ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6036/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 21

martie 2011 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta Primăria Comunei

Bara, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Timiș, a solicitat anularea

în parte a Deciziei nr. 70 din 02 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi

Timiș în baza procesului-verbal de constatare înregistrat la Primăria Bara sub

nr. 1270 din 30 octombrie 2010 și la Camera de Conturi Timiș sub nr. 2113 din

30 noiembrie 2010, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului

de execuție și a bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 2009.

În motivare,

reclamanta a arătat că, prin pct. 7 din decizia contestată, s-a dispus

stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de drepturi speciale

pentru menținerea sănătății și securității muncii, acordate angajaților

autorității executive estimat la valoarea de 67.008 RON și luarea măsurilor de

recuperare a acestora.

Împotriva măsuri

prevăzute la pct. 7 din Decizia nr. 70 din 02 decembrie 2010, reclamanta a

formulat contestație, care a fost respinsă prin Încheierea nr. VI/67 din 01

martie 2011 a Curții de Conturi a României.

Reclamanta susține că

este legală acordarea drepturilor speciale în raport cu clauzele cuprinse în

Contractul colectiv de muncă și Acordul colectiv de muncă înregistrate sub nr.

1094 din 19 octombrie 2011 la Primăria Comunei Bara și sub nr. 779 din 19

octombrie 2006 la Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului

Timișoara și din Serviciile Publice Aflate în subordinea Consiliului Local al

Municipiului Timișoara, negociat și semnat de către părți și înregistrat la

Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului Timiș cu nr. 509 din 27

octombrie 2006.

generat conflictul negativ de competență

Curtea de Apel

Timișoara, prin Sentința civilă nr. 174 din 18 aprilie 2011, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, reținând, în

esență, că actul administrativ care produce efecte juridice este Decizia nr. 70

din 02 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiș, fiind incidente normele

de competență prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. și art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, de la care nu se poate deroga prin prevederile

Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități.

Învestit cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Timiș, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1131 din 5 octombrie

2011, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a

declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța

regulatorul de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, în esență, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii

instanței de contencios administrativ este încheierea emisă de Curtea de

Conturi a României în soluționarea contestației, care este o autoritate publică

centrală, iar, potrivit pct. 227 - 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanță cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de

soluționare a litigiului având ca obiect sesizarea împotriva încheierii Curții

de Conturi revine Curții de Apel Timișoara.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii.

Înalta Curte reține

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată

de reclamantă împotriva Deciziei nr. 70 din 02 decembrie 2010 emisă de Camera

de Conturi Timiș în baza procesului-verbal de constatare înregistrat la

Primăria Bara sub nr. 1270 din 30 octombrie 2010 și la Camera de Conturi Timiș

sub nr. 2113 din 30 noiembrie 2010, încheiat în urma acțiunii de audit financiar

asupra contului de execuție și a bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie

2009.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13.12.2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzând, la art. 227, că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse

judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi,

respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte stabilește că, întrucât actul

administrativ care produce efecte juridice și a cărui legalitate este supusă

cenzurii instanței de contencios administrativ, este emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, competența de

soluționare a litigiului aparține tribunalului, secția contencios administrativ

și fiscal.

Independent de

aspectele reținute, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de

nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că

prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul

nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/

2011 a Curții de Apel Bacău prin care a fost admisă excepția de nelegalitate și

a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel cauze.

de competență

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Bara în

contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi a Județului Timiș în favoarea

Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.