ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4012/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4012/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1517/2/2012,

reclamanta C.C.O.A.G. - Sediu Permanent a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

A.N.A.F. - D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de inspecție

fiscală, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună

anularea parțială a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011, în ceea ce privește concluziile

formulate la pct. 3 din decizie, respectiv modificarea acesteia în sensul

stabilirii în sarcina reclamantei a unei obligații de plată în valoare de

1.521.549 lei reprezentând obligații fiscale accesorii aferente impozitului pe

profit, în loc de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de organele

fiscale.

În consecință, s-a

solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010 și a

Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 27 decembrie 2010,

exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.316.296 lei reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele

fiscale și obligarea pârâtei A.N.A.F. la suportarea cheltuielilor de judecată

ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

1531 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta C.C.O.A.G. - Sediu Permanent, s-a dispus anularea în parte a

Deciziei nr. 332 din 23 august 2011 și a Deciziei de impunere 319 din 27

decembrie 2010, pentru suma de 1.316.206 lei reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit stabilite suplimentar de organele

fiscale, exonerarea reclamantei de plata acestei sume și obligarea pârâtei A.N.A.F.

la plata sumei de 35.510,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În perioada 11

ianuarie 2010 - 30 noiembrie 2010, reclamanta a fost supusă unei inspecții

fiscale având ca obiect verificarea legalității obligațiilor fiscale stabilite

de societate reprezentând impozit pe profit în perioada 03 ianuarie 2005-31

decembrie 2009 și taxa pe valoarea adăugată în perioada 03 ianuarie 2005 - 30

septembrie 2009.

În urma verificărilor

efectuate, organele de inspecție fiscală au emis Raportul de inspecție fiscală din

27 decembrie 2010 și Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010,

contestate de reclamantă, cu privire la următoarele sume de plată: 2.866.561

lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 3.500.084 lei T.V.A.

respinsă la rambursare, 5.264.142 lei majorări de întârziere aferente T.V.A. și

126.003 lei penalități de întârziere aferente T.V.A.

Prin Decizia nr. 332

din 23 august 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. a fost admisă în parte

contestația formulată de reclamantă, iar la pct. 3 al deciziei, contestat în

prezenta cauză, s-a reținut că organele de inspecție fiscală au calculat în

sarcina reclamantei accesorii în sumă totală de 2.866.561 lei aferentă

impozitului pe profit suplimentar pentru perioada 04 mai 2005 - 30 noiembrie 2010,

în temeiul art. 115 alin. (1), art. 120

1

și art. 121 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din înscrisurile anexate

cererii de chemare în judecată, necontestate de către pârâtă, rezultă că pentru

anul 2005, conform declarațiilor reclamanta datora un impozit anual în valoare

de 632.437 lei, doar a plătit efectiv mai mult, respectiv, suma de 884.407 lei.

De asemenea, pentru

anul 2006, reclamanta datora, conform declarațiilor după deducerea creditului

fiscal în valoare de 8.967 lei, un impozit pe profit în valoare de 610.665 lei

și a plătit efectiv mai mult, respectiv suma de 1.053.969 lei.

În ceea ce privește

baza de calcul pentru obligațiile fiscale accesorii, aceasta nu poate fi

determinată fără a se lua în calcul plățile efectuate de către reclamanta în

contul impozitului pe profit, începând cu anul 2005, cum în mod greșit au

reținut organele de inspecție fiscală.

În conformitate cu

dispozițiile art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată,

cu modificările și completările ulterioare, impozitul pe profit pentru care se

datorează majorări și penalități de întârziere pentru fiecare an în parte

reprezintă diferența dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de

organele de inspecție fiscală) și suma tuturor plăților efectuate de contribuabil

reprezentând plata în contul impozitului pe profit.

În raportul de

expertiza contabilă întocmit în cauză se concluzionează că suma stabilită de

organele de inspecție fiscală, cu privire la obligația suplimentară de plată

reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, prin raportare la

declarațiile depuse de reclamantă, este în valoare de 2.866.561 lei, iar

diferența determinată de expert pornind de la plățile efective ale reclamantei

în contul impozitului pe profit, este în sumă de 1.251.415,92 lei, plățile

efectuate de societate fiind mai mari cu 1.615.145,08 lei.

