ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 11 martie 2008,

reclamantul N.C., în contradictoriu cu Garda Financiară – comisariatul general,

a solicitat anularea deciziei nr. 22 din 28 februarie 2008 emisă de pârâtă

pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 533/2007,

modificată, precum și suspendarea executării deciziei până la soluționarea

irevocabilă a contestației.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că prin decizia nr. 20 din 7 martie 2007 reclamantul a fost sancționat

cu retrogradarea în funcția publică pe o perioadă de un an, decizie suspendată

prin sentința nr. 58/2007 a Curții de Apel Bacău; că, urmare a Deciziei nr. 3433/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, prin care s-a dat câștig de cauză pârâtei, a fost emisă Decizia nr. 22

din 28 februarie 2008; că, potrivit art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 533/2007,

dreptul de a aplica sancțiunea revine M.E.F. și nu comisarului general al

Comisariatului General al Gărzii Financiare.

Prin sentința civilă nr. 65/2008

a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă acțiunea ca nefondată.

Instanța a reținut că

decizia nr. 22/2008 a fost emisă pentru executarea deciziei nr. 20/2007 emisă

de pârâtă, act rămas în vigoare conform deciziei nr. 3433/2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal; că pârâta

avea competenta să emită decizia contestată, în conformitate cu Ordinul nr. 591/2008

al Gărzii Financiare; că sancțiunea nu este prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen reclamantul.

În motivarea recursului s-a

arătat în esență: că instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 3 alin. (4)

din H.G. nr. 533/2007, potrivit cărora comisarul general nu poate sancționa un

comisar șef de secție; că Ordinul nr. 591/2008 al M.E.F. nu precizează clar

funcția publică pe care urmează să o îndeplinească recurentul, ordin care nu a

fost publicat în M. Of. și nu au fost respectate nici dispozițiile art. 47 alin.

(4) din H.G. nr. 1344/2007; că decizia nr. 20 din 7 martie 2007 nu a fost pusă

în executare până la 28 februarie 2008, astfel încât din sancțiunea de 1 an a

mai rămas de executat perioada de 4 luni și 23 de zile, sancțiunea urmând să

expire la 20 iulie 2008; că sancțiunea aplicată la data de 28 februarie 2008

este prescrisă pentru că, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999

sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult un an de la data

sesizării comisiei de disciplină, comisie care a fost sesizată la data de 20

octombrie 2006.

Verificând cauza în funcție

de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Din probele administrate în

cauză se reține că recurentul a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea în

funcția publică pe o perioadă de un an prin decizia nr. 20 din 7 martie 2007

emisă de Garda Financiară – comisariatul general.

Această decizie a fost

contestată de reclamant iar acțiunea sa a fost respinsă ca nefondată prin

decizia nr. 3433 din 19 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis recursul declarat

de Garda Financiară împotriva sentinței civile nr. 58 din 7 mai 2007 a Curții

de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare, M.E.F., având în

vedere dispozițiile H.G. nr. 533 din 18 iunie 2007, prin care a fost abrogată

H.G.

nr. 1538/2003 care acorda

comisarului general competența de a sancționa pe comisarii șefi secție (

situația reclamantului), a emis Ordinul nr. 591 din 28 februarie 2008 prin care

a dispus ca decizia nr. 20 din 7 martie 2007, în vigoare conform deciziei nr. 3433/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, să fie pusă în executare de Garda Financiară – comisariatul general.

Pentru executarea deciziei

de sancționare nr. 20 din 7 martie 2007 a Gărzii Financiare – comisariatul general

și având în vedere și Ordinul M.F. nr. 591/2008, intimata a emis decizia nr. 22

din 22 februarie 2008. În această decizie se precizează că sancțiunea începe cu

data de 29 februarie 2008 și recurentul își va desfășura activitatea în cadrul secției

Județene Neamț a Gărzii Financiare, în funcția publică de conducere de comisar

divizie, pentru o perioadă de un an.

Actul contestat este legal.

Decizia nr. 22/2008 nu este o decizie de sancționare. Sancțiunea a fost

aplicată recurentului prin Decizia nr. 20/2007, act valid prin Decizia nr. 3433/2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, astfel încât nu se mai poate pune în discuție legalitatea sancțiunii

sub nici un aspect.

Din acest punct de vedere

toate criticile aduse de recurent în legătură cu sancțiunea aplicată sunt

nefondate și nici nu mai pot fi discutate, problema fiind rezolvată irevocabil

prin decizia nr. 3433 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

În ce privește Ordinul M.F.

nr. 591/2008, acesta nu a fost desființat. De altfel nici nu are o importantă

determinantă, întrucât sancțiunea a fost aplicată prin decizia nr. 20/2007 iar

prin decizia nr. 22/2008 s-a pus în executare decizia de sancționare.

Chiar dacă la data punerii

în executare a sancțiunii, 28 mai 2008, comisarul general nu mai avea

competența să sancționeze un comisar șef secție (competența aparținând ministrului

de finanțe conform art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 533/2007), acest aspect este nerelevant,

întrucât la data aplicării sancțiunii, 7 martie 2007, când s-a emis Decizia nr.

20/2007, comisarul general a avut competența de a aplica sancțiunea în temeiul

H.G. nr. 1538/2003.

Criticile recurentului

referitoare la Ordinul M.F. nr. 591/2008 nu vor fi analizate, întrucât prin acțiune

reclamantul nu a contestat acest act administrativ individual.

Referitor la prescrierea

sancțiunii, susținerea reclamantului nu este fondată.

Potrivit art. 77 alin. (5)

din Legea nr. 188/1999 sancțiunea disciplinară se aplică în cel mult un an de

la data sesizării comisiei de disciplină. Se constată că sesizarea comisiei s-a

făcut la data de 20 octombrie 2006 iar sancțiunea a fost aplicată la data de 7

martie 2007 prin decizia nr. 20/2007, adică în termenul legal de un an. Punerea

în executare a sancțiunii nu este o noțiune congruentă cu cea de aplicare a

sancțiunii, astfel încât susținerea recurentului nu este întemeiată.

Pentru considerentele expuse

recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de

ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.C. împotriva sentinței

civile nr. 65 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2009.