ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2509/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 192 din 20 septembrie 2010,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității contestației, invocată de către

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, prin întâmpinare și pe

cale de consecință a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de

reclamanta SC E.C.S. SRL Buzău, în contradictoriu cu intimatele Agenția

Națională de Administrare Fiscal și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Buzău.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut că reclamanta SC E.C.S. SRL a

solicitat anularea deciziei din 10 martie 2010 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscal - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, a deciziei

de impunere fiscală din 29 octombrie 2009, a deciziei privind nemodificarea

bazei de impunere din 29 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală

încheiat la data de 28 octombrie 2009.

De asemenea, reclamanta

a solicitat să se constate că raportul de inspecție fiscală din 10 septembrie 2009

înregistrat din 03 august 2009 este singurul act administrativ fiscal ce-și produce

efectele referitor la inspecția fiscală generală pentru perioada 13 aprilie 2005-31

iulie 2009, solicitând în consecință anularea tuturor rapoartelor de inspecție fiscală,

a deciziilor și a tuturor actelor administrativ fiscale referitoare la inspecțiile

realizate la societatea reclamantă pentru perioada menționată, ulterioare raportului

de inspecție fiscală din 10 septembrie 2009.

Prima instanță a constatat

că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ care a fost deja desființat

de către organul administrativ jurisdicțional,respectiv prin decizia din 10 martie

2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscal - Direcția generală de soluționare

a contestațiilor, prin care au fost desființate raportul de inspecție fiscală contestat,

dar și deciziile de impunere întocmite în baza acestuia. Prin aceeași hotărâre s-a

dispus ca organele de specialitate ale Direcției Generale ale Finanțelor Publice

Buzău să reanalizeze cauza și să întocmească un nou act, conform prevederilor legale.

În acest context, prima

instanță a apreciat că reclamanta nu a epuizat procedura administrativă prealabilă,

potrivit art. 218 din O.G nr. 92/2003 și art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru a

avea posibilitatea de a se adresa instanței. Epuizarea acestei proceduri presupune

ca autoritatea administrativ-fiscală competentă să se pronunțe asupra obligațiilor

fiscale ale petentei.

În considerarea acestor

argumente, prima instanță a admis excepția inadmisibilității invocată de către pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice prin întâmpinare, justificat de nefinalizarea

procedurii administrativ-jurisdicționale și a respins cererea ca inadmisibilă, considerent

în raport cu care având în vedere caracterul prioritar al acestei excepții, nu a

mai analizat excepția lipsei de interes invocată de către pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscal.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC E.C.S. SRL Buzău susținând că hotărârea atacată

este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:

În mod greșit instanța

de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect decizia din 10 martie

2010 dată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare

a Contestațiilor, inadmisibilitățile fiind strict prevăzute de lege și referindu-se

la situația în care calea procedurală aleasă nu este reglementată de lege.

Deși este adevărat că,

prin decizia menționată, s-a admis contestația reclamantei împotriva unor acte administrativ-fiscale

(prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare), în același timp, s-a dispus

refacerea controlului la societatea reclamantă, pentru aceeași perioadă și aceleași

obligații, dispoziție pe care recurenta-reclamantă o consideră lovită de nulitate.

Prin urmare, prima instanță ar fi trebuit să se pronunțe asupra acestui motiv de

anulare a deciziei din 2010, iar nu să respingă acțiunea ca inadmisibilă, contravenind

astfel art. 218 C. proc. fisc. și principiului accesului la justiție.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din

punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta a

contestat măsurile dispuse de organele de control prin Raportul de inspecție fiscala

încheiat la data de 28 octombrie 2009 la Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor care, prin decizia din 10

martie 2010 i-a admis contestația și în consecință a desființat raportul de inspecție

fiscală atacat, precum și deciziile de impunere întocmite în baza acestuia (decizia

din 29 octombrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și decizia

din 29 octombrie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere), dispunând ca organele

de specialitate ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Buzău să reanalizeze

cauza și să întocmească un nou act conform prevederilor legale.

În atare situație,

art. 216 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 stabilește că „urmează să se încheie un

nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei

de soluționare", act împotriva căruia se poate exercita calea administrativă

de atac prevăzută de prezenta ordonanță prin urmare dispoziția de refacere a controlului

este legală, nefiind lovită de nulitate, astfel cum susține recurenta.

În raport de aceste dispoziții

legale, nu a fost epuizată procedura administrativ jurisdicțională, astfel încât

reclamanta în temeiul art. 218 din O.G. nr. 92/2003, să se adreseze Curții de Apel.

Epuizarea procedurii prealabile

obligatorii, presupune, în sensul art. 218 menționat, ca autoritatea administrativă

competentă să pronunțe o decizie cu privire la fondul cauzei, instanța judecătorească,

care exercită controlul de legalitate, neputându-se substitui acesteia.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.C.S. SRL Buzău

împotriva sentinței nr. 192 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.