ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 62 din 15 mai 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.M., a anulat în parte decizia nr. 81 din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, în ce-l privește pe contestator, și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate, respectiv diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu mustrare scrisă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că excepția privind prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii invocată de reclamant este neîntemeiată, întrucât abaterile săvârșite, având un caracter continuu, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptelor, respectiv 27 martie 2006, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

S-a reținut, de asemenea, că și excepțiile vizând încălcarea art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003 și ale art. 35 alin. (2) lit. c) din același act normativ sunt neîntemeiate. Curtea de apel a stabilit că reclamantul a încălcat o parte din îndatoririle sale de serviciu, ceea ce constituie abateri disciplinare prevăzute de art. 68 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, sancțiunea aplicată fiind însă prea severă în raport cu persoana acestuia, având în vedere și faptul că a fost în concediu medical o perioadă îndelungată, neputând să-și ducă la îndeplinire, în bune condițiuni, sarcinile ce îi reveneau. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul A.M., cât și pârâtul Garda Financiară – Comisariatul General.

I. Recurentul-reclamant A.M. a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate motivat de faptul că actele dosarului au demonstrat că normele de lucru aprobate de comisarul general nu i-au fost aduse la cunoștință, în perioada în care acestea au fost comunicate personalului Gărzii Financiare Neamț, aflându-se în concediu medical. De altfel, după cum susține recurentul, obligația de aducere la cunoștință a respectivelor norme aparținea la acea dată, ca sarcină de serviciu, fostului comisar șef al Gărzii Financiare Neamț care și-a neglijat însă această îndatorire, ceea ce nu îi poate fi imputat lui, ca motiv al aplicării sancțiunii disciplinare.

A mai arătat recurentul-reclamant că a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor sale profesionale, în calitate de comisar șef divizie, cât și în calitate de comisar de execuție, omisiunea semnării procesului-verbal, reținută de intimată, fiind atrasă de împrejurarea că în mod voit a fost supraîncărcat. Cum însă respectiva omisiune a fost lipsită de consecințe, nefiind de natură a crea un prejudiciu instituției ca atare sau finalității actului de control, nici chiar sancțiunea aplicată de instanță nu poate fi menținută, producerea unui rezultat vătămător fiind una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată. II.

Garda Financiară – Comisariatul General, a declarat la rândul său recurs împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului A.M., respectiv mustrarea scrisă, în locul diminuării drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni. În opinia pârâtului-recurent, această hotărâre a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care instanța de fond a apreciat eronat deficiențele reținute în sarcina reclamantului. Arată recurentul că în calitatea sa de comisar șef divizie, reclamantul-intimat nu a respectat normele de lucru ale Gărzii Financiare, cu privire la propunerea și formarea echipelor de control, precum și la stabilirea condițiilor de efectuare a verificărilor date în competență, după cum nici nu a completat rezultatele acțiunilor de control în situația de răspunderi zilnice date în competența sa.

S-a mai susținut că toate aceste încălcări ale normelor de lucru, în cazul concret al reclamantului, ce deține o funcție de conducere, sunt cu atât mai grave. În fine, acest recurent a mai precizat că pentru actele întocmite formal împreună cu reclamantul-intimat, comisarul T.I., a fost de asemenea sancționat cu diminuarea drepturilor salariale, măsura dispusă față de aceasta fiind irevocabil menținută prin decizia nr. 2990 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, în ceea ce privește gravitatea abaterilor reținute și consecințele acestora, s-a indicat că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1538/2003, pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 81/2007, la orice acțiune de control participă minimum 2 comisari, iar lipsa semnăturilor agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 17 din O.G.

nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor. Examinând cele două recursuri în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și față de criticile și respectiv apărările reciproce ale părților, Înalta Curte reține că este neîntemeiat recursul formulat de recurentul-reclamant A.M., astfel că urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursul intimatului-pârât este fondat și va fi admis, în considerarea celor prezentate în cele ce urmează: Prin decizia nr. 81 din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, reclamantul-recurent a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni de zile, în baza prevederilor art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, ce reglementează sancțiunea disciplinară aplicată.

