ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 august 2007, reclamanta SC R. SA Onești a contestat decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 emisă de A.N.A.F., solicitând anularea pct. 1 din decizie și admiterea în totalitate a contestației formulate împotriva deciziei nr. 47 din 05 ianuarie 2007, emise de D.G.F.P. Bacău. Reclamanta a susținut că se afla în procedura de reorganizare judiciară potrivit Legii nr. 64/1995, iar prin decizia emisă de D.G.F.P. Bacău i-au fost calculate accesorii pentru perioada 13 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 în cuantum de 35.815.613 RON, precizând că pentru accesoriile în cuantum de 1.446.136 RON, calculate pentru perioada 13 iulie 2006-20 iulie 2006, există autoritate de lucru judecat.

S-a mai susținut, de asemenea, că accesoriile calculate contravin dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/1996, potrivit cărora debitorul nu datorează penalități, dobânzi sau majorări de întârziere. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122 din 24 septembrie 2007, a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins ca nefondată acțiunea. În soluționarea excepției autorității de lucru judecat privind accesoriile calculate până la 20 iulie 2006, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ., neexistând tripla identitate de părți, obiect și cauză. S-a mai reținut că interpretarea dată de reclamantă în sensul că instanța de contencios administrativ nu s-ar mai putea pronunța cu privire la obligația de plată a accesoriilor dat fiind că s-a pronunțat judecătorul sindic, lipsește de eficiență și conținut dispozițiile art. 175 și următoarele din C. proc.

fisc. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestația SC R. SA pentru suma de 1.416.136 RON și a admis pentru suma de 34.349.477 RON reprezentând accesorii încasate din vânzarea produselor petroliere pentru perioada 20 iulie -31 decembrie 2006. S-a reținut că, în mod legal, soluționând contestația, organul fiscal a respins apărările privind nedatorarea accesoriilor pentru perioada 13 iulie -20 iulie 2006, perioadă pentru care erau în vigoare dispozițiile art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte cât și după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități conform legii speciale în materie, până la data achitării sau până la data intrării în faliment.

Instanța a înlăturat apărările reclamantei fundamentate pe prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006, care nu erau incidente pentru perioada în discuție. S-a mai reținut că nici invocarea împrejurării că O.G. nr. 35/2006 a abrogat art. 118 din C. proc. fisc. nu este întemeiată, având în vedere că ordonanța în discuție a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care s-au calculat accesoriile. În aplicarea principiului neretroactivității legii, instanța a reținut că legea aplicabilă în speță este Legea nr. 64/1995 în forma în vigoare la acea dată, astfel încât accesoriile sunt datorate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, în baza art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC R. SA Onești, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului întemeiat în drept pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, în condițiile în care obiectul deciziei din 05 ianuarie 2007, emise de D.G.F.P. Bacău (debitele accesorii calculate pentru perioada 13 iulie 2006 – 20 iulie 2006) este inclus în obiectul cererii de completare a creanței, formulată în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și respinsă prin sentința nr. 360 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 394 din 16 august 2007 a Curții de Apel Brașov.

În ceea ce privește soluția de respingere pe fond a acțiunii, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că SC R. SA se află în procedura de reorganizare judiciară, aplicându-i-se cu precădere normele speciale ale Legii nr. 85/2006 (fosta Lege nr. 64/1995) astfel încât autoritatea fiscală nu mai putea emite o decizie de calcul al majorărilor și penalităților de întârziere în temeiul C. proc. fisc. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 7 martie 2008, recurenta-reclamantă a invocat motivul de ordine publică al necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în raport cu împrejurarea că SC R. SA este supusă procedurii de reorganizare judiciară derulate în fața Tribunalului Brașov – judecătorul sindic.

În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs a fost admistrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurenta-reclamantă a depus la dosar copia sentinței nr. 867/sind din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ prin care s-a constatat că societatea P.H. G.M.B.H. s-a subrogat de drept în locul creditorilor bugetari ai SC R. SA, cărora le-a achitat sumele înscrise la masa cealaltă. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările formulate în notele scrise ale A.N.A.F., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin decizia din 09 ianuarie 2007, D.G.F.P. Bacău a stabilit în sarcina SC R. SA Onești accesorii aferente obligațiilor fiscale în cuantum de 35.815.613 RON, stabilite pentru perioada 13 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 în temeiul art. 86 lit. c) și al art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, pentru plata cu întârziere a impozitelor taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului general consolidat. Contestația administrativă formulată în temeiul art. 175 C. proc. fisc. (în forma în vigoare la acea dată) a fost soluționată de A.N.A.F. prin decizia nr. 186 din 29 iunie 2007, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 1.466.136 RON, reprezentând dobânzi aferente accizelor din vânzarea produselor petroliere și admiterii contestației pentru suma de 34.349.477 RON.

