nr. 37/2009 , în acest sens, acordându-i-se un preaviz de 30 zile calendaristice, potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 23 aprilie 2009, în care să poată opta pentru una din funcțiile publice vacante corespunzătoare din cadrul A.N.A.F.

Astfel, până la data de 18 mai 2009, reclamantul a trebuit să-și exprime opțiunea pentru unul din posturile vacante de conducere/execuție din cadrul Gărzii Financiare sau A.N.A.F. Pârâta a mai invocat lipsa de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, având în vedere că prin Decizia Comisarului general al Gărzii Financiare nr. 117 din 22 mai 2009, acesta a fost eliberat din funcția publică de conducere de comisar sef adjunct la Secția Mehedinți a Gărzii Financiare și s-a dispus numirea, prin decizie a directorului coordonator, începând cu data de 23 mai 2009, în funcția publică de execuție, de comisar clasa I, treapta 1 I superior.

Prin sentința civilă nr. 442 din 13 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova a admis cererea reclamantului H.G., a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes invocate de pârâtă, a d ispus anularea preavizului din data de 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 emise de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., cu consecința revenirii reclamantului pe funcția de conducere deținută anterior și plata drepturilor bănești cuvenite de la data desființării funcției până la pronunțarea acestei sentințe. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că p rin adresa din data de 23 aprilie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor Public - A.N.A.F., reclamantului H.G.

i s-a acordat un preaviz de 30 zile, în conformitate cu art. 99 alin. (3) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prin care i s-a adus la cunoștință că poate opta pentru una din funcțiile publice vacante corespunzătoare din cadrul A.N.A.F. Prin Decizia nr. 117 din data de 22 mai 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de comisar șef adjunct la Garda Financiară - Secția Județeană Mehedinți, conform dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În privința excepției inadmisibilității cererii în raport de Legea nr. 554/2004, justificată de pârâtă prin faptul că preavizul contestat nu este un act administrativ, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată . Pornind de la definiția actului administrativ enunțată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că preavizul din data de 23 aprilie 2008 este un act unilateral cu caracter individual emis de pârâtă în calitate de autoritate publică în vederea executării dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și O.U.G nr. 37/2009, act ce a produs efecte juridice, respectiv opțiunea reclamantului pentru un post de execuție vacant și emiterea Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 de eliberare a reclamantului din funcția publică de conducere.

Prin urmare, preavizul întrunește elementele stabilite de lege pentru calificarea acestuia ca act administrativ. În ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța a apreciat că în cauza de față nu este obligatorie procedura prealabilă. Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, printre acțiunile exceptate de textul legal de la efectuarea procedurii prealabile se numără și cele introduse de cei vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe. Actele administrative contestate fiind emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță prin ale cărei dispoziții reclamantul pretinde că a fost vătămat, plângerea prealabilă nu este obligatorie. Asupra excepției lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii, instanța a reținut că prin numirea într-o funcție de execuție vacantă reclamantul nu și-a pierdut calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ.

Astfel, competența și atribuțiile de serviciu s-au modificat, iar veniturile reclamantului s-au diminuat prin pierderea indemnizației de conducere. Prin urmare, reclamantul are interes în redobândirea statutului profesional și remunerativ superior celui prezent. Analizând fondul cauzei, instanța a reținut că o condiție de legalitate a actului administrativ este ca acesta să fie emis în conformitate cu legile, ordonanțele și actele administrative cu forță juridică superioară. Totodată, desființarea actelor normative sau administrative în baza sau în executarea cărora a fost emis actul administrativ contestat, afectează existența acestuia. Instanța de fond a reținut că atât preavizul din data de 23 aprilie 2008, cât și Decizia nr. 117 din 22 mai 2009, ambele emise de A.N.A.F., au la bază O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrative publice. Prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituțională a decis că legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzută de art. 115 alin. (6) din Constituție. În timp ce era sesizată cu excepția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 105/2009 care a abrogat O.U.G. nr. 37/2009 și a preluat în integralitatea sa reglementarea cuprinsă în această ordonanță. Curtea Constituțională a considerat că abrogarea ordonanței de urgență aprobată prin lege nu constituie un impediment în ceea ce privește examinarea sesizării de neconstituționalitate și a arătat că O.U.G.

nr. 37/2009 a afectat statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative teritoriale, statut stabilit prin Legea nr. 188/1999. Efectele deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, și în alte cauze.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după publicarea în M. Of., acestea nu au efect asupra unor cauze definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, însă influențează cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. În acest context, instanța a constatat că actele administrative emise în baza ordonanței produc o vătămare reclamantului, concretizată în eliberarea sa din funcția de conducere deținută, respectiv comisar șef adjunct în cadrul Gărzii Financiare - Secția Județeană Mehedinți și lipsirea acestuia de indemnizația de conducere.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului de arată că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele astfel cum permit dispozițiile art. art. 304 1 C. proc. civ. Referitor la anularea Deciziei nr. 117 din 22 mai 2009 emisă de Comisarul General al Gărzii Financiare, pârâta a arătat că aceasta nu a fost emisă de A.N.A.F. ci de Garda Financiară, a cărei organizare și funcționare este reglementată de H.G. nr. 111/2009 pentru modificarea și completarea H.G.

nr. 533/2007. Recurenta a mai susținut că intimatul - reclamant a avut raporturile de serviciu încheiate cu Garda Financiară și nu cu A.N.A.F. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cauza fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces dar și ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 262/2007, prevăd obligativitatea citării emitentului actului. De altfel, chiar anterior modificărilor, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost constantă și s-a pronunțat în sensul obligativității citării autorității emitente. Această necesitate rezultă și din redactarea art. 85 C. proc. civ. potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Chiar și forma anterioară a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 putea, chiar dacă prevederea nu era expresă, să conducă la ideea că trebuia citată și autoritatea emitentă.

În același sens sunt și dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților (…)”. Citarea este foarte importantă pentru respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță. În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea este foarte importantă și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O.

Din actele și lucrările dosarului rezultă, fără putință de tăgadă, că decizia atacată a fost emisă de Garda Financiară, iar reclamantul a avut raporturi de serviciu încheiate cu această autoritate. Cu toate acestea, instanța de fond a soluționat pricina fără ca autoritatea emitentă a actului atacat să fie citată în cauză. Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză emitentul actului, respectiv Garda Financiară - Comisariatul General. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F., împotriva sentinței civile nr. 442 din 13 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.