Este de menționat că prin aceeași decizie nr. 81/2006, au mai fost sancționați și N.C., comisar șef al Gărzii Financiare – Secția Neamț, precum și T.I., comisar de execuție în cadrul aceleiași instituții, acesta din urmă cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni. În sarcina recurentului A.M., în calitate de comisar șef divizie, după cum a menționat de altfel și instanța de fond, s-a reținut că nu a respectat normele de lucru cu privire la propunerea și formarea echipelor de control, precum și la stabilirea condițiilor de efectuare a verificărilor date în competența sa. În acest context, al nerespectării prevederilor legale, s-a reținut și că în calitate de comisar de execuție, reclamantul nu a semnat actele de control alături de comisarul din echipa sa, T.I.

Nu sunt întemeiate și nu vor fi primite criticile recurentului-reclamant, formulate împotriva sentinței de fond, în sensul că au fost apreciate greșit probele administrate și că în mod nejustificat s-a considerat de către instanța de fond că și-a încălcat îndatoririle de serviciu. Probele administrate de către instanța de fond, respectiv raportul de audit, procesele-verbale de contravenție ca și declarația martorului A.C. demonstrează și evidențiază nerespectarea de către recurent a îndatoririlor sale de serviciu, întocmirea necorespunzătoare a actelor de control, astfel că, pe deplin justificat s-a reținut în sarcina sa abaterea disciplinară care a și atras aplicarea sancțiunii contestate.

Nu poate fi primită nici apărarea recurentului în sensul că nu a cunoscut noile norme de lucru aprobate de comisarul general, pentru singurul motiv că s-a aflat în concediu de boală și fostul comisar șef al Gărzii Financiare Neamț nu i le-a adus la cunoștință, dată fiind calitatea sa de șef divizie în cadrul Secției Neamț al Gărzii Financiare. Chiar dacă recurentul s-a aflat în concediu de boală o perioadă de timp, fapt demonstrat și atestat medical, necontestat, în calitatea sa de șef divizie, deținând o funcție de conducere, nu poate susține că nu era dator, ca prin orice mijloace, la revenirea la serviciu, să ia cunoștință de normele de lucru ce fuseseră comunicate în perioada în care s-a aflat în concediu medical, exercitarea funcției de conducere presupunând chiar cunoașterea și asigurarea respectării acestor norme de către comisarii din subordine.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază că abaterea disciplinară reținută în sarcina recurentului-reclamant este, cu evidență, dovedită. Pentru argumentele ce justifică respingerea recursului reclamantului-recurent, la care se adaugă și cele mai jos menționate, urmează a fi admis, ca fiind întemeiat, recursul declarat de intimatul-pârât Garda Financiară – Comisariatul General în sensul că față de gravitatea abaterii disciplinare reținute, înlocuirea de către instanța de fond a sancțiunii aplicate, de diminuare a drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu o simplă mustrare, apare ca fiind nelegală. Înalta Curte, pentru cele deja arătate, apreciază în acord cu recurentul-pârât că potrivit fișei postului său, reclamantul și-a nesocotit atribuțiunile de serviciu și mai mult, a demonstrat pasivitate și lipsă de preocupare față de obligațiile specifice ce-i reveneau, dată fiind funcția sa de conducere, de șef divizie.

Nu mai puțin relevantă este și împrejurarea că întocmirea actelor de control fără a fi semnate de cei doi comisari, respectiv a agentului constatator, atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce demonstrează odată în plus gravitatea abaterilor reținute în sarcina reclamantului-recurent și consecințele acestora, contrar celor susținute de acesta din urmă. În fine, Înalta Curte nu poate să nu menționeze, pentru rațiuni de coerență și unitate jurisprudențială, că în ceea ce îl privește pe comisarul T.I., care a și participat la acțiunile de control realizate împreună cu recurentul și care la rândul său a fost sancționat prin aceeași decizie nr. 81/2006, sancțiunea ce i-a fost aplicată a fost menținută prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă (decizia civilă nr. 2929 din 12 iunie 2007). Față de cele arătate, în baza art. 312 C. proc.

civ., se va admite așadar ca fiind întemeiat recursul intimatei-pârâte Garda Financiară – Comisariatul General și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, în vreme ce recursul acestuia din urmă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinței nr. 62 din 15 mai 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâtul Garda Financiară – Comisariatul General împotriva aceleiași sentințe. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2008.