Instanța de contencios administrativ a fost investită cu o acțiune prin care a fost atacată decizia emisă în soluționarea contestației administrativ-fiscale, în temeiul art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. [art. 218 alin. (2), în forma actuală a codului], potrivit regulilor de competență materială stabilite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nu cu o cerere specifică procedurii de reorganizare judiciară ce intră în competența judecătorului sindic, conform normelor cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. În consecință, motivul de ordine publică al necompetenței materiale a instanței de fond, invocat în recurs potrivit art. 306 alin. (2), corelat cu art. 159 pct. 2 și art. 162 C. proc.

civ., nu este întemeiat. Aceleași considerente fundamentează și soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat, pe care Înalta Curte o constată ca fiind corectă, în raport cu prevederile art. 1201 C. civ., între acțiunea în contencios administrativ întemeiată pe prevederile art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. (actualul art. 218) și cererea de completare a masei credale neexistând identitate de obiect și de cauză.

În ceea ce privește soluția pronunțată asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că exercitarea controlului de legalitate asupra deciziei de stabilire a obligațiilor bugetare accesorii, menținute parțial prin decizia de soluționare a contestației, pentru suma aferentă perioadei 13-20 iulie 2006, presupune, în primul rând, verificarea procedurii aplicabile și a competenței autorității fiscale de a emite o decizie în acest sens și în al doilea rând stabilirea existenței însăși a obligației de plată a accesoriilor în sarcina unui debitor aflat în curs de reorganizare judiciară, conform Legii nr. 85/2006.

Cu alte cuvinte, mai înainte de a verifica incidența, în perioada supusă analizei, a prevederilor art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, conform căruia pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte cât și după deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere conform legii speciale în materie, instanța de fond trebuia să stabilească dacă după abrogarea Legii nr. 64/1995, D.G.F.P. Bacău mai avea dreptul să emită, în mod unilateral, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, în aplicarea procedurii fiscale, sau avea doar posibilitatea să solicite înscrierea diferenței de creanță în tabelul creditorilor.

Actul administrativ – fiscal în discuție este asimilat unei decizii de impunere, conform art. 86 lit. c) C. proc. fisc., în forma în vigoare la acea dată și a fost emis pentru stabilirea unor obligații bugetare accesorii prevăzute de art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, după abrogarea acestui act normativ prin Legea nr. 85/2006. În mod corespunzător, art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., care avea un conținut similar, a fost abrogat prin O.G. nr. 35/2006. Aplicarea în timp a legii este supusă principiului neretroactivității legii și principiului aplicării imediate a legii noi. În general, normele de procedură sunt de imediată aplicare, în sensul că legea nouă se va aplica nu numai situațiilor juridice care se vor naște, se vor modifica sau se vor stinge după această dată, ci și situațiilor juridice în curs de formare, modificare ori stingere la data intrării ei în vigoare (facta pendenția) ori efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute (facta futura).

Este adevărat că inițial legiuitorul nu a reglementat expres procedura aplicabilă în cazul obligațiilor fiscale accesorii datorate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, neexistând o normă tranzitorie care să privească o situație juridică de genul celei de față, când obligațiile fiscale accesorii datorate conform art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995 nu au fost valorificate printr-un titlu de creanță emis până la data abrogării acelei norme. Pentru rezolvarea acestui conflict de legi, Curtea consideră că în materia realizării creanțelor unui debitor aflat în curs de reorganizare judiciară, procedura reglementată Legea nr. 85/2006 are un caracter special și se aplică cu prioritate în raport cu O.G.

nr. 92/2003 privind procedura fiscală, astfel încât autoritatea fiscală nu avea la dispoziție decât calea înscrierii diferențelor de creanță în tabloul creditorilor – procedură pe care, de altfel, a și urmat-o, anterior emiterii deciziei de impunere. O confirmare a voinței legiuitorului, în sensul arătat mai sus, o constituie procedura instituită ulterior prin art. II alin. (6) din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar – fiscale, potrivit cărora „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii datorate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de către contribuabili aflați în stare de insolvență, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, și vor depune diligențe pentru înscrierea creanțelor în tabelul creditorilor”.

Instanța de fond a analizat legalitatea titlului de creanță exclusiv din punctul de vedere al existenței obligațiilor accesorii prevăzute de art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, ignorând efectele pe care succesiunea în timp a actelor normative menționate în cuprinsul prezentelor considerente le-a produs asupra procedurii de realizare a creanțelor asupra debitorului aflat în stare de insolvență, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fiind astfel întemeiat. Prin urmare Înalta Curte, va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii reclamantei, menținând soluția instanței de fond numai cu privire la respingerea excepției autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC R. SA Onești împotriva sentinței nr. 122 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei SC R. SA. Anulează pct. 1 din decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 emisă de A.N.A.F. Anulează în totalitate decizia nr. 47 din 5 ianuarie 2007 înregistrată cu nr. 10185 din 9 ianuarie 2007 emisă de D.G.F.P. Bacău. Menține soluția pronunțată cu privire la excepția autorității de lucru judecat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.