ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5078/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 18 din 3 februarie 2011, Curtea

de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

și a obligat pârâta ca, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, să emită decizia de soluționare a contestației formulată de către reclamant

împotriva deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 și a raportului de inspecție

fiscală din 30 septembrie 2010 ale Direcției Finanțelor Publice Bacău. De asemenea,

instanța de judecată a respins excepția lipsei de interes și cererea privind obligarea

pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

lipsei de interes.

Excepția este neîntemeiată,

în raport cu dispozițiile art. 210 din C. proc. fisc., conform cărora în soluționarea

contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz,

care este definitivă în sistemul căilor de atac; or, raportat la obiectul cauzei

și la înscrisurile depuse, rezultă că numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor

pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.

Cu privire al fondul cauzei.

Reclamantul se află în

situația prevăzută de art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece a formulat

o contestație care nu a fost soluționată în termenul legal.

Reclamantul a formulat

contestație împotriva deciziei de impunere din 30 septembrie 2020 și a raportului

de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 ale Direcției Generale a Finanțelor

Publice Bacău.

Prin adresa din 10 noiembrie

2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău îi face cunoscut reclamantului

că a fost înaintată contestația sa cu adresa din 10 noiembrie 2010 organului competent

de soluționare, respectiv Direcției Generale de soluționare a contestațiilor din

cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Potrivit dispozițiilor

art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc., termenul de soluționare a cererilor contribuabililor

este de 45 de zile de la înregistrare.

Așa cum se poate observa

de la data de 10 noiembrie 2010, acest termen a fost depășit, organul fiscal în

perioada stabilită de legiuitor ca fiind cea a soluționării, cât și în cea ulterioară,

neaducând la cunoștința reclamantului că ar exista vreun motiv care l-ar împiedica

să îi soluționeze contestația, motiv care ar putea fi apreciat justificat sau nu;

prin urmare, ne aflăm în situația nesoluționării în termen a unei cereri și nu în

cazul refuzului nejustificat de soluționare a acesteia.

Susținerea pârâtei că

termenul de 45 de zile prev. de art. 70 alin. (1) din C. proc. Fisc. este un termen

de recomandare, nu poate fi primită deoarece acest termen este un termen limită

care în cazul în care nu este respectat, deschide accesul la justiție a reclamantului.

În speța de față nu pot

fi aplicabile dispozițiile art. 70 alin. (2), respectiv că în situațiile în care

pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru

luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării

și data primirii informațiilor solicitate, deoarece nu s-a considerat că nu se poate

da o decizie din lipsa unor informații suplimentare relevante pentru stabilirea

corectă a situației de fapt.

Situația de fapt a fost

stabilită, existând totodată și prevederile legale aplicabile acesteia. Dilema organului

fiscal nu o constituie imposibilitatea stabilirii situației de fapt, ci aplicarea

dispozițiilor legale în vigoare la situația de fapt reținută.

Conform prevederilor

art. 213 alin. (2) din C. proc. fisc., organul de soluționare competent pentru lămurirea

cauzei, poate solicita punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din minister

sau a altor instituții și autorități.

Acest text prevede opțional

solicitarea unui punct de vedere.

Din adresa Direcției Generale

de Soluționare a Contestațiilor se reține că acest organ nu poate emite o decizie

de soluționare a contestației, până la emiterea unei soluții unitare în cadrul Comisiei

fiscale centrale, că problematica privind determinarea bazei impozabile a TVA în

cazul tranzacțiilor imobiliare efectuate de persoane fizice care nu s-au înregistrat

în scopuri de TVA a fost inclusă pe ordinea de zi a Comisiei fiscale centrale, din

analiza contestației reclamantului reieșind că obiectul acesteia se referă la problematica

menționată mai sus.

Comisia fiscală centrală

a fost înființată pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc. și emite decizii printre altele și pentru problemele de natură fiscală,

prin coroborarea legislației din domeniu cu legislația conexă, după caz, pentru

care se impune o soluționare unitară în vederea eliminării interpretărilor diferite

în aplicarea legislației.

Nu s-a făcut însă nici

o dovadă a susținerilor pârâtei iar reclamantul pe de altă parte nu poate fi obligat

să aștepte un termen incert, fiindu-i astfel afectat accesul la justiție prin tergiversarea

soluționării procedurii prealabile și nerezolvarea contestației într-un termen rezonabil,

în situația în care a formulat contestația în urmă cu mai mult de trei luni.

Chiar și în situația în

care s-a solicitat un punct de vedere Comisiei fiscale centrale, raportat la perioada

de la data formulării contestației și până în prezent, nu se mai poate discuta despre

existența unui termen rezonabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 210 din C. proc. fisc., organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție

după caz care este definitivă în sistemul căilor de atac, raportat la obiectul cauzei

și înscrisurile depuse, numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor putând

fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.

Instanța de fond apreciază

că aceste dispoziții se referă la aspectul că decizia de impunere nu poate fi atacată

direct în instanța de contencios fără a se parcurge procedura prealabilă.

