ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4012/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1517/2/2012, reclamanta C.C.O.A.G. - Sediu Permanent a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de inspecție fiscală, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011, în ceea ce privește concluziile formulate la pct. 3 din decizie, respectiv modificarea acesteia în sensul stabilirii în sarcina reclamantei a unei obligații de plată în valoare de 1.521.549 lei reprezentând obligații fiscale accesorii aferente impozitului pe profit, în loc de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de organele fiscale.

În consecință, s-a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27 decembrie 2010, exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.316.296 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale și obligarea pârâtei A.N.A.F. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1531 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C.C.O.A.G.

- Sediu Permanent, s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011 și a Deciziei de impunere 319 din 27 decembrie 2010, pentru suma de 1.316.206 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale, exonerarea reclamantei de plata acestei sume și obligarea pârâtei A.N.A.F. la plata sumei de 35.510,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În perioada 11 ianuarie 2010 - 30 noiembrie 2010, reclamanta a fost supusă unei inspecții fiscale având ca obiect verificarea legalității obligațiilor fiscale stabilite de societate reprezentând impozit pe profit în perioada 03 ianuarie 2005-31 decembrie 2009 și taxa pe valoarea adăugată în perioada 03 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2009. În urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au emis Raportul de inspecție fiscală din 27 decembrie 2010 și Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010, contestate de reclamantă, cu privire la următoarele sume de plată: 2.866.561 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 3.500.084 lei T.V.A.

respinsă la rambursare, 5.264.142 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. și 126.003 lei penalități de întârziere aferente T.V.A. Prin Decizia nr. 332 din 23 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. a fost admisă în parte contestația formulată de reclamantă, iar la pct. 3 al deciziei, contestat în prezenta cauză, s-a reținut că organele de inspecție fiscală au calculat în sarcina reclamantei accesorii în sumă totală de 2.866.561 lei aferentă impozitului pe profit suplimentar pentru perioada 04 mai 2005 - 30 noiembrie 2010, în temeiul art. 115 alin. (1), art. 120 1 și art. 121 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, necontestate de către pârâtă, rezultă că pentru anul 2005, conform declarațiilor reclamanta datora un impozit anual în valoare de 632.437 lei, doar a plătit efectiv mai mult, respectiv, suma de 884.407 lei.

De asemenea, pentru anul 2006, reclamanta datora, conform declarațiilor după deducerea creditului fiscal în valoare de 8.967 lei, un impozit pe profit în valoare de 610.665 lei și a plătit efectiv mai mult, respectiv suma de 1.053.969 lei. În ceea ce privește baza de calcul pentru obligațiile fiscale accesorii, aceasta nu poate fi determinată fără a se lua în calcul plățile efectuate de către reclamanta în contul impozitului pe profit, începând cu anul 2005, cum în mod greșit au reținut organele de inspecție fiscală. În conformitate cu dispozițiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe profit pentru care se datorează majorări și penalități de întârziere pentru fiecare an în parte reprezintă diferența dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de organele de inspecție fiscală) și suma tuturor plăților efectuate de contribuabil reprezentând plata în contul impozitului pe profit. În raportul de expertiza contabilă întocmit în cauză se concluzionează că suma stabilită de organele de inspecție fiscală, cu privire la obligația suplimentară de plată reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, prin raportare la declarațiile depuse de reclamantă, este în valoare de 2.866.561 lei, iar diferența determinată de expert pornind de la plățile efective ale reclamantei în contul impozitului pe profit, este în sumă de 1.251.415,92 lei, plățile efectuate de societate fiind mai mari cu 1.615.145,08 lei.

Afirmațiile pârâtelor făcute pe parcursul judecății, potrivit cărora sumele plătite de reclamantă suplimentar în contul impozitului pe profit au fost redistribuite pentru a stinge impozitele restante ale societății în momentul plății, nu au fost dovedite. În concluzie, prima instanță a constatat că obligațiile fiscale accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 2.837.845 lei au fost calculate în mod greșit de către organele fiscale și a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este întemeiată, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011 și a Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010, pentru suma de 1.316.296 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele fiscale.

3.Calea de atac exercitată în cauză, Împotriva sentinței civile nr. 1521 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta A.N.A.F., susținând că este nelegală, pentru următoarele motive: Prin hotărârea atacată, instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea, considerând că societatea nu datorează obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 1.316.296 lei. Obligațiile fiscale accesorii au fost calculate de către organele de inspecție fiscală în Anexele 23, 25 și 27 din Raportul de inspecție fiscală, începând cu ziua imediat următoare termenului de plată și până la data de 30 noiembrie 2010, pentru debitul suplimentar reprezentând impozit pe profit stabilit de organul de inspecție fiscală.

