ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4045/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul M.B., prin P. a chemat în judecată pe pârâta A.F.P.C.M. și D.G.F.P. Bacău, solicitând să se dispună anularea în tot a deciziei nr. 2 din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare a SC T. SRL Onești, suspendarea executării acestei decizii și obligarea la plata de despăgubiri, reprezentând daune patrimoniale, în funcție de prejudiciile aduse bugetului local, constatate în urma măsurilor ilegale de executare silită dispuse de pârâte.

Prin sentința civilă nr. 231 din 10 aprilie 2008, Tribunalul Bacău a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâte și a respins acțiunea pe această excepție, reținând că reclamantul a atacat decizia nr. 2/2007 în procedura jurisdicțională, iar la data sesizării instanței de judecată, contestația administrativă se afla în curs de soluționare, organul fiscal având la dispoziție 45 de zile pentru a se pronunța, potrivit dispozițiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.O., invocând excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău în soluționarea atât a acțiunii în anulare cât și a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

Intimata-pârâtă A.F.P.C.M. Bacău a invocat excepția litispendenței, arătând că prin decizia nr. 6 din 11 martie 2008 a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamant, iar aceasta a fost atacată la Curtea de Apel Bacău sub dosar nr. 353/32/2008. Prin decizia civilă nr. 778 din 20 noiembrie 2008, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competență soluționare Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că actul administrativ fiscal, atacat privește obligații fiscale al căror cuantum depășește suma de 500.000 lei. Pe rolul Curții de Apel Bacău, cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 832/32/2008, iar pârâta A.F.P.C.M.

Bacău a arătat la termenul din 10 februarie 2009 că renunță la excepția de litispendență, solicitând însă a fi admisă excepția prematurității acțiunii. 2. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 25 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea pârâtei la excepția de litispendență și a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta A.F.P.C.M. Bacău, respingând acțiunea pe această excepție. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 175 – art. 180 C. proc. fisc., împotriva actelor administrativ fiscale, partea nemulțumită, poate formula contestație la organul jurisdicțional fiscal urmând a se pronunța printr-o decizie, care poate fi atacată la instanța judecătorească de contencios administrativ.

A mai reținut că având în vedere că reclamantul a sesizat instanța la data de 11 februarie 2008, moment la care nu era în posesia deciziei organului administrativ fiscal, care, potrivit dispozițiilor speciale ale art. 70 din O.G. nr. 92/2003 avea la dispoziție 45 de zile pentru a soluționa contestația administrativă formulată de reclamant. A concluzionat instanța de fond că excepția prematurității se impune a fi admisă și prin prisma aspectului potrivit căruia reclamantul a formulat pe cale separată contestație împotriva deciziei nr. 6 din 11 martie 2008 prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată împotriva deciziei nr. 2 din 10 noiembrie 2007 emisă de pârâtă, cauza aflându-se în curs de soluționare pe rolul Curții de Apel Bacău.

3. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M.O., prin P., solicitând admiterea recursului, respingerea excepției prematurității introducerii acțiunii, să fie casată hotărârea instanței de fond și să fie trimisă cauza spre rejudecare Curții de Apel Bacău pentru a se pronunța pe fondul cauzei. I. În principal, a fost criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare referitoare la termenul în care pot fi atacate la instanța de contencios administrativ actele administrativ-fiscale (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece a fost confundată noțiunea de cerere, reglementată de art. 70 din O.U.G. nr. 92/ 2003 și care se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu noțiunea ce contestație, reglementată de art. 205 și următoarele C. proc.

fisc. Plecând de la aceasta s-a susținut, de către instanța de fond, că și contestația ar trebui soluționată în termen de 45 de zile, însă, recurenta susține că în lipsa unui termen expres pentru soluționarea contestației s-ar aplica dispozițiile din Legea nr. 554/2004, astfel că cererea ar fi trebuit soluționată în termen de 30 de zile, termen prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004. Pentru că, în speță, contestația a fost comunicată la 7 ianuarie 2008, termenul legal de soluționare ar fi expirat la 8 februarie 2008 și ar fi aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se consideră că instanța de fond în mod nelegal a admis excepția prematurității pentru că fiind expirat termenul legal prevăzut de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, se putea formula acțiune directă la instanța de contencios administrativ.

Au mai fost invocate și prevederile art. 215 alin. (2) teza I din O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ, dar se poate cere suspendarea executării în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. II. A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în vigoare privitoare la termenul în care pot fi atacate la instanța de contencios administrativ actele administrative fiscale, deoarece în mod greșit a înlăturat analiza fondului litigiului și reținând că nu s-a îndeplinit în totalitate procedura administrativă.

