ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2008

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 62 din 15 mai 2007, Curtea de

Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul A.M., a anulat în parte decizia nr. 81

din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, în ce-l privește

pe contestator, și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicate, respectiv diminuarea

drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu mustrare scrisă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că excepția privind prescrierea dreptului de aplicare a sancțiunii

invocată de reclamant este neîntemeiată, întrucât abaterile săvârșite, având un

caracter continuu, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptelor, respectiv

27 martie 2006, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 65 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999.

S-a reținut, de asemenea,

că și excepțiile vizând încălcarea art. 25 alin. (5) din H.G.

nr. 1210/2003 și ale

art. 35 alin. (2) lit. c) din același act normativ sunt neîntemeiate.

Curtea de apel a stabilit

că reclamantul a încălcat o parte din îndatoririle sale de serviciu, ceea ce constituie

abateri disciplinare prevăzute de art. 68 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici, sancțiunea aplicată fiind însă prea severă

în raport cu persoana acestuia, având în vedere și faptul că a fost în concediu

medical o perioadă îndelungată, neputând să-și ducă la îndeplinire, în bune condițiuni,

sarcinile ce îi reveneau.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs atât reclamantul A.M., cât și pârâtul Garda Financiară – Comisariatul

General.

I. Recurentul-reclamant

A.M. a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate motivat de faptul

că actele dosarului au demonstrat că normele de lucru aprobate de comisarul general

nu i-au fost aduse la cunoștință, în perioada în care acestea au fost comunicate

personalului Gărzii Financiare Neamț, aflându-se în concediu medical. De altfel,

după cum susține recurentul, obligația de aducere la cunoștință a respectivelor

norme aparținea la acea dată, ca sarcină de serviciu, fostului comisar șef al Gărzii

Financiare Neamț care și-a neglijat însă această îndatorire, ceea ce nu îi poate

fi imputat lui, ca motiv al aplicării sancțiunii disciplinare.

A mai arătat recurentul-reclamant

că a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor sale profesionale,

în calitate de comisar șef divizie, cât și în calitate de comisar de execuție, omisiunea

semnării procesului-verbal, reținută de intimată, fiind atrasă de împrejurarea că

în mod voit a fost supraîncărcat.

Cum însă respectiva omisiune

a fost lipsită de consecințe, nefiind de natură a crea un prejudiciu instituției

ca atare sau finalității actului de control, nici chiar sancțiunea aplicată de instanță

nu poate fi menținută, producerea unui rezultat vătămător fiind una dintre condițiile

ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi

angajată.

II. Garda Financiară –

Comisariatul General, a declarat la rândul său recurs împotriva aceleiași sentințe,

în ceea ce privește înlocuirea sancțiunii disciplinare aplicate reclamantului A.M.,

respectiv mustrarea scrisă, în locul diminuării drepturilor salariale cu 15% pe

o perioadă de 3 luni.

În opinia pârâtului-recurent,

această hotărâre a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care

instanța de fond a apreciat eronat deficiențele reținute în sarcina reclamantului.

Arată recurentul că în

calitatea sa de comisar șef divizie, reclamantul-intimat nu a respectat normele

de lucru ale Gărzii Financiare, cu privire la propunerea și formarea echipelor de

control, precum și la stabilirea condițiilor de efectuare a verificărilor date în

competență, după cum nici nu a completat rezultatele acțiunilor de control în situația

de răspunderi zilnice date în competența sa.

S-a mai susținut că toate

aceste încălcări ale normelor de lucru, în cazul concret al reclamantului, ce deține

o funcție de conducere, sunt cu atât mai grave.

În fine, acest recurent

a mai precizat că pentru actele întocmite formal împreună cu reclamantul-intimat,

comisarul T.I., a fost de asemenea sancționat cu diminuarea drepturilor salariale,

măsura dispusă față de aceasta fiind irevocabil menținută prin decizia nr. 2990

din 12 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, în ceea ce privește

gravitatea abaterilor reținute și consecințele acestora, s-a indicat că potrivit

dispozițiilor H.G.

nr. 1538/2003,

pentru organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, în vigoare la data emiterii

deciziei nr. 81/2007, la orice acțiune de control participă minimum 2 comisari,

iar lipsa semnăturilor agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal,

conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Examinând cele două recursuri

în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ. și față de criticile și respectiv apărările reciproce ale părților, Înalta

Curte reține că este neîntemeiat recursul formulat de recurentul-reclamant A.M.,

astfel că urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursul intimatului-pârât

este fondat și va fi admis, în considerarea celor prezentate în cele ce urmează:

Prin decizia nr. 81

din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, reclamantul-recurent

a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3

luni de zile, în baza prevederilor art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999,

cu modificările ulterioare, ce reglementează sancțiunea disciplinară aplicată.