Afirmațiile pârâtelor

făcute pe parcursul judecății, potrivit cărora sumele plătite de reclamantă

suplimentar în contul impozitului pe profit au fost redistribuite pentru a

stinge impozitele restante ale societății în momentul plății, nu au fost

dovedite.

În concluzie, prima

instanță a constatat că obligațiile fiscale accesorii aferente impozitului pe

profit suplimentar în sumă de 2.837.845 lei au fost calculate în mod greșit de

către organele fiscale și a apreciat că acțiunea promovată de reclamantă este

întemeiată, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 332 din 23 august 2011

și a Deciziei de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010, pentru suma de

1.316.296 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe

profit stabilite suplimentar de organele fiscale.

3.Calea de atac

exercitată în cauză,

Împotriva sentinței

civile nr. 1521 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen

legal, pârâta A.N.A.F., susținând că este nelegală, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea

atacată, instanța de fond, în mod greșit, a admis acțiunea, considerând că

societatea nu datorează obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 1.316.296

lei.

Obligațiile fiscale

accesorii au fost calculate de către organele de inspecție fiscală în Anexele

23, 25 și 27 din Raportul de inspecție fiscală, începând cu ziua imediat

următoare termenului de plată și până la data de 30 noiembrie 2010, pentru

debitul suplimentar reprezentând impozit pe profit stabilit de organul de

inspecție fiscală.

Nu s-a demonstrat că

plățile suplimentare realizate de reclamantă au reprezentat plăți pentru

impozitul pe profit.

Prin obiecțiunile

formulate la raportul de expertiză s-a arătat că expertul a calculat obligații

fiscale accesorii pentru o sumă mai mică decât cea pe care reclamanta o datora,

respectiv, prin expertiză s-au calculat accesorii aferente sumei de 919.210 lei

reprezentând impozit pe profit, în timp ce organele fiscale au stabilit un

impozit suplimentar de 1.067.768 lei.

Mai mult, expertul

este în eroare cu privire la sumele stabilite de plată în sarcina reclamantei,

acesta menționând în expertiză faptul că suma de 2.866.561 lei reprezintă

impozit pe profit (1.067.768 lei) și obligații fiscale accesorii aferente, în

condițiile în care suma menționată reprezintă în totalitate accesorii.

Hotărârea pronunțată

de instanța de fond se bazează pe o expertiză întocmită eronat, în condițiile

în care aceasta se bazează pe documentul intitulat Fișa sintetică pe plătitor

analizată de expert la data de 29 octombrie 2012, când situația era distinctă,

iar cea analizată de care organul fiscal și organul de soluționare a

contestației s-a întemeiat pe Fișa sintetică pe plătitor editată la data de 14

decembrie 2010.

În consecință,

raportul de expertiză contabilă, cât și hotărârea instanței de fond care se

bazează exclusiv pe concluziile expertului sunt nelegale.

Chiar dacă reclamanta

susține că ar fi plătit în plus sume la bugetul de stat în perioada 2005-2007,

față de declarațiile date în ceea ce privește impozitul pe profit, aceste sume

au fost utilizate în temeiul art. 115 din O.G. nr. 92/2013 pentru stingerea

altor obligații de plată la bugetul de stat, cu atât mai mult, în situația în

care, prin plățile efectuate nu se menționează natura impozitului achitat.

În concluzie, pentru

motivele prezentate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului,

modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a

cererii reclamantei, ca nefondată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 299, 304 pct. 9, 304

1

și 312 C. proc.

civ.

formulate în cauză

Intimata C.C.O.A.G. -

Sediu Permanent a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca

neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1531 din 30

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București și obligarea recurentei la

plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Apărările de care

intimata s-a prevalat în combaterea recursului au vizat în special, următoarele

aspecte:

4.1. Cu înscrisurile

anexate cererii de chemare în judecată, reclamanta a dovedit atât sumele

efectiv plătite, cât și sumele datorate de aceasta cu titlu de impozit pe

profit.

