ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3663/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1715 din 29 iunie 2011 Tribunalul Arad, secția contencios administrativ și

fiscal, a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată de reclamanții Comuna Bata

reprezentată prin primar și Primarul comunei Bata în contradictoriu cu pârâta

Curtea de Conturi a României pentru anularea Încheierii nr. VI 104 din 21

martie 2011 emisă de pârâtă și a Deciziei nr. S 197 din 27 octombrie 2010 emisă

de Camera de Conturi a Județului Arad.

Învestită

prin declinare, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 220 din 2 aprilie 2012, a admis excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 223 lit. e) și art. 228 din regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Curții de Conturi a României nr. 130/2010, a admis excepția necompetenței materiale,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta

Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în

primă instanță în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ

și fiscal.

Pentru

a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere următoarele

considerente.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004,

modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de

contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Competența

materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci,

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent

al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Potrivit

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul

unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a

executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice”.

În

raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. c) menționate, se impune a se stabili care este actul administrativ

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația”.

În

raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care

produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia

structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial

contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca

având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit

în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este

adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a

deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227

că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit

art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de

comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios

administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Dat

fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea

contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale

de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile

art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, în

acest sens fiind și Decizia nr. 4522/2001 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă excepția

de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

De

la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se

poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică

specială.

Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în

categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Față

de argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei

tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

Față

de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind

pe Comuna Bata, Primarul comunei Bata, Curtea de Conturi a României și Camera

de Conturi a Județului Arad este de competența Tribunalului Arad, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Comuna Bata și Primarul comunei

Bata în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de

Conturi a Județului Arad în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.