ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 333 din 16

martie 2011, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind

pe reclamanții Consiliul Local al comunei G., comuna G. și Instituția Primarului

comunei G., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera

de Conturi a Județului Timiș, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, reținând, în esență, că în speță sunt aplicabile prevederile

art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 emisă de Plenul acestei autorității.

Prin sentința

nr. 219 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de Apel a reținut, în esență, că acțiunea reclamanților,

având ca obiect anularea unei decizii emise de o Cameră de Conturi județeană și

a încheierii date de Curtea de Conturi a României în cadrul procedurii administrative

prealabile sesizării instanței de judecată, intră sub incidența dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că litigiul privește,

în realitate, actul emis de Camera de Conturi județeană, prin care au fost stabilite

în sarcina reclamanților măsurile contestate.

Constatându-se

ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza,

Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI.32191 din 21

ianuarie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României și a deciziei nr. 62 din 22

octombrie 2010, emisă de Camera de Conturi a Județului Timiș.

Potrivit art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis

de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării

legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ

ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării

și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al

României nr. 832/13.12.2010, Partea

I,

împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în

termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea

ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare

a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci,

din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte,

contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este

însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura

juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia

de Soluționare a Contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același Regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în

speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin

decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută soluția primei instanțe,

prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor

pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile

de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera

litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și

accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric,

ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența Curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Timiș, secția

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Consiliul Local al comunei G., comuna

G. și Instituția Primarului comunei G., în contradictoriu cu pârâtele Curtea de

Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, în favoarea Tribunalului

Timiș, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

27 septembrie 2012.