ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții comuna V.
și Primarul comunei V. au chemat în judecată pârâții Curtea de Conturi a
României și Camera de Conturi a Județului Timiș, solicitând anularea în parte a
deciziei nr. 71 din 3 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului
Timiș în Dosarul nr. 83/2010, în sensul anulării pct. 14, pct. 15 și pct. 17
din această decizie, anularea încheierii din 1 martie 2011 pronunțată de Curtea
de Conturi a României, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct.
14, pct. 15 și pct. 17 din decizia din 3 decembrie 2010 emisă de Camera de
Conturi a județului Timiș până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni.
În motivarea cererii,
reclamanții au arătat că prin decizia din 3 decembrie 2010 Camera de Conturi a
județului Timiș a constatat la pct. 14, pct. 15 și pct. 17 pretinsa
nelegalitate a plății unor drepturi salariaților, reprezentând drepturi
speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, prime de sărbători
și cadouri de 8 martie, respectiv tichete cadou acordate personalului din
instituțiile de învățământ din comuna V., și, ca urmare, a stabilit prejudicii
de 120.417 RON la pct. 14 din decizie, de 16.600 RON la pct. 15 din decizie,
respectiv de 25.901,19 RON la pct. 17 din decizie, dispunând și luarea
măsurilor pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.
Reclamanții au criticat
decizia contestată și măsurile dispuse ca fiind nelegale și nefondate, argumentând
că se referă la drepturi prevăzute în convențiile colective de muncă la nivel de
unitate, respectiv hotărâre a Consiliului Local, drepturi care nu încalcă nici o
dispoziție legală.
Prin sentința nr. 200
din 3 mai 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,
a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de către această
instanță, și a declinat competența de judecată a cauzei în favoarea Tribunalului
Timiș, secția contencios administrativ, reținând că măsurile contestate prin acțiune
au fost stabilite prin decizia nr. 71 din 3 decembrie 2010 emisă de pârâta Camera
de Conturi a județului Timiș, aceasta fiind actul administrativ producător de efecte
juridice în planul constatărilor efectuate cu privire la auditul financiar asupra
exercițiului financiar al comunei V., pentru anul 2009.
La rândul său, prin sentința
civilă nr. 794/PI/CA din 17 iunie 2011, Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ,
a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către pârâta Curtea de
Conturi a României, cu privire la soluționarea prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel,
Tribunalul a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011 competența de soluționare
a litigiilor născute din activitatea Curții de Conturi sunt de competența în primă
instanță a Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate.
Constatând existența conflictului
negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C.
proc. civ., Tribunalul Timiș a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării
conflictului negativ de competență.
Examinând conflictul negativ
de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului
și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului
Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.
Situația de fapt supusă
analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susținerilor
părților și înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel:
În perioada 1
noiembrie 2010-30 noiembrie 2009 auditori publici din cadrul Camerei de Conturi
Timiș au efectuat auditul financiar asupra contului de anual de execuție bugetară
pentru exercițiul financiar 2009 la Primăria Comunei V., în temeiul dispozițiilor
Legii nr. 94/1992;
Auditul s-a finalizat
prin procesul-verbal de constatare din 30 noiembrie 2010, iar ulterior, în baza
acestui proces-verbal, Camera de Conturi Timiș a emis decizia din data de 3
decembrie 2010, prin care, în urma constatării unor nereguli, s-au dispus, în sarcina
Primăriei Comunei V., o serie de măsuri;
Împotriva măsurilor
dispuse la pct. 14, pct. 15 și pct. 17 din decizia din 3 decembrie 2010, Primăria
Comunei V. a formulat contestație în data de 14 decembrie 2010, pe care a adresat-o
Curții de Conturi a României, în calitate de autoritate ierarhic superioară emitentului
deciziei;
Prin încheierea din
1 martie 2011, Curtea de Conturi a României, a respins contestația formulată de
către Primăria Comunei V. împotriva deciziei din 3 decembrie 2010 emisă de către
Camera de Conturi Timiș.
Dispozițiile Regulamentului
privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum
și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, incidente în speță, prevăd
că:
Art. 106.
Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere,
entitatea verificată, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării,
poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii
contenciosului administrativ
nr. 554/2004
, cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 107.
Sesizarea instanței se depune la secția de contencios
administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de
către structurile centrale ale Curții de Conturi
.
Art. 108.
În cazul încheierilor formulate pentru deciziile
emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la secția de
contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene.
Analizând cererea de chemare
în judecată cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ, precum
și dispozițiile sus-menționate, examinate și interpretate și prin prisma art. 86-105
din același act normativ, Înalta Curte concluzionează că obiectul acțiunii în contencios
administrativ îl reprezintă, în esență, actul prin care se dispun măsuri cu privire
la entitatea verificată, în speță decizia din 3 decembrie 2009 emisă de către Camera
de Conturi Buzău, a cărei anulare parțială, respectiv suspendare, se urmărește,
iar nu actul prin care se soluționează contestația, recursul grațios împotriva acesteia.
În aceste condiții, față
de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, obiectul acțiunii
reprezentând un act administrativ emis de către o autoritate publică locală, competența
de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Pentru aceste considerente,
Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare
în primă instanță a cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ
revine Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând
conflictul negativ de competență în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamanții comuna V. și Primarul comunei V.
în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi
a Județului Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 octombrie 2011.