Deși prin pronunțarea

instanței cu privire la cererea formulată de către reclamant s-ar putea interpreta

că instanța de contencios administrativ a intervenit în procedura prealabilă până

la pronunțarea unei decizii definitive, în sensul că i s-a solicitat obligarea organului

fiscal să soluționeze contestația împotriva deciziei de impunere iar cererea reclamantului

ar putea fi privită ca și inadmisibilă, instanța apreciază că reclamantului contribuabil

nu i s-a dat o altă posibilitate legală de constrângere a organului fiscal, în cazul

în care acesta nemotivat întârzie să soluționeze contestația.

Concluzionează instanța

de fond că singura cale prin care contribuabilul poate acționa în acest caz este

cea reținută în dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta.

Motivele de nelegalitate

invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocându-se

greșita aplicare a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc.

Se arată că instanța de

fond în mod greșit a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea Agenția Națională

de Administrare Fiscală la soluționarea contestației administrative în termen de

20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Motivele de nelegalitate

privesc dispozițiile art. 70 alin. (1) și alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 respectiv

aprecierea naturii termenului de 45 de zile prevăzute de art. 70 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 care este în opinia recurentei ca fiind de recomandare și faptul că

în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont că pentru soluționarea contestației

erau necesare informații suplimentare respectiv de emiterea unei decizii de către

Comisia fiscală centrală, înființată pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii

nr. 571/2003.

Se arată că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile unei nesoluționări în termen a contestației formulate

împotriva deciziei de impunere ținând cont și de volumul mare de acte care urmează

a fi analizat în vederea soluționării contestației.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca

nefondat a capătului de acțiune având ca obiect obligarea pârâtei-recurente la soluționarea

contestației reclamantului-intimat.

La dosar, în ședința publică

din 1 noiembrie 2011, recurentul a depus la dosar, decizia nr. 209 din 30 mai 2011

privind soluționarea contestației înregistrate sdin 16 noiembrie 2010, apreciind

că acțiunea a rămas fără obiect.

Analizând recursul declarat

în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Curtea nu va reține faptul

că acțiunea a rămas fără obiect prin emiterea, ulterior pronunțării sentinței recurate

3 februarie 2011 și ulterior promovării recursului, 14 martie 2011 a deciziei

nr. 209 din 30 mai 2011. Aceasta deoarece emiterea deciziei nr. 209 din 30 mai 2011

a reprezentat o punere în executare a hotărârii instanței de fond de către partea

recurentă căzută în pretenții, anterior soluționării recursului formulat în cauză.

În ceea ce privește motivele

de recurs care privesc greșita aplicare a dispozițiilor art. 70 alin. (1) și alin.

(2) din C. proc. fisc., Curtea va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 70 alin. (1) din C. proc. civ. termenul de 45 de zile pentru soluționarea contestației

este un termen limită care constituie regula în sensul contestației contribuabililor

într-un anumit termen de la înregistrarea contestației. Acest termen special nu

poate fi calificat de rambursare, el reprezentând în fapt regula care se aplică

ori de câte ori nu se aplică excepția prevăzută de art. 70 alin. (2) din C. proc.

fisc.

Excepția constă în faptul

că în situația în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare

relevante pentru luarea deciziei termenul de 45 de zile se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

În cauză în ceea ce privește

respectarea termenului de 45 de zile, fapt de necontestat, nu a fost soluționată

contestația reclamantului-intimat în cadrul termenului legal de 45 de zile iar recurenta

nu a comunicat intimatei-reclamante motivele justificate pentru care nu a soluționat

contestația sa în termen și ce informații sunt necesare pe situația de fapt pentru

a putea fi soluționată contestația formulată.

În ceea ce privește aplicarea

situației de excepție prevăzută de art. 70 alin .2 din C. proc. fisc. în mod corect

instanța de fond nu a reținut situația de excepție invocată de recurentă. Aceasta

deoarece motivele invocate, respectiv lipsa unei decizii emisă de Comisia fiscală

centrală, privind problematica, privind determinarea bazei impozabile a TVA în cazul

tranzacțiilor imobiliare afectate de persoane fizice nu reprezintă o imposibilitate

de soluționare a contestației. Aceasta deoarece reprezintă o problemă de drept care

poate fi rezolvată pe situația de fapt și în raport de normele în vigoare respectiv

dispozițiile art. 127 alin. (2) din C. fisc. și normele metodologice de aplicare.

Pe cale de consecință

instanța de fond în mod corect a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile aplicării

situației de excepție prevăzute de art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. și a aplicat

regula stabilită prin dispozițiile art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc.

Iar în raport de dispozițiile

art. 70 alin (1) din C. proc. civ. sentința recurată este dată cu aplicarea corectă

a legii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în motivele de recurs recurenta nu a probat

imposibilitatea soluționării contestației datorită lipsei unei soluții unitare dată

în cadrul Comisiei Centrale Fiscale.

Față de cele expuse mai

sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția de admitere în parte

a acțiunii pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

împotriva sentinței nr. 18 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2011.