ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 august 2007, reclamanta

SC R. SA Onești a contestat decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 emisă de A.N.A.F.,

solicitând anularea pct. 1 din decizie și admiterea în totalitate a contestației

formulate împotriva deciziei nr. 47 din 05 ianuarie 2007, emise de D.G.F.P. Bacău.

Reclamanta a susținut

că se afla în procedura de reorganizare judiciară potrivit Legii nr. 64/1995, iar

prin decizia emisă de D.G.F.P. Bacău i-au fost calculate accesorii pentru perioada

13 iulie 2006 – 31 decembrie 2006 în cuantum de 35.815.613 RON, precizând că pentru

accesoriile în cuantum de 1.446.136 RON, calculate pentru perioada 13 iulie 2006-20

iulie 2006, există autoritate de lucru judecat.

S-a mai susținut, de asemenea,

că accesoriile calculate contravin dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea

nr. 85/1996, potrivit cărora debitorul nu datorează penalități, dobânzi sau majorări

de întârziere.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, contencios, administrativ și fiscal, prin sentința nr. 122 din

24 septembrie 2007, a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins

ca nefondată acțiunea.

În soluționarea excepției

autorității de lucru judecat privind accesoriile calculate până la 20 iulie 2006,

instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ., neexistând

tripla identitate de părți, obiect și cauză.

S-a mai reținut că interpretarea

dată de reclamantă în sensul că instanța de contencios administrativ nu s-ar mai

putea pronunța cu privire la obligația de plată a accesoriilor dat fiind că s-a

pronunțat judecătorul sindic, lipsește de eficiență și conținut dispozițiile

art. 175 și următoarele din C. proc. fisc.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că prin decizia nr. 186 din 29 iunie 2007 A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată

contestația SC R. SA pentru suma de 1.416.136 RON și a admis pentru suma de 34.349.477

RON reprezentând accesorii încasate din vânzarea produselor petroliere pentru perioada

20 iulie -31 decembrie 2006.

S-a reținut că, în mod

legal, soluționând contestația, organul fiscal a respins apărările privind nedatorarea

accesoriilor pentru perioada 13 iulie -20 iulie 2006, perioadă pentru care erau

în vigoare dispozițiile art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, potrivit cărora

pentru neachitarea obligațiilor bugetare datorate atât înainte cât și după data

deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de

întârziere și penalități conform legii speciale în materie, până la data achitării

sau până la data intrării în faliment.

Instanța a înlăturat apărările

reclamantei fundamentate pe prevederile art. 41 din Legea nr. 85/2006, care nu erau

incidente pentru perioada în discuție.

S-a mai reținut că nici

invocarea împrejurării că O.G. nr. 35/2006 a abrogat art. 118 din C. proc.

fisc. nu este întemeiată, având în vedere că ordonanța în discuție a intrat în vigoare

ulterior perioadei pentru care s-au calculat accesoriile.

În aplicarea principiului

neretroactivității legii, instanța a reținut că legea aplicabilă în speță este Legea

nr. 64/1995 în forma în vigoare la acea dată, astfel încât accesoriile sunt datorate

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006, în baza art. 92 alin. (7)

din Legea nr. 64/1995.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC R. SA Onești, solicitând modificarea ei în sensul

admiterii acțiunii.

În motivarea recursului

întemeiat în drept pe prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 304

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța

de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, în condițiile

în care obiectul deciziei din 05 ianuarie 2007, emise de D.G.F.P. Bacău (debitele

accesorii calculate pentru perioada 13 iulie 2006 – 20 iulie 2006) este inclus în

obiectul cererii de completare a creanței, formulată în cadrul procedurii de reorganizare

judiciară și respinsă prin sentința nr. 360 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Brașov,

rămasă irevocabilă prin decizia nr. 394 din 16 august 2007 a Curții de Apel Brașov.

