ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2039/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

N.C. a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare

Fiscală, să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009

emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat i-a fost comunicat în afară

termenului prevăzut de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată,

respectiv 5 zile lucrătoare de la emitere și a fost emis cu încălcarea

prevederilor H.G. nr. 533/2007, privind organizarea și funcționarea Gărzii

Financiare, care la art. 3 alin. (4) prevede: „comisarii șefi ai secțiilor

județene și ai Secției municipiului București, care sunt numiți în condițiile

Legii nr. 188/1999, republicată, prin ordin al președintelui Agenției Naționale

de Administrare Fiscală, cu avizul conform al ministrului finanțelor publice”.

Astfel, ordinul nu

conține avizul cerut de art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 533/2007 și nu prevede

termenul în care se poate contesta actul administrativ și instanța căreia să i

se poată adresa.

Pe fondul cauzei, a

arătat reclamantul că O.U.G. nr. 37/2009 nu a modificat prevederile legale

specifice, conținute în O.U.G. nr. 91/2003, H.G. nr. 533/2003, Ordinul nr.

152/2008 al Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, funcția

publică de conducere-comisar șef secție Neamț, a fost desființată, în baza art.

III din O.U.G. nr. 37/2009, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 169 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Bacău a fost respinsă acțiunea

ca nefondată, reținându-se, în esență, că abrogarea O.U.G. nr. 105/2009 nu are

efecte asupra actelor emise anterior și nici nu face referire la faptul că

Ministerul Finanțelor nu mai poate delega atribuții către Președintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că postul pe care-l ocupa reclamantul s-a desființat în baza O.U.G.

nr. 37/2009.

Prin Decizia civilă

nr. 2728 din 25 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

Dosarul nr. 340/32/2009 a fost admis recursul declarat de reclamantul N.C.

împotriva sentinței menționate, dispunându-se casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât această nu satisface

exigența legală a motivării hotărârilor judecătorești.

În rejudecare, pârâta

a reiterat conținutul întâmpinării formulate în primul ciclu procesual, iar

reclamantul și-a completat acțiunea, însă instanța, constatând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 132 C. proc. civ., a dispus decăderea acestuia din

acest drept.

A mai precizat

reclamantul că prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanțelor

Publice a fost reîncadrat în funcția de comisar șef secție, în baza Deciziei

nr. 414/2010 a Curții Constituționale a României.

instanțe, în fond după casare

Prin Sentința nr. 118

din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind neîndeplinirea procedurii

prealabile și lipsa de interes; a admis acțiunea formulată, a constatat

nulitatea Ordinului nr. 1080 din 22 mai 2009 al Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, obligând pârâta la plata sumei de 2000 RON,

către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 7 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în

cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe, cereri a căror reglementare se regăsește în art. 9 din Legea nr.

554/2004, apreciind că în cauză nu e necesară o astfel de procedură.

Referitor la excepția

lipsei de interes în promovarea acțiunii întrucât funcția publică de conducere

a fost desființată, prima instanță a reținut că tocmai acest aspect constituie

unul din motivele acțiunii, reclamantul contestând ordinul de desființare a

funcției publice de conducere de comisar șef secție și numirea sa ca și comisar

șef divizie la Garda Financiară.

Excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii nu poate fi primită și din perspectiva Ordinului

emis ulterior nr. 1686 din 25 mai 2010 din care rezultă că la data judecății

pricinii funcția publică de comisar șef secție exista.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că eliberarea din funcție a reclamantului s-a făcut în

temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a desființării

funcției publice de comisar șef secție, nefiind incident niciunul din cazurile

prevăzute la art. 99 din Legea nr. 188/1999.

Măsura dispusă

împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1.257 din 7

octombrie 2009 a Curții Constituționale a României.

Astfel, Curtea

Constituțională a reținut că O.G. nr. 137/2009 afectează grav activitatea

tuturor instituțiilor publice ale statului vizate de acest act normativ, ceea

ce contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție potrivit cărora

„ordonanțele de urgență nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului”.

Printre instituțiile

fundamentale ale statului și care fac obiectul criticii de

neconstituționalitate a Legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică și

serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, prin

raportare la art. 123 alin. (2) din Constituție.

A conchis Curtea

Constituțională că prin O.G. nr. 37/2009 așa cum a fost aprobată prin Lege de

către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice

deconcentrate, ceea ce-i atrage neconstituționalitatea.

Astfel prin

modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, au

fost eliminate din categoria funcțiilor publice de conducere funcțiile de

„director executiv” și „director executiv adjunct” ai serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Potrivit art. III din

această ordonanță de urgență, funcțiile publice, funcțiile publice specifice și

posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător

al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale,

precum și adjuncții acestuia se desființează. În locul acestor funcții este

instituită funcția de „director coordonator” al serviciului public deconcentrat,

care va fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de

posturi care se desființează.

Această construcție

juridică deficitară și confuză ridică problema statutului juridic al

„directorului coordonator” și a naturii juridice a contractului de management

încheiat de acesta în urma numirii în funcția publică prin act administrativ al

ordonatorului principal de credite.

În concluzie, prima

instanță a reținut că ordinul contestat a fost emis cu eludarea dispozițiilor

art. 99 - 100 din Legea nr. 188/1999 și în temeiul unei ordonanțe de urgență

declarate neconstituționale, precum și faptul că, ulterior, prin Ordinul nr.

