ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 194/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 15 iulie 2008, SC S.N.T.F.M.

C.F.R.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea Deciziei nr. 14589

din 25 iunie 2008 și a dispoziției nr. 13719 din 16 mai 2008 privind măsurile

stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.A.M.C., prin procesul-verbal

din 16 mai 2008.

În motivarea cererii,

reclamanta a invocat necompetența D.G.A.M.C. în soluționarea contestației

formulate împotriva dispoziției, valoarea sumei contestate depășind 1.000.000

lei, ceea ce atrăgea competența A.N.A.F. – D.G.S.C.

Pe fondul cauzei, s-a arătat

că organele financiare au dat o greșit interpretare dispozițiilor legale

incidente, majorările de întârziere stabilite nefiind datorate, întrucât

societatea se încadra în prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000 pentru a

beneficia de scutire de plată.

Prin sentința civilă nr. 3322

din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că obiectul controlului fiscal l-a constituit verificarea

modului în care reclamanta a adus la îndeplinire dispozițiile cuprinse într-un

proces-verbal de control anterior, nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.

Astfel, instanța a constatat,

referitor la suma de 1.619.151.986 ROL reprezentând TVA aferentă veniturilor

nerezidenților, că societatea s-a rezumat să o înregistreze în contabilitate,

fără a o și achita bugetului de stat.

În legătură cu suma de

459.561.857 lei, reclamanta nu a achitat aceste majorări de întârziere, de

plata cărora depindea acordarea facilităților prevăzute de O.U.G. nr. 163/2000.

Instanța a mai reținut că,

în ceea ce privește TVA suplimentară de plată, de 5.214.087.257 ROL, această

sumă a fost achitată parțial prin compensare cu TVA de rambursat și parțial cu OP

nr. 1205 din 25 iulie 2008.

Per ansamblu, instanța de

fond a constatat că reclamanta nu a executat în termen de 15 zile obligațiile

decurgând din procesul-verbal nr. 303848/2001, astfel încât în mod corect au

fost anulate facilitățile reglementate de O.U.G. nr. 163/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs SC S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, invocând cazurile de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a

menționat că instanța a omis să analizeze și să se pronunțe asupra

necompetenței de soluționare a contestației de către organul emitent al

dispoziției contestate. În acest sens, societatea a precizat că, întrucât

valoarea obligațiilor stabilite în sarcina sa depășește 1.000.000 lei, erau

aplicabile prevederile art. 209 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 – C. proc.

fisc., potrivit cărora contestațiile se soluționează de către D.G.S.C. din cadrul

A.N.A.F.

Reclamanta a mai învederat

că instanța a reținut în mod greșit că nu sunt incidente prevederile art. 4 din

O.U.G. nr. 163/2000, deși rezultă din actele dosarului că societatea a achitat

diferențele de impozite și taxe și majorările de întârziere aferente acestora

constatate în urma verificării pentru perioada de până la 15 decembrie 2000

prin procesul-verbal nr. 303848 din 30 noiembrie 2001.

Prin întâmpinare, pârâta a

arătat, referitor la competența soluționării contestației împotriva

dispoziției, că în cauză, fiind atacată o dispoziție de măsuri și nu o decizie

de impunere sau un act asimilat acesteia, au fost aplicate prevederile art. 209

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora contestațiile formulate

împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale

emitente.

Cu privire la debitele

pentru care societatea a invocat scutirea la plată, pârâta a precizat că nu au

fost respectate dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 163/2000, reclamanta

neaducând la îndeplinire dispozițiile din procesul-verbal nr. 303848 din 30

noiembrie 2001.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru motivele ce urmează.

Urmare a verificării

efectuate de inspecția fiscală din cadrul D.G.A.M.C. s-a încheiat

procesul-verbal din 16 mai 2008 prin care s-a stabilit că reclamanta nu

beneficiază de facilitatea prevăzută de O.U.G. nr. 163/2000, rămânând în

sarcina societății majorările de întârziere în sumă de 14.267.358 RON, întrucât

nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse prin procesul-verbal din 30 noiembrie

2001.

În baza acestui înscris s-a

întocmit dispoziția nr. 13719 din 16 mai 2008 prin care s-a dispus

înregistrarea în evidența societății a sumei de 14.267.358 RON reprezentând

majorări de întârziere aferente TVA de plată. Temeiul de drept indicat l-au

constituit prevederile art. 105 alin. (9) C. proc. fisc., potrivit cărora

contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul

întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de

organele de inspecție fiscală.

Contestația formulată de

reclamantă a fost soluționată tot de D.A.M.C. prin decizia nr. 14589 din 25 iunie

2008, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 216 alin. (1) C. proc. fisc.

Susținerea societății

reclamante în sensul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra

necompetenței organului fiscal emitent de a soluționa contestația este

întemeiată, Curtea de Apel București neanalizând natura juridică a dispoziției

de măsuri și nici competența de soluționare a contestației formulate împotriva

unui astfel de act administrativ fiscal.

Sub acest aspect se impune

casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a stabili, în

rejudecare, dacă dispoziția emisă la 16 mai 2008 constituie un act

administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere, caz în care, contestația

potrivit art. 209 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc., se soluționează de către D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F., ori sunt aplicabile prevederile art. 209 alin. (2), în

conformitate cu care contestațiile formulate împotriva altor acte

administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente.

Primul motiv de recurs fiind

întemeiat și atrăgând casarea cu trimitere, Curtea nu va mai analiza și cea

de-a doua critică formulată, ce urmează a fi avută în vedere la rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA împotriva sentinței civile nr. 3322 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2010.