ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2012

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul Curții de Apel Timișoara și precizată în fața Tribunalului Timiș la data de 28 octombrie 2011, reclamanta Primăria Comunei Balinț, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiș și anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi în soluționarea plângerii împotriva deciziei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010, s-a dispus, la punctul 8, stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii acordate angajaților autorității executive, acesta fiind estimat la valoarea de 70.900 RON, precum și luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului.

Prin Sentința civilă nr. 280 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei Balinț prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că măsurile contestate prin acțiune au fost stabilite prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Timiș, ce reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice în planul constatărilor efectuate cu privire la auditul financiar asupra exercițiului financiar al comunei Balinț, pentru anul 2009, astfel că, în temeiul art. 2 punctul 1 litera d) C. proc.

civ., revine Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, competența materială pentru judecarea cauzei, avându-se în vedere că pârâta Camera de Conturi a Județului Timiș este o autoritate administrativă de nivel județean. Totodată, Curtea a reținut că, sub aspectul competenței, este irelevantă pronunțarea Încheierii nr. VI.83 din 9 martie 2011 de către pârâta Curtea de Conturi a României, deoarece nu există nicio dispoziție legală specială care să prevadă că acțiunea în contencios administrativ poate fi promovată împotriva acesteia la o curte de apel.

Prin Sentința civilă nr. 1279/PI/CA din 28 octombrie 2011, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în cauză, sunt incidente normele de competență prevăzute de pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanță cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, deoarece încheierea contestată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Timiș și anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României în soluționarea plângerii împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 92 și art. 98 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10 februarie 2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „nu suspendă obligația executării deciziei”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Aceasta este, de altfel, și interpretarea cuprinsă în pct. 106 - 108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluționarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 și următoarele poate fi sesizată instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii nr. 554/2004, competența revenind secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile structurilor centrale ale Curții de Conturi și secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi județene. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Balinț și pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012. Procesat de GGC - DG