ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2009

HOTĂRÂRE
19.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1538/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la rolul Curții

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC M.F.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.S.C.

și D.G.F.P. Bacău, A.I.F., soluționarea contestației pe care a formulat-o

împotriva actului administrativ fiscal nr. 328 din 30 mai 2008 emis de D.G.F.P.

Bacău, obligarea în solidar a celor două pârâte la plata de daune reprezentând

echivalentul penalităților și majorărilor de întârziere percepute și pretinse

prin actul administrativ contestat, în cuantum de 1.135.003 lei, obligarea în

solidar a celor două pârâte la plata unor penalități de 1000 lei pentru fiecare

zi întârziere și suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv

Decizia nr. 328 din 30 mai 2008 emis de A.N.A.F. până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a contestației sub nr. 907653 din 30 mai 2008.

În motivarea acțiunii reclamanta a

reținut următoarele:

La data de 20 iunie 2008 reclamanta a

formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 328 din 30 mai 2008,

contestație care nu a fost încă soluționată, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 lit. 6

din aceeași lege.

Paralel cu refuzul de soluționare a

contestației, pârâta a procedat, anterior termenului de 30 de zile în care

trebuia soluționată contestație, la demararea procedurii de executare silită

prin organele A.F.P. Onești.

S-a mai reținut că pentru perioada 1

octombrie 2002-29 mai 2003 a operat prescripția obligațiilor de plată, iar

titlurile executorii sunt lipsite de temei legal, fiind încălcate dispozițiile

art. 141 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 43 alin. (2) lit. f) C. proc.

fisc.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2008,

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal și a

dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 328 din 30 mai 2008

emisă de D.G.F.P. Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut

că în cauză, în legătură cu cazul bine justificat este de reținut împrejurarea

de drept invocată de reclamantă privind prescripția dreptului de stabilire a

obligațiilor fiscale, astfel cum este aceasta reglementată de art. 91 C. proc.

fisc.

În ceea ce privește iminența producerii

unei pagube, Curtea a constatat că executarea deciziei de impunere nr. 328 din

30 mai 2008 în baza căruia a fost emis titlu executoriu nr. 8831 din 7 iulie

2008 și somația nr. 3054 din 7 iulie 2008, pentru suma de 1.135.003 lei este de

natură să producă reclamantei un prejudiciu constând în imposibilitatea

executării contractelor de servicii intracomunitare aflate în derulare, ca

urmare a imposibilității plății furnizorilor de utilități și materii prime și a

plății salariilor pentru angajați.

Împotriva încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a declarat

recurs D.G.F.P. Bacău, A.I.F. în nume propriu și pentru A.N.A.F.- D.G.S.C.

S-a criticat sentința pentru faptul că

instanța a calificat greșit susținerile formulate și în speță nu au fost

întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 , art. 14.

Recursul declarat de D.G.F.P. Bacău,

A.I.F. formulat în nume propriu este tardiv și va fi respins.

Din dovada de comunicare anexată la

dosarul de fond, rezultă că aceasta s-a efectuat la 19 noiembrie 2008, iar

recursul a fost formulat la 27 noiembrie 2008, termenul prevăzut de art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pe exercitarea căii de atac, fiind 5 zile de

la comunicare.

Referitor la recursul declarat de A.N.A.F.-

D.G.S.C., acesta va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că cererea

de suspendare a executării actului administrativ fiscal, decizia de impunere

nr. 328/2008, a fost formulată de reclamantă în baza prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

Raportul de inspecție fiscală anexat,

arată că reclamanta-intimată are ca principală activitate fabricarea de

articole de îmbrăcăminte pe bază de contracte de prestări servicii

intracomunitare.

Corect a reținut prima instanță că în

speță, este vorba despre un caz bine justificat, întrucât în sarcina intimatei

au fost stabilite de organele fiscale obligații fiscale în cuantum total de

1.135.003 lei și cu toate că aceasta a formulat contestație în 2009 (20 iunie)

la D.G.F.P. Bacău, această contestație nu a fost soluționată.

Termenul în care trebuia soluționată a

fost deci depășit și astfel s-au creat prejudicii materiale pentru societate.

De asemenea s-a început executarea silită

față de intimată, înainte de termenul legal în care ar fi trebuit să se

soluționeze contestația, astfel încât este pe deplin justificat cazul și paguba

iminentă, întrucât fără posibilitate de tăgadă au fost încălcate prevederile

legale respectiv art. 43 C. proc. fisc., dar și art. 91 C. proc. fisc.,

referitor la prescrierea obligațiilor de plată aferente perioadei 10 octombrie

2002-29 mai 2003 față de data încheierii raportului fiscal 30 mai 2008.

Iată deci că în speță sunt pe deplin

întrunite dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât în mod

temeinic instanța fondului a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 328/2008

până la soluționarea contestației administrative formulate în temeiul art. 205 C.

proc. fisc.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație și

Justiție apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care va fi respins.

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Bacău, A.I.F. în nume propriu împotriva încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal , ca tardiv.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.-D.G.S.C.

împotriva Încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19

martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 august 2007, reclamanta SC R. SA Onești a contestat decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 emisă de A.N.A.F., solicitând anular
ÎCCJ 2010-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 93 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administr
ÎCCJ 2009-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 august 2008, reclamanta SC T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. anularea Deciziei nr. 105 din
ÎCCJ 2009-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1494/2009
sunt datorate cu atât mai mult cu cât debitul pentru care au fost calculate este anterior deschiderii procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 (actuala Legea nr. 85/2006). Prin sentința civilă nr. 101 din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel
ÎCCJ 2009-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2009
s-a îndeplinit în totalitate procedura administrativă. Se arată că instanța de fond a ignorat faptul că a fost formulată contestația la 7 ianuarie 2008, iar răspunsul la contestație a fost primit la 14 martie 2008 când a fost emisă decizia
Sursă