Se arată că instanța de fond a ignorat faptul că a fost formulată contestația la 7 ianuarie 2008, iar răspunsul la contestație a fost primit la 14 martie 2008 când a fost emisă decizia nr. 6 din 11 martie 2008 privind soluționarea contestației formulate de M.O. împotriva deciziei nr. 2 din 10 decembrie 2007, astfel că decizia a fost emisă după 64 de zile, fiind depășite inclusiv cele 45 de zile pe care instanța de fond le-a luat în considerare la admiterea excepției prematurității. Cum reclamantul s-a adresat cu contestație pe cale administrativ-jurisdicțională organului fiscal, care nu a răspuns contestației în termenul legal, se apreciată că, în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea ca prematură, întrucât conduita culpabilă a organului fiscal nu poate să afecteze interesele legitime ale reclamantului.

4. Soluția instanței de fond. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: La instanța de fond, M. Onești a solicitat anularea în tot a deciziei nr. 2 din 10 decembrie 2007, suspendarea executării silite a acestei decizii și obligarea la plata despăgubirilor. Deși a formulat contestație potrivit Codului de procedură fiscală, la 17 ianuarie 2008, înainte de soluționarea acestei contestații, la 11 februarie 2008, reclamantul s-a adresat Tribunalului Bacău în prezenta acțiune. Instanța de fond a respins cererea ca prematur introdusă pentru că s-a apreciat că ea a fost formulată înainte de expirarea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 70 C. proc.

fisc. În motivele de recurs este criticată această susținere a instanței de fond, dar criticile sunt nefondate. Potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, iar contestația este o cale administrativă de atac. Însă, Codul de procedură fiscală nu conține nicio prevedere expresă referitoare la termenul în care poate fi soluționată această contestație. În lipsa unei asemenea prevederi exprese, se aplică dispozițiile din art. 70 C. proc. fisc., care instituie un termen de 45 de zile pentru rezolvarea cererilor depuse de contribuabil potrivit acestui cod.

Nu se poate susține că în lipsa unui termen stabilit în mod clar de lege ar fi aplicabile dispozițiile din Legea nr. 554/2004, respectiv termenul de 30 de zile. Este adevărat că Legea nr. 554/2004 face referire la termenul de 30 de zile, dar cu mențiunea ca prin lege să nu se prevadă alt termen. Nu se aplică, în completare, în lipsa unui termen pentru soluționarea contestației, dispozițiile din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Codul de procedură fiscală a reglementat un termen de 45 de zile pentru soluționarea cererilor depuse potrivit acestui cod, astfel că nu vor fi reținute criticile din recurs referitoare la termenul de soluționare a contestației. În același timp, nu se poate susține că termenul de 45 de zile ar fi un termen de decădere pentru că nu este calificat ca atare de lege, ci este un termen de recomandare, având în vedere că nu este prevăzută o sancțiune pentru încălcarea lui.

În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, deoarece în lipsa unui răspuns la contestație, chiar dacă nu s-ar respecta termenul de 45 de zile, nu se poate solicita, direct, instanței de contencios administrativ anularea actelor fiscale contestate în procedura administrativă. Această concluzie este întemeiată pe chiar calificarea dată de art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. (cale administrativă de atac), dar și pe soluțiile date de Curtea Constituțională (deciziile nr. 409/2004 și nr. 563/2006) și instanța supremă (deciziile nr. 2470 din 11 mai 2007, nr. 4693 din 12 decembrie 2008), astfel că se poate spune că procedura administrativă are caracter obligatoriu și actele administrativ fiscale nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ decât după soluționarea procedurii administrative prin decizie a organului fiscal.

Este adevărat că dispozițiile art. 205 alin. (1) teza II-a C. proc. fisc., conțin și sintagma „nu înlătură dreptul la acțiune al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, dar aceasta nu înseamnă că partea are dreptul de a alege între contestația pe calea administrativă prevăzută de Codul de procedură fiscală și acțiunea adresată instanței de contencios administrativ potrivit Legii nr. 554/2004, în condițiile în care numai decizia emisă în soluționarea contestației poate fi atacată la instanța de contencios administrativ potrivit Legii nr. 554/2004. Aceasta pentru că instanța de contencios administrativ nu poate analiza legalitatea actelor administrativ fiscale înainte de soluționarea contestației de către organele fiscale.

În aceste condiții, instanța de fond, în mod legal, nu a procedat la analiza fondului actelor contestate. De altfel, din actele aflate la dosar rezultă că a și fost soluționată contestația reclamantului în procedura administrativă prin decizia nr. 6 din 11 martie 2008, decizie care a și fost contestată și formează obiectul dosarului nr. 353/32/2008 al Curții de Apel Bacău. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.O. prin P., împotriva sentinței civile nr. 25 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.