ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4522/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Reclamantul Primarul

Comunei S. a chemat în judecată Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi

Bacău, solicitând instanței ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 să

dispună suspendarea executării deciziei nr. 42/2010 emisă de pârâtă, în ceea ce

privește măsurile stabilite la pct. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 19,

23, 24, 28-1 și 28-2 din decizie, până la soluționarea cauzei de către instanța

de fond.

Prin sentința civilă

nr. 351 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, declinându-se

astfel competența în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Această instanță a

invocat la rându-i necompetența materială în primă instanță și excepția de

nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul privind

organizarea și funcționarea activităților specifice Curții de Conturi , precum

și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat de Curtea de

Conturi a României prin hotărârea nr. 130/2010.

Prin sentința civilă

nr. 112 din 27 iunie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepțiile de nelegalitate și de necompetență

invocate din oficiu, a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău și a constatat ivit

conflictul negativ de competență între Tribunalul Bacău și Curtea de Apel

Bacău, trimițând cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin H.G. nr. 130/2010 sunt reglementate cu încălcarea art. 126 alin. (2) și

art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituția României. Faptul că hotărârea

nr. 130/2010 este un act administrativ cu caracter normativ, reține instanța,

nu o exclude de la controlul de legalitate pe calea excepției.

Instanța de fond a

mai reținut că, înlăturarea pe calea excepției de nelegalitate a dispozițiilor

art. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 repune

dispozițiile din legile organice în poziția garantată constituțional.

În baza acestor

dispoziții și având în vedere că decizia a cărei suspendare este solicitată a

fost emisă de Camera de Conturi Bacău, în baza art. 159 pct. 2 și 159

1

alin. (2) C. proc. civ., instanța de fond a declinat competența în favoarea Tribunalului

Bacău.

Cât privește

conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Bacău și Curtea de Apel

Bacău, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție spre

soluționare.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Curtea de

Conturi a României.

În motivarea cererii

de recurs s-a arătat că „Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități”, este un act administrativ unilateral cu

caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și

nu poate face obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Se arată că acest

caracter normativ reiese din dispozițiile intrinseci ale Regulamentului,

deoarece are o aplicabilitate generală și pentru un număr nedeterminat de

persoane juridice de drept public.

Regulamentul este

adoptat în vederea organizării executării legii, se asigură aducerea la

cunoștința publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întărește caracterul

normativ al acestuia.

Se mai arată că

Regulamentele Curții de Conturi au fost adoptate în ședințe ale Plenului Curții

de Conturi prin hotărârea nr. 1/2009 și respectiv hotărârea nr. 130/2010, mult

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007.

De asemenea,

principiul accesibilității și previzibilității legii sunt îndeplinite de actul

normativ adoptat de Plenul Curții de Conturi.

- Consideră recurenta

că sunt neîntemeiate aprecierile instanței de fond privind aplicarea

criteriului valoric, deoarece la stabilirea competenței de judecată a

litigiilor provenite din activitatea Curții de Conturi relevant este emitentul

actelor administrative.

Se arată că prin

Regulament nu se stabilește o nouă competență materială în afara cadrului legal

tranșat de art. 10 din Legea nr. 554/2004 ci se realizează competența materială

a litigiilor izvorâte din activitatea Curții de Conturi în conformitate cu

modificările legislative intervenite în ultimii ani, Curtea de Conturi

reprezintă o autoritate publică centrală cu personalitate juridică, ca

instituție supremă de audit cu statut constituțional.

De asemenea s-a mai

arătat faptul că au capacitate de drept administrativ atât Curtea de Conturi (organ

administrativ) cât și structurile sale organizatorice și funcționale

(departamentele și camerele de conturi).

În drept cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Întâmpinarea

Primarul Comunei S. a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

-În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la aprecierea recurentei în sensul că

„Regulamentul”, este un act unilateral cu caracter normativ, și nu poate face

obiectul excepției de nelegalitate conform art. 4 alin. (1), se reține că acest

motiv nu este fondat.

În conformitate cu

prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, actele normative care se

consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

Având în vedere că

actele normative pot fi atacate oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai

mult ele pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, acest lucru

rezultând și din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

care se referă la acte administrative unilaterale fără a mai distinge în

individuale și normative , în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de

Casație și Justiție (decizia nr. 3254/2006, secția de contencios administrativ

și fiscal).

-În ceea ce privește

fondul excepției de nelegalitate .

Excepția de

nelegalitate invocată de instanța de fond din oficiu în conformitate cu

prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privește dispozițiile pct.

228 și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi precum și modificarea actelor

rezultate din aceste activități aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 publicat în

M. Of. la data de 13 decembrie 2010.

Pct. 228 prevede: Competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul unității verificate împotriva

încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Pct. 229 prevede: Cauzele

aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of.

al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil

în momentul sesizării instanței.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea

nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituția

României.

„Regulamentul” a fost

adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea

, funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2)

și art. 33 alin. (1) din Lege.

Decizia nr. 42 din 3 decembrie

2010, emisă de Camera de Conturi Bacău este actul administrativ a cărui suspendare

se solicită prin acțiunea de fond. Măsurile dispuse prin actul contestat vizează

recuperarea prejudiciului urmare plății unor indemnizații, sporuri și alte drepturi

în bani sau drepturi de altă natură decât cele salariale care exced cadrului legal

reglementat.

Aceste măsuri și constatări

se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr.

94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

În conformitate cu prevederile

art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției

bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin

care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea

constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”.

Art. 33 alin. (3) prevede:

„În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate,

care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității

publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea

măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Din perspectiva acestor

prevederi legale se constată că nu se poate analiza actul administrativ emis de

Camera de Conturi Bacău prin prisma prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum

și accesorii ale acestora”, și care să atragă aplicarea criteriului valoric.

Este de reținut că în

acest caz este aplicabil criteriul poziționării autorității emitente în sistemul

administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative

ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar

cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curții de apel

. Având în vedere pe de o parte că autoritatea emitentă a deciziei care face obiectul

cererii de suspendare, este o cameră județeană de conturi și pe de altă parte, că

în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică

a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea

de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică,

Înalta Curte constată că nu curții de apel ci tribunalului, secția de contencios

administrativ și fiscal, îi revine competența de soluționare a cauzei.

Se mai reține că prevederile

pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul face

trimitere.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevede: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde ROL, se soluționează,

în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari

de 5 miliarde ROL, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

Ori dispozițiile pct.

228 și pct. 229, sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, nu sunt prevăzute „printr-o lege organică”, Regulamentul reprezentând

un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, deci cu forță

juridică inferioară.

Potrivit art. 126

alin. (2) Constituția României, „Competența instanței de judecată și procedura de

judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

De asemenea art. 140

alin. (1) teza a II-a Constituția României arată: „În condițiile legii organice,

litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele

judecătorești specializate”.

Rezultă că, prevederile

pct. 229 din Regulament, care cuprind dispoziții tranzitorii cu privire la aplicarea

în timp a legii, sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale arătate mai sus precum

și a art. 3 C. proc. civ., art. 725 C. proc. civ., art. II alin. (2) din Legea

nr. 262/2007.

În consecință, recursul

formulat împotriva sentinței de fond vizând excepția de nelegalitate a prevederilor

pct. 228 și pct. 229 din Regulament, urmează a fi respins ca nefondat în conformitate

cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere considerentele

pe larg expuse anterior, Înalta Curte, stabilind astfel că instanța competentă să

judece prezenta cauză este Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi

a României, Camera de Conturi Bacău împotriva sentinței civile nr. 112 din 27 iunie

2011 a Curți de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.