În ceea ce privește soluția

de respingere pe fond a acțiunii, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond

a ignorat faptul că SC R. SA se află în procedura de reorganizare judiciară, aplicându-i-se

cu precădere normele speciale ale Legii nr. 85/2006 (fosta Lege nr. 64/1995) astfel

încât autoritatea fiscală nu mai putea emite o decizie de calcul al majorărilor

și penalităților de întârziere în temeiul C. proc. fisc.

Prin notele scrise depuse

la dosar la data de 7 martie 2008, recurenta-reclamantă a invocat motivul de ordine

publică al necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea

cauzei, în raport cu împrejurarea că SC R. SA este supusă procedurii de reorganizare

judiciară derulate în fața Tribunalului Brașov – judecătorul sindic.

În temeiul art. 305 C.

proc. civ., în recurs a fost admistrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia recurenta-reclamantă

a depus la dosar copia sentinței nr. 867/sind din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ prin care s-a constatat

că societatea P.H. G.M.B.H. s-a subrogat de drept în locul creditorilor bugetari

ai SC R. SA, cărora le-a achitat sumele înscrise la masa cealaltă.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

ținând seama și de apărările formulate în notele scrise ale A.N.A.F., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Prin decizia din 09

ianuarie 2007, D.G.F.P. Bacău a stabilit în sarcina SC R. SA Onești accesorii aferente

obligațiilor fiscale în cuantum de 35.815.613 RON, stabilite pentru perioada 13

iulie 2006 – 31 decembrie 2006 în temeiul art. 86 lit. c) și al art. 116 din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, pentru plata cu întârziere

a impozitelor taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri ale bugetului

general consolidat.

Contestația administrativă

formulată în temeiul art. 175 C. proc. fisc. (în forma în vigoare la acea dată)

a fost soluționată de A.N.A.F. prin decizia nr. 186 din 29 iunie 2007, în sensul

respingerii ca neîntemeiată a contestației pentru suma de 1.466.136 RON, reprezentând

dobânzi aferente accizelor din vânzarea produselor petroliere și admiterii contestației

pentru suma de 34.349.477 RON.

Instanța de contencios

administrativ a fost investită cu o acțiune prin care a fost atacată decizia emisă

în soluționarea contestației administrativ-fiscale, în temeiul art. 188 alin.

(2) C. proc. fisc. [art. 218 alin. (2), în forma actuală a codului], potrivit regulilor

de competență materială stabilite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

iar nu cu o cerere specifică procedurii de reorganizare judiciară ce intră în competența

judecătorului sindic, conform normelor cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței.

În consecință, motivul

de ordine publică al necompetenței materiale a instanței de fond, invocat în recurs

potrivit art. 306 alin. (2), corelat cu art. 159 pct. 2 și art. 162 C. proc.

civ., nu este întemeiat.

Aceleași considerente

fundamentează și soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat,

pe care Înalta Curte o constată ca fiind corectă, în raport cu prevederile art.

1201 C. civ., între acțiunea în contencios administrativ întemeiată pe prevederile

art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. (actualul art. 218) și cererea de completare a

masei credale neexistând identitate de obiect și de cauză.

În ceea ce privește soluția

pronunțată asupra fondului cauzei, Înalta Curte constată că exercitarea controlului

de legalitate asupra deciziei de stabilire a obligațiilor bugetare accesorii, menținute

parțial prin decizia de soluționare a contestației, pentru suma aferentă perioadei

13-20 iulie 2006, presupune, în primul rând, verificarea procedurii aplicabile și

a competenței autorității fiscale de a emite o decizie în acest sens și în al doilea

rând stabilirea existenței însăși a obligației de plată a accesoriilor în sarcina

unui debitor aflat în curs de reorganizare judiciară, conform Legii nr. 85/2006.

