ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 140/2012

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2011 pe rolul Curții de

Apel Timișoara și precizată în fața Tribunalului Timiș la data de 28 octombrie

2011, reclamanta Primăria Comunei Balinț, în contradictoriu cu pârâtele Curtea

de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș, a solicitat

anularea în parte a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Timiș și anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de

Curtea de Conturi în soluționarea plângerii împotriva deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010, s-a

dispus, la punctul 8, stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de

drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii acordate

angajaților autorității executive, acesta fiind estimat la valoarea de 70.900

RON, precum și luarea măsurilor de recuperare a prejudiciului.

Prin Sentința civilă

nr. 280 din 20 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența materială pentru soluționarea

acțiunii formulate de reclamanta Primăria Comunei Balinț prin Primar în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a

Județului Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut că măsurile contestate prin acțiune

au fost stabilite prin Decizia nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de pârâta

Camera de Conturi a Județului Timiș, ce reprezintă actul administrativ

producător de efecte juridice în planul constatărilor efectuate cu privire la auditul

financiar asupra exercițiului financiar al comunei Balinț, pentru anul 2009,

astfel că, în temeiul art. 2 punctul 1 litera d) C. proc. civ., revine

Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ, competența materială

pentru judecarea cauzei, avându-se în vedere că pârâta Camera de Conturi a

Județului Timiș este o autoritate administrativă de nivel județean.

Totodată, Curtea a

reținut că, sub aspectul competenței, este irelevantă pronunțarea Încheierii

nr. VI.83 din 9 martie 2011 de către pârâta Curtea de Conturi a României,

deoarece nu există nicio dispoziție legală specială care să prevadă că acțiunea

în contencios administrativ poate fi promovată împotriva acesteia la o curte de

apel.

Prin Sentința civilă

nr. 1279/PI/CA din 28 octombrie 2011, Tribunalul Timiș, secția comercială și de

contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Curții de Apel Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de

competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și a dispus

sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia

pe calea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în cauză, sunt incidente normele de

competență prevăzute de pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010, care sunt în concordanță cu prevederile art. 10 din

Legea nr. 554/2004, deoarece încheierea contestată este un act administrativ

emis de o autoritate publică centrală.

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea parțială a Deciziei nr. 68 din 3 noiembrie 2010 emisă de Camera de

Conturi Timiș și anularea Încheierii nr. VI/83 din 9 martie 2011 emisă de

Curtea de Conturi a României în soluționarea plângerii împotriva deciziei

menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 92 și art. 98 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 1/2009 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 78 din 10

februarie 2009, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „nu suspendă

obligația executării deciziei”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Reținând, pe de o

parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi

și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă

relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de

drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative, în

exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public,

Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția

specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Aceasta este, de

altfel, și interpretarea cuprinsă în pct. 106 - 108 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi, în sensul că împotriva

încheierilor emise în soluționarea procedurii administrative de contestare

reglementate la pct. 92 și următoarele poate fi sesizată instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii nr. 554/2004, competența revenind

secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București,

pentru încheierile structurilor centrale ale Curții de Conturi și secțiilor de

contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise

la nivelul camerelor de conturi județene.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în

favoarea Tribunalului Timiș - secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei Balinț și pe

pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Timiș,

în favoarea Tribunalului Timiș - secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - DG