1686 din 25 mai 2010 al Ministrului Finanțelor Publice s-a dispus reîncadrarea

reclamantului în funcția de comisar șef secție, în baza Deciziilor nr. 413 și

nr. 414/2010 ale Curții Constituționale.

Reținând culpa

procesuală a pârâtei, judecătorul fondului a obligat această parte și la plata

cheltuielilor de judecată.

de pârâtă

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală indicând ca temei de drept art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile

privind neîndeplinirea procedurii prealabile și lipsa de interes în promovarea

acțiunii.

Astfel, a susținut că

reclamantul nu mai are vreun interes să ceară anularea ordinului în litigiu, în

condițiile în care prin preavizul înaintat acestuia i s-a adus la cunoștință că

funcția publică de conducere în care a fost numit a fost desființată în baza

art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice și faptul că are obligația de a depune în scris

până la data de 18 mai 2009 opțiunea sa pentru una din funcțiile publice

vacante aflate în lista anexată la preaviz.

Prin Adresa din 05

mai 2009 intimatul-reclamant și-a exprimat opțiunea, solicitând să fie numit în

funcția publică de conducere de comisar șef divizie în cadrul secției Neamț,

fapt ce s-a realizat prin Decizia Comisarului General al Gărzii Financiare nr.

91 din 22 mai 2009, astfel că intimatul-reclamant a fost eliberat din funcție

cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Pe fondul cauzei,

recurenta-pârâtă a susținut că ordinul de eliberare din funcție a reclamantului

a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar la lit. F) pct. 3 din lista

anexă la acest act normativ, sunt incluse și secțiile județene, respectiv a

municipiului București ale Gărzii Financiare, astfel că actul atacat a fost

emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii

acestuia, fiind reținută eronat nelegalitatea actului atacat ca urmare a

constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost

emis, întrucât constatarea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 produce

efecte numai pentru viitor, nu retroactiv, și nu justifică anularea ordinului.

Prin urmare, a arătat

că toate actele administrative încheiate sub imperiul acestei ordonanțe sunt

legale și își produc efectele, iar la emiterea ordinul contestat au fost avute

în vedere și prevederile Legii nr. 188/1999, potrivit cărora reclamantului i

s-a oferit posibilitatea de a opta pentru ocuparea unei funcții publice de

conducere vacante.

O altă critică adusă

de recurentă sentinței atacate vizează obligarea sa la plata cheltuielilor de

judecată, considerând că în mod greșit prima instanță a admis această cerere a

intimatului-reclamant, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., iar în aprecierea cuantumului acestor cheltuieli care, în

opinia sa, este nejustificat de mare, trebuia să se țină cont de elemente

precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, pentru a se face

aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Prin concluziile

scrise depuse la dosar intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului

și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legale și temeinice.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Actul administrativ

supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este

Ordinul nr. 1080 din 22 mai 2009 emis de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală București, prin care s-a dispus desființarea funcției

publice de conducere de comisar șef secție la Garda Financiară, secția

județeană Neamț, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Intimatului-reclamant,

ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un

preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să

înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

Soluția pronunțată de

prima instanță, atât în privința excepțiilor invocate, cât și în privința

fondului cauzei, este legală.

Cu privire la

excepția lipsei de interes, instanța de control judiciar constată că ordinul

atacat producea efecte directe în privința intimatului-reclamant, eliberat din

funcția publică de conducere, așa încât este lipsită de fundament teza

susținută de recurentă.

Împrejurarea că în

contextul nou creat, intimatul a fost nevoit să opteze pentru funcția de

comisar șef divizie în cadrul secției Neamț, opțiune efectuată în termenul de

preaviz acordat prin ordinul atacat în cauză și la solicitarea recurentei

exprimată în acest ordin, iar cererea i-a fost acceptată, nu lipsește de

interes acțiunea formulată, demersul funcționarului public fiind generat tocmai

de emiterea actului administrativ individual atacat.

Referitor la excepția

lipsei procedurii prealabile, a cărei motivare nu a mai fost reluată în recurs,

constată că în mod corect a fost respinsă de prima instanță, în raport de

prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este

obligatorie plângerea prealabilă în cazul cererilor persoanelor vătămate prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, cereri a căror reglementare se

regăsește în art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește critica

formulată, în sensul că instanța trebuia să constate incidența dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009, chiar dacă se constatase neconstituționalitatea lor,

întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în

vigoare, așa cum susține recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei

susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru

că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de

finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la

asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și

libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate

neconstituționale.

Astfel, se constată

că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe

(O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din

moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se

astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege

organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea

funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat

faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză.

În fine, instanța de

control judiciar constată că prin Ordinul nr. 1686 din 25 mai 2010 al

Ministrului Finanțelor Publice s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția

de comisar șef secție, în baza Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții

Constituționale.

Referitor la critica

privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de

control judiciar constată că prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată”, au fost corect aplicate de prima instanță,

culpa sa procesuală constând în admiterea acțiunii.

Nici ignorarea

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi reproșată primei

instanțe, pentru că onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată

acordate reclamantului nu poate fi socotit disproporționat de mare în raport de

demersurile efectuate pentru recunoașterea dreptului subiectiv al părții.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

118 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 aprilie 2011.