ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1076/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1076/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 369 din 7 septembrie 2011,
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis
excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei
privind pe reclamantul Orașul Nădlac, în contradictoriu cu pârâta Curtea de
Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios
administrativ.
Pentru a pronunța
această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, că acțiunea
reclamantului, având ca obiect anularea încheierii nr. VI.244 din 02 iunie 2011
emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 329 din 15 martie 2011, emisă de
Camera de Conturi Arad, precum și suspendarea executării acestor acte, intră
sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de
împrejurarea că litigiul privește, în realitate, actul emis de Camera de
Conturi Arad, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantului măsurile
contestate.
Prin sentința nr.
3050 din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ
și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență,
că în speță sunt aplicabile prevederile art. 228 din Regulamentul privind
organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și
valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin
Hotărârea Plenului nr. 130/2010.
Constatându-se ivirea
conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru
pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza,
Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține
Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru
considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Obiectul acțiunii
formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. VI.244 din 02 iunie
2011 emisă de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 329 din 15 martie 2011,
emisă de Camera de Conturi Arad, precum și suspendarea executării acestor acte.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ
emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea
organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă
naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ
ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus
executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de
contencios administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.
130/2010 publicată în M. Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor
dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație
în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la
soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea
măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de
Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau
parțial contestația".
Rezultă, deci, din
prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,
fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în
parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi
Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în
sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de
a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul
dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
și completările ulterioare.
Într-adevăr,
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de
asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare
a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii
emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de
contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază
teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii
contenciosului administrativ".
Prevederile Regulamentului
aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,
însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia
contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.
Astfel, referindu-se
la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele
administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond
de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale
acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică
specială nu se prevede altfel".
Cum nu sunt prevăzute
„prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,
dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi
nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.
civ.
De altfel, prin
Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.
259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a
Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a
constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat
prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește
argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a
unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate
produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.
De asemenea, în
continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se
încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va reține că, în
cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării
autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia
litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și
județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților
publice centrale, în competența curților de apel.
Față de cele arătate,
cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură
județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,
competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea
Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Orașul Nădlac, în contradictoriu
cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Arad, secția
de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 februarie 2012.