ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5247/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea deciziei nr. 3761/20.10.2017 de suspendare a soluționării contestației administrative și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația administrativă, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 32/2018 din 22 februarie 2018, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că dispozițiile art. 277 din Legea nr. 207/2015 sunt deosebit de clare atunci când reclamă că decizia de suspendare a soluționării contestației administrative să fie motivată atât în fapt cât și în drept, indicarea textului legal ce reglementează cazul concret de suspendare neîntrunind exigențele legale ale textului normativ. Recurenta mai arată că deși sesizarea organelor de cercetare penală a avut loc în luna iunie a anului 2017, la momentul dezbaterilor pe fondul prezentei cauze, trecuse, un termen apreciabil în care, în mod normal ar fi trebuit administrate probe în dosarul penal. Celeritatea procedurilor impune organului fiscal adoptarea unui comportament care să pună în balanță, pe de o parte, interesul public, al statului în recuperarea creanțelor fiscale, iar pe de altă parte dreptul contribuabilului de a-i fi analizată contestația într-un termen rezonabil de natură a nu îi afecta activitatea. Cu toate acestea, recurenta precizează că până la acest moment nu a fost chemată la audieri, act procesual de bază al urmăririi penale, fără de care, cu excepția unei împiedicări absolute și obiective, cercetarea penală nu poate continua, prin administrarea de alte mijloace probatorii, cum ar fi o expertiză contabilă. În aceste condiții, având în vedere faptul că sesizarea penală formulată de intimată s-ar afla în lucru la organul de cercetare penală, nu se poate afirma că s-ar fi respectat criteriul proporționalității între interesul public pe care autoritatea emitentă este chemată să-l ocrotească și interesul privat. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău - Inspecție Fiscală, ca urmare a inspecției fiscale efectuate la S.C. A. S.R.L., au stabilit în sarcina recurentei prin Decizia de impunere nr. x/25.05.2017, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.05.2017, obligații fiscale suplimentare reprezentând impozit pe profit și TVA în cuantum de 3.149.428 RON. Împotriva actelor fiscale, recurenta a formulat, pe cale administrativă, contestația înregistrată la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău sub nr. A-SLP 1849 din 27.07.2017. Prin Decizia nr. 3761/20.10.2017 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în soluționarea contestației și a dispus suspendarea soluționării contestației deoarece au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1it. c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Organul de soluționare a contestațiilor a reținut că A.J.F.P. Bacău a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău o sesizare penală în care se precizează că S.C. A. S.R.L. are un comportament de firmă ce participă la realizarea de operațiuni comerciale de tip "suveică" sau "carusel", operațiunile neavând loc în realitate, având ca scop diminuarea obligațiilor față de bugetul de stat, aspecte ce justifică aprecierea că ar putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În sesizarea penală s-a menționat că în ceea ce privește achizițiile de bunuri efectuate de societate se conturează caracterul fals și fictiv al întocmirii și declarării facturilor înregistrate ca intrări, emise de partenerii S.C. A. S.R.L. cu scopul de a participa la tranzacții fictive în lanț și crearea de circuite economice disimulate pe întocmirea de documente fiscale fictive. S-a mai precizat, de asemenea, existența suspiciunilor că facturile emise de furnizori nu sunt decât documente întocmite și introduse în circuitul economic în mod arbitrar, fără a avea o bază reală și legală. Totodată, organele de inspecție fiscală au arătat că nu au putut determina proveniența reală a bunurilor, iar furnizorii nu au o proveniență reconstituibilă pentru bunurile livrate. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat, în raport de conținutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală dar și de cele rezultate din raportul de inspecție fiscală că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: " (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă". În cauza de față, pârâta nu a justificat condiționalitatea ca infracțiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Înalta Curte apreciază că simpla sesizare a organelor de cercetare penală, în vederea constatării existenței vreunei infracțiunii, nu justifică măsura suspendării soluționării contestației administrativ fiscale. Prevederile art. 277 din Legea nr. 207/2015, pot constitui temei al suspendării soluționării