ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1483/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 93 din

25 iunie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor, prin care solicita anularea

deciziei nr.

402

din 28 noiembrie 2008

emisă de aceasta din urmă

.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În

urma controlului efectuat la societatea reclamantă în perioada 15 - 26

septembrie

2008, a fost încheiat procesul verbal din data de 26

septembrie 2008 prin care s-

au

constatat încălcări ale dispozițiilor art. 48 alin. (1),

(2), art. 49, 50 din Legea nr. 64/1995 republicată, art. 45 alin. (1), (2) din Legea

nr. 85/2006, ale art. 12 alin. (4) lit. f), r), art. 145 alin. (8) lit. a),

alin. (12) lit. b) C. fisc., art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată, art. 6 din

H.G. nr. 831/1997, reținându-se obligații fiscale de plată reprezentând T.V.A. în

cuantum de 491.129 RON, majorări de întârziere în suma de 236.728 RON, penalități

de întârziere în suma de 1.129 RON, respectiv impozit pe profit în cuantum de 413.496

RON, majorări de întârziere în suma de 218.123 RON penalități de întârziere în suma

de 1.027 RON.

De

asemenea, instanța de fond, a menționat că la societate a fost efectuată inspecția

fiscală pentru perioada 1 aprilie 2005 – 30 iunie 2008, finalizată prin raportul

de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 3313 din 29 septembrie 2008 la D.G.F.P.

Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală, stabilindu-se obligațiile fiscale de plată

indicate mai sus. În baza raportului de inspecție fiscală a fost emisă decizia de

impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008, decizie comunicată reclamantei.

Împotriva

acestor acte fiscale a fost formulată o contestație administrativă de către reclamantă,

cu soluționarea căreia a fost învestită Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul A.N.A.F.

Prin

decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008, s-a dispus suspendarea soluționării contestației

formulate împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 29 septembrie 2008, pentru

suma totală de 1.361.632 RON până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură

penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care

a determinat suspendarea în condițiile legii.

Pentru

adoptarea acestei decizii s-au reținut dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a)

C. proc. fisc., republicat și împrejurarea că, prin adresa nr. 3404 din 2

octombrie 2008, D.G.F.P. Bacău a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău

sesizarea penală având la bază procesul verbal de control din 26 septembrie 2008,

raportul de inspecție fiscală din 29 septembrie 2008 și decizia de impunere nr.

578/2008, apreciind că între stabilirea obligațiilor bugetare ale societății reclamante

și caracterul infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății există

o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei.

În

considerentele sentinței atacate s-a reținut că măsura suspendării procedurii de

soluționare a contestației pe cale administrativă este reglementată de dispozițiile

art. 214 C. proc. fisc. și în situația în care organul care a efectuat activitatea

de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii

unei infracțiuni a cărei

constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Astfel,

prima instanță a arătat că potrivit dispozițiilor alin. (4) al art. 214 C.

proc. fisc., hotărârea definitivă a instanței penale prin care

se

soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale

competente pentru soluționarea contestației cu privire la sumele pentru care statul

s-a constituit parte civilă. În acest cadru normativ se impune verificarea modalității

de apreciere a situației de fapt de către organele fiscale la adoptarea deciziei

contestate.

Din

acest punct de vedere, instanța de fond a constatat că sesizarea penală formulată

prin adresa din 2 octombrie 2008 viza faptele ce puteau întruni elementele constitutive

ale unor infracțiuni încadrabile în prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005, art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, fapte ce privesc modalitatea în care societatea a înregistrat în evidența

contabilă facturi fiscale emise de o societate radiată la Oficiul Registrului Comerțului,

de o societate inactivă, de o societate aflată în procedura reorganizării judiciare

și a falimentului.

Față

de aceste fapte, se arată în considerentele sentinței recurate, reținerea legăturii

între stabilirea obligațiilor bugetare și caracterul infracțional al faptelor săvârșite

de către reprezentanții societății este temeinică, având în vedere consecințele

ce se produc în cazul confirmării existenței infracțiunilor asupra acțiunii civile

din procesul penal, acțiunea civilă vizând raportul juridic fiscal din punctul de

vedere al prejudiciului produs.

Prima

instanță a mai reținut că împrejurarea că, până la data formulării acțiunii, nu

s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reprezentanților societății nu atrage

netemeinicia măsurii

de

suspendare,

faza cercetărilor penale presupunând efectuarea probatoriilor

specifice având în vedere

și natura și complexitatea faptelor sesizate.

2.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă SC B. SRL Bacău.

Împotriva acestei hotărâri,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs societatea reclamantă.

A fost invocat motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au fost prezentate, în esență, următoarele

critici îndreptate împotriva sentinței recurate:

- măsura suspendării procedurii

administrative, contrar celor reținute de prima instanță, este nelegală întrucât

soluția ce se va pronunța pe latură penală nu poate avea nicio înrâurire asupra

soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă;

- administratorul SC B.

