ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 987/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele F.D.A.V. și U.E.M., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: A.F.P. Onești, SC U. SRL Onești, C.N.C.M. și M.S.G., anularea Deciziei 1 din 29 mai 2009 emisă de pârâta A.F.P. Onești și suspendarea efectelor deciziei până la soluționarea cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că începând cu data de 7 octombrie 2008 au cesionat în totalitate părțile sociale ale societății în număr de 17.658 către numiții C.N.C.M. și M.S.G., iar în calitate de administrator unic a fost numita M.S.G. (act adițional la actul constitutiv al societății, Încheiere nr. 6807 din 10.102.2008 al judecătorului delegat de pe lângă O.R.C.

Bacău în Dosar nr. 34325 din 7 octombrie 2008). În conformitate cu acest act adițional atât asociații cât și noul administrator al societății si-au asumat răspunderea și pentru pasivul societății, astfel încât la momentul emiterii Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009 nu mai puteau răspunde pentru nici un fel de datorie a societății si nici pentru așa zisa stare de insolvabilitate a acesteia. La termenul din 19 ianuarie 2010 reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 32 din 9 martie 2010 a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, a respins cererea reclamantelor de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009 emisă de A.F.P.

Onești, precum și acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamante, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, precum și cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa cauza că, întrucât pârât este M.F.P. – A.N.A.F. și nu S.C.E.S. din cadrul A.F.P. Onești, competența materială de soluționare revine Curții de Apel și nu Tribunalului. Pe fondul cauzei s-a reținut că, prin Decizia nr. 1 din 29 mai 2009, A.F.P. Onești, în urma controlului efectuat, a constatat că împotriva SC U. SRL Onești, în cadrul procedurii de executare silită conform prevederilor O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, au fost întocmite mai multe forme de executare silită (titluri executori, somații, popriri). Din studierea dosarelor fiscale a rezultat că reclamantele F.D.A.V. și U.E.M., administratori ai SC U. SRL se fac răspunzătoare de provocarea insolvabilității societății, prin înstrăinarea cu rea-credință de bunuri aparținând agentului economic. Referitor la capătul de cerere privind suspendarea executării, apărătorul reclamanților a arătat că nu poate să achite cauțiunea, astfel că, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele F.D.A.V. și U.E.M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentele au susținut, în esență, că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare asupra obiectului dedus judecății, întrucât nu a luat în considerare faptul că prin „Precizări” la acțiunea inițială, a dedus instanței spre competentă soluționare o contestație împotriva Deciziei nr. 1 din 19 august 2009 și nu asupra Deciziei nr. 1 din 29 mai 2009. Prin cel de al doilea motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu s-a mai pronunțat asupra excepției lipsei calități de debitor a contestatorilor, contrar dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. S-a mai susținut de către recurente că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă, încălcându-li-se astfel dreptul la apărare.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În cauză, contestația a fost formulată de reclamante împotriva măsurilor dispuse de organele de executare, consemnate în decizia privind atragerea răspunderii solidare cu debitoarea SC U. SRL nr. 1 din 29 mai 2009, iar obiectul contestației îl constituie suma de 111.468 lei, reprezentând obligații fiscale restante, din care 74.196 lei debite și 37.272 lei, obligații accesorii. Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 de lei, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă. î n cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 de lei. Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.D.A.V. și U.E.M. împotriva Sentinței civile nr. 32 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.