ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5701/2011

În

temeiul dispozițiilor art. 281

2

C. proc. civ.,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia nr. 4522 din 04 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Curtea de

Conturi a României - Camera de Conturi Bacău împotriva sentinței nr. 112 din 27

iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de control judiciar a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul Primarul comunei S. a chemat

în judecată Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Bacău, solicitând instanței

ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să dispună suspendarea executării deciziei

nr. 42/2010 emisă de pârâtă, în ceea ce privește măsurile stabilite la pct. 8, 9,

10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 23, 24, 28-1 și 28-2 din decizie, până la soluționarea

cauzei de către instanța de fond.

Prin sentința civilă nr. 351 din 07 aprilie

2011, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de

pârâta Curtea de Conturi a României, declinându-se astfel competența în favoarea

Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Această instanță a invocat la rându-i necompetența

materială în primă instanță și excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228

și 229 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități

aprobat de Curtea de Conturi a României prin hotărârea nr. 130/2010.

Prin sentința civilă nr. 112 din 27 iunie

2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a admis excepțiile de nelegalitate și de necompetența invocate din oficiu, a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea

nr. 130/2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bacău și a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bacău

și Curtea de Apel Bacău, trimițând cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această sentință instanța

a reținut că pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 130/2010 sunt

reglementate cu încălcarea art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a II-a

din Constituția României. Faptul că hotărârea nr. 130/2010 este un act administrativ

cu caracter normativ, retine instanța, nu o exclude de la controlul de legalitate

pe calea excepției.

Instanța de fond a mai reținut că, înlăturarea

pe calea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 și 229 din Regulamentul

aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 repune dispozițiile din legile organice în poziția

garantată constituțional.

În

baza acestor dispoziții și având în vedere că decizia a cărei

suspendare este solicitată a fost emisă de Camera de Conturi Bacău, în baza

art. 159 pct. 2 și 159

1

alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond a declinat

competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Cât privește conflictul negativ de competență

ivit între Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău, dosarul a fost înaintat Înaltei

Curți de Casație și Justiție spre soluționare.

Înalta Curte a constatat că instanța de

fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor aplicarea dispozițiilor art.

10 din Legea nr. 554/2004 - art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a II-a

din Constituția României.

S-a constatat că nu se poate analiza actul

administrativ emis de Camera de Conturi Bacău prin prisma prevederilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale precum și accesorii ale acestora” - și care să atragă aplicarea criteriului

valoric.

S-a reținut că în cazul de față este aplicabil

criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența Curții de apel. S-a reținut că având în vedere pe

de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul cererii de suspendare,

este o cameră județeană de conturi și pe de altă parte, că în materia contenciosului

administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice,

ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte

administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică, Înalta Curte

a constatat că nu Curții de apel, ci Tribunalului, secția de contencios administrativ

și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei.

În

consecință, recursul formulat împotriva sentinței de fond

vizând excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 228 și pct. 229 din Regulamentul

privind organizarea și funcționarea activităților specifice Curții de Conturi a

fost respins ca nefondat, stabilindu-se totodată că instanța competentă să judece

cauza este Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte a constatat că din eroare în dispozitivul deciziei pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție nu s-a menționat „stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ și

fiscal”, deși în raport cu obiectul cauzei și cu prevederile legale aplicabile speței,

în practicaua deciziei amintite aceste aspecte au fost reținute de instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 281

2

alin. „(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt

de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale,

se poate cere completarea hotărârii (...)”.

Dispozițiile art. 281

2

C.

proc. civ. configurează procedura prin care se poate înlătura omisiunea de rezolvare

a unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori a unei cereri conexe sau incidentale.

Pe de altă parte, încuviințarea unei cereri

de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța

a omis a se pronunța - lăsându-l complet nesoluționat - asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 281

2

C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea și va completa

dispozitivul deciziei pronunțată în recurs, în sensul că stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea.

Completează dispozitivul deciziei nr. 4522

din 04 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 259/32/2011 în sensul că stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 noiembrie 2011.