SRL nu are nicio culpă derivând din faptul că o parte dintre furnizorii săi au avut

un comportament fiscal necorespunzător;

- în cauză nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, privind

C. proc. fisc., republicat, întrucât nu s-a început urmărirea penală împotriva vreunui

angajat al societății și în condițiile în care nu se poate reține vinovăția societății

reclamante de împrejurarea că societățile furnizoare nu mai sunt agenți economici,

fiind radiate;

- în fine, s-a mai arătat

că deși nu există nicio interdependență între raportul juridic fiscal și raportul

juridic penal deoarece intimata nu a sesizat organele de cercetare penală cu fapte

proprii ale administratorului recurentei, această din urmă societate are conturile

blocate, s-a instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile și imobile ale societății

astfel încât activitatea firmei este blocată.

recursului

În cursul soluționării

recursului, la termenul de judecată de la 19 ianuarie 2010, instanța de control

judiciar a apreciat că este util pentru soluționarea cauzei cunoașterea stadiului

cercetărilor în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, sens în care

s-au și solicitat informații.

La data de 15 martie 2010

a fost depusă la dosar, în susținerea motivelor de recurs Ordonanța de scoatere

de sub urmărire penală din 12 noiembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bacău, în Dosarul nr. 2647/P/2008 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a numitului D.C. în calitate de administrator al recurentei pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală.

instanței de recurs

Recursul este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului ca și sentința atacată, raportat la criticile recurentei-reclamante și

prin prisma reglementărilor incidente, Înalta Curte apreciază că în temeiul

art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ. se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate.

În consecință, se va anula

decizia nr. 402 din 28 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor Publice – A.N.A.F.

și va fi obligată această autoritate la soluționarea pe fond a contestației formulate

de societatea recurentă împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 29

septembrie 2008, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin decizia nr. 402

din 28 noiembrie 2008, emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor –A.N.A.F., privind

soluționarea contestației depusă de SC B. SRL împotriva deciziei de impunere fiscală

nr. 578 din 29 septembrie 2008, emisă pentru suma totală de 1.362 632 RON s-a hotărât

suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții definitive pe

latură penală, procedura urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat

suspendarea.

Contrar celor reținute

de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că soluția suspendării, juridic fundamentată

pe prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc., nu a fost convingător

motivată și nici suficient argumentată.

Este adevărat că norma

legală invocată acordă organului administrativ competent, posibilitatea de a suspenda

soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a

sesizat autoritățile în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce

urmează să fie dată în procedura administrativă, însă o astfel de soluție nu poate

fi adoptată decât printr-o decizie motivată.

Din această perspectivă,

simplele afirmații de ordin general ale organelor de control în sensul îndoielilor

referitoare la realitatea operațiunilor economice desfășurate de societatea recurentă

raportat la constatările organelor de control nu reprezintă, în opinia Înaltei Curți,

motivarea existenței, în sensul textului de lege citat a indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce

urmează a fi dată în procedura administrativă, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul

deciziei atacate nu au fost examinate și nici menționate date și elemente suplimentare

referitoare la sesizarea pretinselor fapte de natură penală.

În fine, Înalta Curte

apreciază că soluția de admitere a recursului și de modificare a sentinței atacate

în sensul anulării deciziei de suspendare și al obligării organului administrativ

la soluționarea contestației administrative formulată de recurenta-reclamantă se

impune și din perspectiva oportunității, ca element al legalității actului, față

de probele noi prezentate în fața instanței de recurs.

În acest sens în mod evident

prezintă relevanță depunerea Ordonanței de scoatere de sub urmărire penală din 12

noiembrie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, în Dosarul

nr. 2647/P/2008 a numitului D.C., administrator al SC B. SRL pentru infracțiunea

de evaziune fiscală. În cuprinsul acestei ordonanțe chiar se menționează că societatea

recurentă, în calitate de cumpărătoare, a verificat întocmirea corectă și completă

a facturilor fiscale, fără a avea posibilitatea și nici obligația de a verifica

dacă furnizorii de mărfuri sunt persoane înregistrate ca plătitoare de TVA.

Așa fiind și pentru acest

argument suplimentar, Înalta Curte reține că se impune admiterea recursului declarat,

în sensul arătat, eventuala menținere a măsurii suspendării dispusă prin actul atacat

nefiind în prezent nici oportună, câtă vreme aspectele de natură penală la care

s-a făcut referire au fost soluționate în maniera arătată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC B. SRL Bacău împotriva sentinței nr. 93 din 25 iunie 2009 a Curții

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă.

Anulează decizia nr.

402 din 28 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Finanțelor Publice –A.N.A.F. și obligă

A.N.A.F. la soluționarea, pe fond, a contestației împotriva deciziei de impunere

nr. 578 din 29 septembrie 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2010.