Nu s-a demonstrat că plățile suplimentare realizate de reclamantă au reprezentat plăți pentru impozitul pe profit. Prin obiecțiunile formulate la raportul de expertiză s-a arătat că expertul a calculat obligații fiscale accesorii pentru o sumă mai mică decât cea pe care reclamanta o datora, respectiv, prin expertiză s-au calculat accesorii aferente sumei de 919.210 lei reprezentând impozit pe profit, în timp ce organele fiscale au stabilit un impozit suplimentar de 1.067.768 lei. Mai mult, expertul este în eroare cu privire la sumele stabilite de plată în sarcina reclamantei, acesta menționând în expertiză faptul că suma de 2.866.561 lei reprezintă impozit pe profit (1.067.768 lei) și obligații fiscale accesorii aferente, în condițiile în care suma menționată reprezintă în totalitate accesorii.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond se bazează pe o expertiză întocmită eronat, în condițiile în care aceasta se bazează pe documentul intitulat Fișa sintetică pe plătitor analizată de expert la data de 29 octombrie 2012, când situația era distinctă, iar cea analizată de care organul fiscal și organul de soluționare a contestației s-a întemeiat pe Fișa sintetică pe plătitor editată la data de 14 decembrie 2010. În consecință, raportul de expertiză contabilă, cât și hotărârea instanței de fond care se bazează exclusiv pe concluziile expertului sunt nelegale. Chiar dacă reclamanta susține că ar fi plătit în plus sume la bugetul de stat în perioada 2005-2007, față de declarațiile date în ceea ce privește impozitul pe profit, aceste sume au fost utilizate în temeiul art. 115 din O.G.

nr. 92/2013 pentru stingerea altor obligații de plată la bugetul de stat, cu atât mai mult, în situația în care, prin plățile efectuate nu se menționează natura impozitului achitat. În concluzie, pentru motivele prezentate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii reclamantei, ca nefondată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, 304 1 și 312 C. proc. civ. 4. Apărările formulate în cauză Intimata C.C.O.A.G. - Sediu Permanent a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1531 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Apărările de care intimata s-a prevalat în combaterea recursului au vizat în special, următoarele aspecte: 4.1. Cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, reclamanta a dovedit atât sumele efectiv plătite, cât și sumele datorate de aceasta cu titlu de impozit pe profit. Suma reprezentând impozitul pe profit pentru care se datorează majorări și penalități de întârziere pentru fiecare an în parte (2005, 2006, 2007 și 2008) nu poate reprezenta decât diferența dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de organele de inspecție fiscală) și suma tuturor plăților efectuate de contribuabil reprezentând plăți în contul impozitului pe profit. Calcularea greșită a obligațiilor fiscale accesorii de către organele de inspecție fiscală a condus la stabilirea în sarcina reclamantei a unei obligații de plată de 2.837.845 lei, în loc de 1.521.549 lei, cum ar fi fost corect (deci, cu 1.316.296 lei mai mult).

4.2. Recurenta nu a negat efectuarea unor plăți suplimentare de către intimată și nu a dovedit susținerile potrivit cărora, sumele plătite de intimată suplimentar în contul impozitului pe profit ar fi redistribuite pentru a stinge alte datorii ale intimatei. 4.3. Expertul desemnat în cauză confirmă că nu au existat sume redistribuite compensate de autoritățile fiscale în cadrul altor datorii ale intimatei. Baza de calcul pentru obligațiile fiscale accesorii trebuie determinată ca diferență între impozitul pe profit stabilit de organele de control și impozitul pe profit efectiv plătit de societatea reclamantă pentru anul respectiv, aspect ce conduce la stabilirea în sarcina intimatei a unei obligații de plată în valoare de 1.521.549 lei reprezentând obligații fiscale accesorii aferente impozitului pe profit (în loc de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de către organele fiscale).

În concluzie, intimata a apreciat că se impune respingerea recursului ca neîntemeiat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. 1.Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta C.C.O.A.G., - Sediu Permanent a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc.

fisc. și art. 1, art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Decizia nr. 332 din 22 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010 și Raportul de inspecție fiscală din 27 decembrie 2010 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii aferente impozitului pe profit pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008. Soluția primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a actelor administrativ fiscale contestate, se bazează pe interpretarea corectă atât a probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă administrate în cauză, cât și a dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, din interpretarea prevederilor art. 116 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că impozitul pe profit pentru care se datorează majorări și penalități de întârziere pentru fiecare an în parte reprezintă diferența dintre impozitul pe profit datorat/stabilit de organele fiscale și plățile efectuate de contribuabil în contul impozitului pe profit. În raport de aceste norme legale, de sumele datorate de reclamanta cu titlu de impozit pe profit și de sumele efectiv plătite de aceasta în contul impozitului pe profit în perioada de referință astfel cum ele au fost prezentate în anexele la cererea de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a reținut că obligațiile fiscale accesorii au fost determinate eronat de organele fiscale, fiind stabilite la suma de 2.837.845 lei, în loc de 1.521.549 lei, cu 1.316.296 lei mai mult.

Concluziile expertizei contabile efectuate în cauză au fost fundamentate pe analiza normelor legale incidente, dar și a înscrisurilor prezentate de părți, inclusiv cu ocazia efectuării expertizei. Expertul contabil a precizat faptul că nu au existat sume redistribuite / compensate de autoritățile fiscale în contul altor datorii ale reclamantei, astfel că susținerile autorității pârâte în această privință sunt neîntemeiate. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta A.N.A.F., ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1)-(3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, astfel cum acesta a fost redus instanță, în raport de volumul de muncă pe care l-a presupus pregătirea apărării în recurs ținând seama de complexitatea litigiului, de faptul că recursul a fost soluționat la primul termen de judecată, iar problemele de drept dezlegate nu au prezentat un caracter de noutate față de cele examinate în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1531 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă C.C.O.A.G. a sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014