Suma reprezentând

impozitul pe profit pentru care se datorează majorări și penalități de întârziere

pentru fiecare an în parte (2005, 2006, 2007 și 2008) nu poate reprezenta decât

diferența dintre suma impozitului pe profit datorat (stabilit de organele de

inspecție fiscală) și suma tuturor plăților efectuate de contribuabil

reprezentând plăți în contul impozitului pe profit.

Calcularea greșită a

obligațiilor fiscale accesorii de către organele de inspecție fiscală a condus

la stabilirea în sarcina reclamantei a unei obligații de plată de 2.837.845

lei, în loc de 1.521.549 lei, cum ar fi fost corect (deci, cu 1.316.296 lei mai

mult).

4.2. Recurenta nu a

negat efectuarea unor plăți suplimentare de către intimată și nu a dovedit susținerile

potrivit cărora, sumele plătite de intimată suplimentar în contul impozitului

pe profit ar fi redistribuite pentru a stinge alte datorii ale intimatei.

4.3. Expertul

desemnat în cauză confirmă că nu au existat sume redistribuite compensate de

autoritățile fiscale în cadrul altor datorii ale intimatei.

Baza de calcul pentru

obligațiile fiscale accesorii trebuie determinată ca diferență între impozitul

pe profit stabilit de organele de control și impozitul pe profit efectiv plătit

de societatea reclamantă pentru anul respectiv, aspect ce conduce la stabilirea

în sarcina intimatei a unei obligații de plată în valoare de 1.521.549 lei

reprezentând obligații fiscale accesorii aferente impozitului pe profit (în loc

de 2.837.845 lei, sumă stabilită în mod incorect de către organele fiscale).

În concluzie,

intimata a apreciat că se impune respingerea recursului ca neîntemeiat și

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul

litigiu.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, inclusiv art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

1.Argumente de fapt

și de drept relevante

Reclamanta C.C.O.A.G.,

- Sediu Permanent a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și art. 1, art. 8 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, Decizia nr. 332 din 22 august 2011

emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., Decizia de impunere nr. 319 din 27 decembrie 2010

și Raportul de inspecție fiscală din 27 decembrie 2010 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C.,

în ceea ce privește obligațiile fiscale accesorii aferente impozitului pe

profit pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008.

Soluția primei

instanțe, în sensul admiterii acțiunii și anulării în parte a actelor

administrativ fiscale contestate, se bazează pe interpretarea corectă atât a

probelor cu înscrisuri și expertiză contabilă administrate în cauză, cât și a

dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel, din

interpretarea prevederilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că impozitul

pe profit pentru care se datorează majorări și penalități de întârziere pentru

fiecare an în parte reprezintă diferența dintre impozitul pe profit datorat/stabilit

de organele fiscale și plățile efectuate de contribuabil în contul impozitului

pe profit.

În raport de aceste

norme legale, de sumele datorate de reclamanta cu titlu de impozit pe profit și

de sumele efectiv plătite de aceasta în contul impozitului pe profit în

perioada de referință astfel cum ele au fost prezentate în anexele la cererea

de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a reținut că obligațiile

fiscale accesorii au fost determinate eronat de organele fiscale, fiind

stabilite la suma de 2.837.845 lei, în loc de 1.521.549 lei, cu 1.316.296 lei mai

mult.

Concluziile

expertizei contabile efectuate în cauză au fost fundamentate pe analiza normelor

legale incidente, dar și a înscrisurilor prezentate de părți, inclusiv cu

ocazia efectuării expertizei.

Expertul contabil a

precizat faptul că nu au existat sume redistribuite / compensate de autoritățile

fiscale în contul altor datorii ale reclamantei, astfel că susținerile

autorității pârâte în această privință sunt neîntemeiate.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului

declarat de pârâta A.N.A.F., ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin.

(1)-(3) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata către intimată a sumei

de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de

avocat, astfel cum acesta a fost redus instanță, în raport de volumul de muncă

pe care l-a presupus pregătirea apărării în recurs ținând seama de

complexitatea litigiului, de faptul că recursul a fost soluționat la primul

termen de judecată, iar problemele de drept dezlegate nu au prezentat un

caracter de noutate față de cele examinate în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1531

din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la

plata către intimata-reclamantă C.C.O.A.G. a sumei de 10.000 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2014