Cu alte cuvinte, mai înainte

de a verifica incidența, în perioada supusă analizei, a prevederilor art. 92

alin. (7) din Legea nr. 64/1995, conform căruia pentru neachitarea obligațiilor

bugetare datorate atât înainte cât și după deschiderii procedurii de reorganizare

judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere și penalități de întârziere

conform legii speciale în materie, instanța de fond trebuia să stabilească dacă

după abrogarea Legii nr. 64/1995, D.G.F.P. Bacău mai avea dreptul să emită, în mod

unilateral, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, în aplicarea

procedurii fiscale, sau avea doar posibilitatea să solicite înscrierea diferenței

de creanță în tabelul creditorilor.

Actul administrativ –

fiscal în discuție este asimilat unei decizii de impunere, conform art. 86 lit.

c) C. proc. fisc., în forma în vigoare la acea dată și a fost emis pentru stabilirea

unor obligații bugetare accesorii prevăzute de art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995,

după abrogarea acestui act normativ prin Legea nr. 85/2006.

În mod corespunzător,

art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., care avea un conținut similar, a fost abrogat

prin O.G. nr. 35/2006.

Aplicarea în timp a legii

este supusă principiului neretroactivității legii și principiului aplicării imediate

a legii noi.

În general, normele de

procedură sunt de imediată aplicare, în sensul că legea nouă se va aplica nu numai

situațiilor juridice care se vor naște, se vor modifica sau se vor stinge după această

dată, ci și situațiilor juridice în curs de formare, modificare ori stingere la

data intrării ei în vigoare (facta pendenția) ori efectelor viitoare ale raporturilor

juridice trecute (facta futura).

Este adevărat că inițial

legiuitorul nu a reglementat expres procedura aplicabilă în cazul obligațiilor fiscale

accesorii datorate pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006,

neexistând o normă tranzitorie care să privească o situație juridică de genul celei

de față, când obligațiile fiscale accesorii datorate conform art. 92 alin. (7) din

Legea nr. 64/1995 nu au fost valorificate printr-un titlu de creanță emis până la

data abrogării acelei norme.

Pentru rezolvarea acestui

conflict de legi, Curtea consideră că în materia realizării creanțelor unui debitor

aflat în curs de reorganizare judiciară, procedura reglementată Legea nr. 85/2006

are un caracter special și se aplică cu prioritate în raport cu O.G. nr. 92/2003

privind procedura fiscală, astfel încât autoritatea fiscală nu avea la dispoziție

decât calea înscrierii diferențelor de creanță în tabloul creditorilor – procedură

pe care, de altfel, a și urmat-o, anterior emiterii deciziei de impunere.

O confirmare a voinței

legiuitorului, în sensul arătat mai sus, o constituie procedura instituită ulterior

prin art. II alin. (6) din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar

– fiscale, potrivit cărora „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare

a prezentei ordonanțe, organele fiscale vor calcula obligațiile fiscale accesorii

datorate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de către contribuabili

aflați în stare de insolvență, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței, cu modificările ulterioare, și vor depune diligențe pentru înscrierea

creanțelor în tabelul creditorilor”.

Instanța de fond a analizat

legalitatea titlului de creanță exclusiv din punctul de vedere al existenței obligațiilor

accesorii prevăzute de art. 92 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, ignorând efectele

pe care succesiunea în timp a actelor normative menționate în cuprinsul prezentelor

considerente le-a produs asupra procedurii de realizare a creanțelor asupra debitorului

aflat în stare de insolvență, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. fiind astfel întemeiat.

Prin urmare Înalta Curte,

va admite recursul și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. modifica sentința atacată în sensul admiterii

acțiunii reclamantei, menținând soluția instanței de fond numai cu privire la respingerea

excepției autorității de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC R. SA Onești împotriva sentinței nr. 122 din 24 septembrie 2007 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantei SC R. SA.

Anulează pct. 1 din decizia

nr. 186 din 29 iunie 2007 emisă de A.N.A.F.

Anulează în totalitate

decizia nr. 47 din 5 ianuarie 2007 înregistrată cu nr. 10185 din 9 ianuarie 2007

emisă de D.G.F.P. Bacău.

Menține soluția pronunțată

cu privire la excepția autorității de lucru judecat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 martie 2008.