Este de menționat că prin

aceeași decizie nr. 81/2006, au mai fost sancționați și N.C., comisar șef al Gărzii

Financiare – Secția Neamț, precum și T.I., comisar de execuție în cadrul aceleiași

instituții, acesta din urmă cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă

de 3 luni.

În sarcina recurentului

A.M., în calitate de comisar șef divizie, după cum a menționat de altfel și instanța

de fond, s-a reținut că nu a respectat normele de lucru cu privire la propunerea

și formarea echipelor de control, precum și la stabilirea condițiilor de efectuare

a verificărilor date în competența sa.

În acest context, al nerespectării

prevederilor legale, s-a reținut și că în calitate de comisar de execuție, reclamantul

nu a semnat actele de control alături de comisarul din echipa sa, T.I.

Nu sunt întemeiate și

nu vor fi primite criticile recurentului-reclamant, formulate împotriva sentinței

de fond, în sensul că au fost apreciate greșit probele administrate și că în mod

nejustificat s-a considerat de către instanța de fond că și-a încălcat îndatoririle

de serviciu.

Probele administrate de

către instanța de fond, respectiv raportul de audit, procesele-verbale de contravenție

ca și declarația martorului A.C. demonstrează și evidențiază nerespectarea de către

recurent a îndatoririlor sale de serviciu, întocmirea necorespunzătoare a actelor

de control, astfel că, pe deplin justificat s-a reținut în sarcina sa abaterea disciplinară

care a și atras aplicarea sancțiunii contestate.

Nu poate fi primită nici

apărarea recurentului în sensul că nu a cunoscut noile norme de lucru aprobate de

comisarul general, pentru singurul motiv că s-a aflat în concediu de boală și fostul

comisar șef al Gărzii Financiare Neamț nu i le-a adus la cunoștință, dată fiind

calitatea sa de șef divizie în cadrul Secției Neamț al Gărzii Financiare.

Chiar dacă recurentul

s-a aflat în concediu de boală o perioadă de timp, fapt demonstrat și atestat medical,

necontestat, în calitatea sa de șef divizie, deținând o funcție de conducere, nu

poate susține că nu era dator, ca prin orice mijloace, la revenirea la serviciu,

să ia cunoștință de normele de lucru ce fuseseră comunicate în perioada în care

s-a aflat în concediu medical, exercitarea funcției de conducere presupunând chiar

cunoașterea și asigurarea respectării acestor norme de către comisarii din subordine.

Față de cele arătate,

Înalta Curte apreciază că abaterea disciplinară reținută în sarcina recurentului-reclamant

este, cu evidență, dovedită.

Pentru argumentele ce

justifică respingerea recursului reclamantului-recurent, la care se adaugă și cele

mai jos menționate, urmează a fi admis, ca fiind întemeiat, recursul declarat de

intimatul-pârât Garda Financiară – Comisariatul General în sensul că față de gravitatea

abaterii disciplinare reținute, înlocuirea de către instanța de fond a sancțiunii

aplicate, de diminuare a drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu

o simplă mustrare, apare ca fiind nelegală.

Înalta Curte, pentru cele

deja arătate, apreciază în acord cu recurentul-pârât că potrivit fișei postului

său, reclamantul și-a nesocotit atribuțiunile de serviciu și mai mult, a demonstrat

pasivitate și lipsă de preocupare față de obligațiile specifice ce-i reveneau, dată

fiind funcția sa de conducere, de șef divizie.

Nu mai puțin relevantă

este și împrejurarea că întocmirea actelor de control fără a fi semnate de cei doi

comisari, respectiv a agentului constatator, atrage nulitatea procesului-verbal,

conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce demonstrează odată în plus gravitatea

abaterilor reținute în sarcina reclamantului-recurent și consecințele acestora,

contrar celor susținute de acesta din urmă.

În fine, Înalta Curte

nu poate să nu menționeze, pentru rațiuni de coerență și unitate jurisprudențială,

că în ceea ce îl privește pe comisarul T.I., care a și participat la acțiunile de

control realizate împreună cu recurentul și care la rândul său a fost sancționat

prin aceeași decizie nr. 81/2006, sancțiunea ce i-a fost aplicată a fost menținută

prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă (decizia civilă nr. 2929 din 12

iunie 2007).

Față de cele arătate,

în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite așadar ca fiind întemeiat recursul

intimatei-pârâte Garda Financiară – Comisariatul General și se va modifica sentința

atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, în vreme

ce recursul acestuia din urmă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul A.M. împotriva sentinței nr. 62 din 15 mai 2007 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat

de pârâtul Garda Financiară – Comisariatul General împotriva aceleiași sentințe.

Modifică în tot sentința

atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 februarie 2008.