ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3415/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ
de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin cererea înregistrată
la data de 4 aprilie 2011 pe rolul Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ
și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanta comuna Ș., prin Primar,
a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi
Arad, solicitând anularea încheierii din 01 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi
a României și anularea în parte a deciziei din 16 decembrie 2011 emisă de Camera
de Conturi Arad, pentru anularea pct. 8 din decizie, precum și anularea în parte
a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 30 noiembrie 2010 de Camera
de Conturi Arad.
Hotărârile care au
generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă
nr. 1705 din 29 iunie 2011, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ
și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și
fiscal, reținând că, în conformitate cu prevederile pct. 228 din Regulamentul privind
organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și
valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului
Curții de Conturi nr. 130/2010, competența de soluționare a sesizării formulate
de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare
a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul
Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
2.2. Învestită cu soluționarea
cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, prin sentința nr. 191 din 15 martie 2012, a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ
și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ
de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru
pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:
Actul administrativ care
produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este decizia
camerei județene a Curții de Conturi, care este o autoritate publică de nivel local,
iar, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalul judecă în primă
instanță procese și cereri în materie de contencios administrativ, în afară de cele
date în competența Curților de Apel.
Dispozițiile pct. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
care stabilesc în favoarea curții de apel competența de soluționare a sesizării
formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
nu pot contraveni normelor de competenta stabilite prin art. 10 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra conflictului negativ de competență
Argumente de fapt și
de drept relevante
Obiectul cererii de chemare
în judecată îl constituie
anularea încheierii din 01 martie 2011 emisă de Curtea de
Conturi a României și anularea în parte a deciziei din 16 decembrie 2011 emisă de
Camera de Conturi Arad, pentru anularea pct. 8 din decizie, precum și anularea în
parte a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 30 noiembrie 2010 de
Camera de Conturi Arad.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea
de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual
sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea
organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,
se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau
stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui
obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.
Potrivit dispozițiilor
art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității
specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate
din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în
M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin
decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15
zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către
Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie
de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,
prin care se respinge integral sau parțial contestația”.
În raport cu dispozițiile
legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,
fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin
care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește
cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel
cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul
menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale
Curții de Conturi, prevăzându-se la pct. 227 că împotriva încheierii emise de comisia
de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza
instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului
administrativ.
Potrivit pct. 228 din
același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul
entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel
în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii
contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competența
instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora
de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale,
iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice
centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond
de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin
lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispozițiile
din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se
ridică problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare
la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta
fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate
publică județeană.
Dispozițiile pct. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,
sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă
dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește
competența instanțelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevăzut
de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții
speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin
Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor
organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul
în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii
Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului,
secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un
act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate
publică județeană.
În cazul în care, în procedura
instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/
anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă
de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii
județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția
contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ
care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,
fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează
în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.
În altă ordine, chiar
dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice
doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie
2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva sentinței
nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate
și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse
anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.
Temeiul legal al regulatorului
de competență
Având în vedere considerentele
expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios
administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
privind pe reclamanta comuna Ș., prin Primar, în contradictoriu cu pârâtele Curtea
de Conturi a României și Camera de Conturi Arad în favoarea Tribunalului Arad,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie
2012.