ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții comuna V. și Primarul comunei V. au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 71 din 3 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Timiș în Dosarul nr. 83/2010, în sensul anulării pct. 14, pct. 15 și pct. 17 din această decizie, anularea încheierii din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 14, pct. 15 și pct. 17 din decizia din 3 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Timiș până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin decizia din 3 decembrie 2010 Camera de Conturi a județului Timiș a constatat la pct. 14, pct. 15 și pct. 17 pretinsa nelegalitate a plății unor drepturi salariaților, reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, prime de sărbători și cadouri de 8 martie, respectiv tichete cadou acordate personalului din instituțiile de învățământ din comuna V., și, ca urmare, a stabilit prejudicii de 120.417 RON la pct. 14 din decizie, de 16.600 RON la pct. 15 din decizie, respectiv de 25.901,19 RON la pct. 17 din decizie, dispunând și luarea măsurilor pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.

Reclamanții au criticat decizia contestată și măsurile dispuse ca fiind nelegale și nefondate, argumentând că se referă la drepturi prevăzute în convențiile colective de muncă la nivel de unitate, respectiv hotărâre a Consiliului Local, drepturi care nu încalcă nici o dispoziție legală.

Prin sentința nr. 200 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de către această instanță, și a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ, reținând că măsurile contestate prin acțiune au fost stabilite prin decizia nr. 71 din 3 decembrie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a județului Timiș, aceasta fiind actul administrativ producător de efecte juridice în planul constatărilor efectuate cu privire la auditul financiar asupra exercițiului financiar al comunei V., pentru anul 2009. La rândul său, prin sentința civilă nr. 794/PI/CA din 17 iunie 2011, Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârâta Curtea de Conturi a României, cu privire la soluționarea prezentei cauze.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 competența de soluționare a litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi sunt de competența în primă instanță a Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul Timiș a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Situația de fapt supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susținerilor părților și înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel: 1. În perioada 1 noiembrie 2010-30 noiembrie 2009 auditori publici din cadrul Camerei de Conturi Timiș au efectuat auditul financiar asupra contului de anual de execuție bugetară pentru exercițiul financiar 2009 la Primăria Comunei V., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 94/1992; 2. Auditul s-a finalizat prin procesul-verbal de constatare din 30 noiembrie 2010, iar ulterior, în baza acestui proces-verbal, Camera de Conturi Timiș a emis decizia din data de 3 decembrie 2010, prin care, în urma constatării unor nereguli, s-au dispus, în sarcina Primăriei Comunei V., o serie de măsuri; 3. Împotriva măsurilor dispuse la pct. 14, pct. 15 și pct. 17 din decizia din 3 decembrie 2010, Primăria Comunei V. a formulat contestație în data de 14 decembrie 2010, pe care a adresat-o Curții de Conturi a României, în calitate de autoritate ierarhic superioară emitentului deciziei; 4. Prin încheierea din 1 martie 2011, Curtea de Conturi a României, a respins contestația formulată de către Primăria Comunei V. împotriva deciziei din 3 decembrie 2010 emisă de către Camera de Conturi Timiș.

Dispozițiile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, incidente în speță, prevăd că: Art. 106. Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere, entitatea verificată, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Art. 107. Sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi . Art. 108. În cazul încheierilor formulate pentru deciziile emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene.

Analizând cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, precum și dispozițiile sus-menționate, examinate și interpretate și prin prisma art. 86-105 din același act normativ, Înalta Curte concluzionează că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă, în esență, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speță decizia din 3 decembrie 2009 emisă de către Camera de Conturi Buzău, a cărei anulare parțială, respectiv suspendare, se urmărește, iar nu actul prin care se soluționează contestația, recursul grațios împotriva acesteia. În aceste condiții, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii reprezentând un act administrativ emis de către o autoritate publică locală, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ revine Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții comuna V. și Primarul comunei V. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.