contestației administrativ fiscale, însă nu este suficient ca organul fiscal să fi sesizat organele de cercetare penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni ci este necesar ca dezlegarea dată de organele de cercetare penală cu privire la existența faptei, identitatea și vinovăția autorului să constituie în sine un temei pentru continuarea procedurii administrative, acesta fiind înțelesul noțiunii de "înrâurire hotărâtoare" asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Organele de cercetare penală nu pot înlocui analiza pe care trebuie să o efectueze organul fiscal învestit cu soluționarea contestației, care este pe deplin competent a verifica situația de fapt fiscală și aspectele relevante în cauză. Înalta Curte nu reține ca fiind întemeiat argumentul în sensul că doar organele de cercetare penală ar avea posibilitatea de a stabili realitatea operațiunilor derulate de reclamantă întrucât o astfel de interpretare ar conduce la concluzia eronată în sensul că organele fiscale învestite cu soluționarea contestațiilor nu ar putea stabili natura operațiunilor economice în condițiile în care există suficiente elemente în acest sens, iar pârâta avea posibilitate de a analiza răspunderea fiscală a recurentei-reclamante care poate fi antrenată chiar și dacă fapta nu constituie în același timp infracțiune. Pârâta are deplină competență în a-și exercita dreptul de apreciere, în virtutea prevederilor art. 6 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: "(1) Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege și să adopte soluția întemeiată pe prevederile legale, precum și pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii". De asemenea, art. 7 alin. (3) din același act normativ prevede că: "Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice și să ia în considerare toate circumstanțele edificatoare fiecărui caz în parte". De altfel, până la data pronunțării soluției în prezentul dosar, pârâta nu a depus nici o dovadă a modului de finalizare a sesizării penale, a stadiului în care se află dosarul penal, de la data sesizării trecând un interval de timp considerabil. Deci, în tot acest timp nu există nici un element din care să se deducă modul de soluționare al plângerii penale, situație ce conduce la concluzia că nicidecum nu este suficientă o simplă formulare a unei sesizări penale ca premisă a suspendării de plano a soluționării contestației, încălcându-se astfel accesul la justiție al reclamantei, cu nerespectarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nici principiul de drept potrivit căruia "penalul ține în loc civilul", nu este reținut în speță, incidența acestuia fiind prevăzută de legiuitor doar în situația în care are loc o judecată în fața instanței civile. Procedura de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere, este una administrativ-jurisdicțională, care putea fi finalizată cu soluționarea contestației formulată de către reclamantă. În funcție de soluționarea demersurilor în plan penal, legislația în materie prevede remedii pe care pârâta le are în continuare la îndemână, cum ar fi constituirea de parte civilă într-un potențial proces penal pentru recuperarea daunelor produse de către reclamantă prin comiterea unei fapte de natură penală cauzatoare de prejudicii, astfel că dreptul reclamantei la rezolvarea contestației, în sensul respectării garanțiilor dreptului la un proces echitabil, în componenta referitoare la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, regăsit în cuprinsul art. 6 CEDO, nu poate fi îngrădit, constituind o chestiune fundamentală în economia convenției și a prevederilor Constituționale, respectiv a celor regăsite in cuprinsul art. 21 din Legea fundamentală. Prin soluționarea contestației fiscale anterior finalizării procesului penal nu se ignoră cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, iar art. 277 din Legea nr. 207/2015 nu prevede obligația organelor fiscale să suspende soluționarea contestației cu care au fost învestite și în a căror competență intră, textul având caracter dispozitiv, iar pe cale de consecință, suspendarea soluționării contestației nu este obligatorie, ci este facultativă. Prin urmare, se impune a analiza legalitatea actelor de control din perspectiva criticilor formulate de reclamantă pe calea contestației administrative, fără ca soluționarea acesteia să depindă de rezultatul anchetei penale care va statua dacă respectivele fapte îmbracă sau nu conținutul constitutiv al vreunei infracțiuni. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind fondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, va admite acțiunea reclamantei și, pe cale de consecință, va anula decizia nr. 3761/20.10.2017 emisă de pârâtă și, totodată, va obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația.