ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2188/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată și apărările formulate de pârâți Prin acțiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2010, reclamanta SC B. SRL Bacău a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, formulând, în temeiul art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării deciziei din 5 iulie 2010 și a deciziilor de impunere din 6 mai 2010 emise de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

În privința cazului bine justificat, reclamanta susține că natura măsurii dispuse prin actul atacat constituie prin ea însăși un caz bine justificat. În ceea ce privește paguba iminentă, reclamanta susține că, prin executarea deciziei de impunere, s-ar produce societății un prejudiciu imposibil sau foarte greu de recuperat în ipoteza anulării actului și ar conduce la încetarea temporară a activității sau chiar la falimentul agentului economic.

În ceea ce privește situația de fapt, reclamanta arată că, prin Ordonanța din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, dar, cu toate acestea, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău nu și-a revizuit nici până în prezent prima decizie de impunere, ba mai mult a emis și cea de-a doua decizie, la fel de ilegală ca și prima. Mai susține reclamanta că faptul că organul fiscal a procedat greșit rezultă și din decizia civilă din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău și deciziile nr. 1483 din 16 martie 2010 și nr. 2720 din 26 iunie 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a formulat întâmpinare, solicitând ca cererea reclamantei să fie respinsă ca nefondată, susținând că se impunea ca reclamanta să achite cauțiunea potrivit dispozițiilor art. 215 C. proc. fisc. și că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă. În ce privește cazul bine justificat, pârâta susține că reclamanta a arătat doar motivele pentru care consideră că actul atacat este netemeinic și nelegal, deși dovedirea acestei condiții nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate a actului întrucât echivalează cu prejudecarea fondului, iar simpla susținere în sensul că nu se datorează suma stabilită de organul fiscal nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării.

În ceea ce privește paguba iminentă, pârâta susține că executarea actului nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente, iar faptul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale a administratorului societății nu înseamnă că a fost dovedită o eventuală vătămare față de nerevizuirea actelor administrative fiscale. Mai susține pârâta că, din probele administrate, nu rezultă că vătămarea este ireparabilă, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 5191 din 27 octombrie 2005. La termenul din 14 ianuarie 2011, reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, citată în cauză, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, în prezentul litigiu, nu se atacă un act emis de Agenție, astfel încât aceasta nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății, în același sens fiind și prevederile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În același sens, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat că, potrivit art. 2 din H.G. nr. 109/2009, în subordinea Agenției funcționează direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.

La termenul de judecată din 10 februarie 2011, reclamanta a consemnat cauțiunea în sumă de 16.548 RON la Banca C. Sucursala Bacău, conform recipisei depusă la dosar. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 23 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: În temeiul art. 137 C. proc. civ., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei împotriva acestei pârâte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că deciziile a căror suspendare a executării s-a solicitat au fost emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, iar în cauză nu s-a formulat cerere de suspendare a executării unui act emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

- a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării formulată de SC B. SRL Bacău în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău. Pe fondul cererii de suspendare a executării formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei de impunere din 2010 și a deciziei pentru nemodificarea bazei de impunere din 2010, contestație soluționată prin decizia din 2010 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Suma contestată este de 827.375 RON și reprezintă obligații ale SC B. SRL Bacău concretizate în impozit pe profit stabilit suplimentar și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar și majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită suplimentar, contribuții pentru accidente de muncă și boli profesionale și majorări de întârziere aferente contribuțiilor pentru accidente de muncă și boli profesionale. Reclamanta a făcut dovada că pe rolul Curții de Apel se află Dosarul nr. 7501/110/2010, având ca obiect contestația împotriva actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită. În raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Sub aspectul cazului bine justificat, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal. Instanța a avut în vedere susținerile reclamantei în sensul existenței unor inconsecvențe de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al cheltuielilor. Instanța a avut în vedere și susținerile reclamantei referitoare la faptul că Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a formulat plângere penală împotriva administratorului societății sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni economice care urmăresc în principal aceeași structură a stabilirii debitelor, dar, prin ordonanța din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

De asemenea, instanța a avut în vedere și susținerile reclamantei în sensul că decizia organului fiscal de a stabili debite suplimentare de plată este un abuz având în vedere că operațiunea comercială de aprovizionare a fost făcută la vedere cu facturi înregistrate în contabilitate, iar faptul că furnizorii nu și-au îndeplinit anumite obligații nu poate atrage răspunderea cumpărătorului de bună credință, respectiv SC B. SRL Bacău. Totodată, a fost avută în vedere și faptul că, prin decizia nr. 555/2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost anulat procesul-verbal de contravenție care viza aceleași aspecte ca și cele menționate în deciziile de impunere, respectiv faptul că societatea nu avea dreptul la deducerea TVA pentru facturile respective și că societățile comerciale furnizoare nu aveau înscrise pe facturi anumite date.

Față de susținerile reclamantei, instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, deoarece măsura dispusă prin ordonanța din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008 nu echivalează cu o îndoială cu privire la prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, deoarece în conformitate cu art. 22 alin. (1) C. proc. pen., doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

De asemenea, a reținut instanța că nici decizia civilă pronunțată de Tribunalul Bacău - nedepusă la dosar și despre conținutul căreia instanța a luat cunoștință din cuprinsul deciziei civile din 9 februarie 2010 a aceleiași instanțe - nu este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate, atâta timp cât se referă la 3 facturi emise de SC L.T.S. SRL Constanța, în timp ce deciziile contestate de reclamantă în prezenta cauză se referă la obligații fiscale rezultate în urma raporturilor comerciale ale reclamantei cu SC K.C. SRL Galați și SC T.C. SRL Brașov.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că, prin actele depuse la dosar, reclamanta nu a dovedit faptul că, prin executarea actului administrativ, ar fi iminentă producerea unui prejudiciu, prin periclitarea raporturilor sale contractuale, imposibilitatea realizării obiectului de activitate etc.. A mai reținut instanța că motivația reclamantei în sensul că în anul 2008 avea o cifră de afaceri uriașă, iar, în prezent, se află în declin începând cu anul 2009 din cauza acțiunilor întreprinse de pârâtă, nu sunt de natură a demonstra producerea unei pagube iminente.

Totodată, a reținut Curtea de apel că executarea unei obligații bugetare, care a fost stabilită printr-un act administrativ fiscal ce se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, chiar dacă din punct de vedere economic orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, atâta timp cât din punct de vedere juridic paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 23 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC B. SRL Bacău, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ.. Prin criticile din recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea executării actelor administrativ-fiscale contestate.

În ceea ce privește cazul bine justificat, recurenta-reclamantă susține că măsurile dispuse prin actele contestate constituie prin ele însele un caz bine justificat și invocă argumente reținute în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentată de decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, deși în certificatul fiscal emis la data de 1 octombrie 2008 nu erau menționate creanțe bugetare fiscale ale societății, în decizia de impunere din 06 mai 2010 a fost reținut impozit pe profit suplimentar aferent anului 2008, în sumă de 136.881 RON, ca urmare a unor cheltuieli nedeductibile înregistrate în anul 2008, în sumă de 855.506 RON, pentru tranzacții comerciale efectuate de societate în anul 2008, iar prin raportul de inspecție fiscală pentru perioada 01 iulie 2008-30 iunie 2009 a fost stabilită suma de 476.594 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor nedeductibile fiscal stabilite prin Raportul anterior de inspecție fiscală din 29 septembrie 2008, reprezentând cheltuieli aferente semestrului I 2008. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă susține că existența cazului bine justificat derivă din inconsecvențele de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli.

În acest sens, recurenta-reclamantă invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentată de decizia nr. 3015 din 23 septembrie 2008. În privința aparenței de nelegalitate a actelor contestate, recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond referitoare la faptul că, prin Ordonanța din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni economice care urmăresc în principal aceeași structură a stabilirii debitelor, raportat la împrejurarea că SC K.C. SRL Galați, SC T.C. SRL și SC F. SRL, furnizori ai societății, se aflau în stare de insolvență sau inactive și nu au înregistrat în evidența contabilă operațiunile ce fac obiectul tranzacțiilor comerciale.

Susține recurenta-reclamantă că instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., reținând că numai hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, deși cele reținute prin ordonanța procurorului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală demonstrează că fapta nu există.

Recurenta-reclamantă reiterează aspectele invocate în fața instanței de fond în sensul că decizia organului fiscal de a stabili debite suplimentare reprezintă un abuz, deoarece operațiunea comercială de aprovizionare a fost efectuată la vedere, cu documente fiscale, facturi înregistrate în contabilitate, cu recepționarea bunurilor la intrarea în gestiune prin întocmirea de NIR-uri, cu facturi de revânzare a bunurilor și cu decontarea facturilor, ceea ce confirmă legalitatea și realitatea operațiunilor, iar faptul că furnizorii nu și-au îndeplinit anumite obligații atrage răspunderea în exclusivitate a acestora, iar nicidecum a cumpărătorului SC B. SRL Bacău. Mai susține recurenta-reclamantă că documentele fiscale utilizate respectă cerințele art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991 și ale art. 4 alin. (1) și alin. (6) lit. m) din O.G.

nr. 70/1994. Totodată recurenta-reclamantă invocă: - decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău prin care a fost anulat un proces-verbal de contravenție care viza aceleași aspecte cu cele precizate în deciziile de impunere; - decizia nr. 1483 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care intimata a fost obligată să soluționeze o altă contestație care are legătură substanțială cu prezenta cauză; - decizia nr. 2720 din 26 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a reținut că probele chiar și extrajudiciare au relevanță într-o cerere de suspendare.

În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta-reclamantă susține că executarea imediată a actelor contestate, raportat la cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare de 827.375 RON și la capitalul social subscris și vărsat, ar produce în mod cert o pagubă iminentă și ireversibilă în patrimoniul său, cu consecința imposibilității de plată a contractelor bancare, a contractelor de leasing și, inevitabil, ar conduce la falimentul societății. Mai susține recurenta-reclamantă că executarea actului este de natură a-i aduce grave prejudicii patrimoniale prin faptul că îi sunt blocate conturile bancare, a fost demarată procedura de executare silită, fiind în imposibilitatea derulării activității curente și achitării creditelor bancare cu Banca B.L.

în sumă de 182.422 euro și 64.243 euro și că va urma disponibilizarea personalului, precum și neonorarea la plată a furnizorilor. Mai susține recurenta-reclamantă că, potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul soluționat prin Ordonanța din 12.09.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, societatea are de plată suma de 76.526 RON, achitată la data de 22 septembrie 2009. Cu referire la decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, recurenta-reclamantă mai susține că prin această hotărâre judecătorească s-a reținut că societatea a înregistrat în mod corect în contabilitate facturile fiscale în valoare totală de 255.731 RON emise de la SC L.T.S.

SRL Constanța, ca urmare a aprovizionării cu bitum rutier. Mai susține recurenta-reclamantă că există strânsă legătură între decizia de impunere din 06 mai 2010 și decizia de impunere din 29 septembrie 2008 și decizia din 09 iunie 2010 emise de D.G.F.P. Bacău, în privința cărora s-a dispus suspendarea executării prin sentința civilă nr. 15 din 1 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Susține recurenta-reclamantă că între deciziile respective există o strânsă legătură, fiind aceleași părți, aceleași fapte și aceeași consecință juridică, motiv pentru care și în prezenta cauză se impunea a fi dispusă măsura de suspendare a executării actelor administrative fiscale. 4. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de SC B. SRL Bacău este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat , definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Cu privire la condiția existenței unui caz bine justificat Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constă în „ împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Susținerea din recurs în sensul că măsurile dispuse prin actele contestate constituie prin ele însele un caz bine justificat nu poate fi primită, întrucât reprezintă o contradictio in terminis, atâta timp cât, în cadrul cererii de suspendare a executării, prin demonstrarea aparenței de nelegalitate a actului se tinde chiar la întârzierea executării măsurilor dispuse prin actul respectiv. Astfel fiind, măsura dispusă prin actul contestat și a cărei executare se dorește a fi suspendată nu poate constitui prin ea însăși dovada aparenței de nelegalitate a actului care o conține.

În Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurenta-reclamantă, s-a reținut îndeplinirea condiției referitoare la existența unui caz bine justificat prin raportare la probatoriul administrat în cauza respectivă, iar nu prin simpla apreciere a instanței în sensul că măsura dispusă printr-un act administrativ fiscal constituie prin ea însăși un caz bine justificat în sensul art. 14 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Sunt lipsite de suport real susținerile recurentei-reclamante în dovedirea cazului bine justificat referitoare la inconsecvența organului fiscal decurgând din faptul că, deși potrivit certificatului fiscal din de 1 octombrie 2008 societatea nu avea creanțe bugetare, prin actele contestate emise la data de 6 mai 2010 (decizie de impunere din 06 mai 2010, decizie privind nemodificarea bazei de impunere din 06 mai 2010 și raportul de inspecție fiscală din 06 mai 2010) au fost reținute în sarcina societății obligații fiscale suplimentare de plată. Se reține că, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc., organele fiscale au competența de a verifica obligațiile fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată , cu posibilitatea stabilirii în sarcina contribuabilului a unor obligații suplimentare de plată pentru perioada controlată.

Astfel fiind, existența datelor menționate în certificatului fiscal din de 1 octombrie 2008 nu este de natură a crea o îndoială serioasă în privința actelor administrative fiscale întocmite ca urmare a inspecției fiscale efectuate ulterior. Este adevărat că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de recurenta-reclamantă, respectiv Decizia nr. 3015 din 23 septembrie 2008, s-a reținut că „î mprejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative fiscale atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din, cel puțin aparentele, inconsecvențe de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli”, însă aserțiunea instanței este valabilă numai în cadrul litigiului respectiv și a fost condiționată de probatoriul administrat și circumstanțele concrete deduse judecății.

Faptul că, prin Ordonanța din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societății, nu prezintă relevanță sub aspectul aparenței de legalitate a actelor administrative contestate, întrucât în dosarul penal nu este tranșată din punct de vedere fiscal problema obligațiilor fiscale ale societății. Totodată, se reține că instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc.

pen., conform cărora „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia ”. Susținerile recurentei-reclamante referitoare la realitatea și legalitatea operațiunilor comerciale în urma cărora organele fiscale au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare de plată exced controlului sumar realizat de instanță în procedura cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, aceste aspecte urmând a fi analizate în cadrul acțiunii în anularea actelor respective.

În ceea ce privește decizia nr. 555 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, invocată de recurenta-reclamantă, Curtea constată că, în acord cu cele reținute de instanța de fond, această hotărâre judecătorească - așa cum este ea expusă în cuprinsul deciziei nr. 243 din 9 februarie 2010 a Tribunalului Bacău - a fost pronunțată într-un litigiu având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție din 31 martie 2008 întocmit de Garda Financiară - secția Bacău, prin care reclamanta a fost sancționată contravențional pentru neregularități constatate în cadrul operațiunii de aprovizionare din 2007 cu bitum rutier de la SC L.T.S. SRL Constanța. Hotărârea respectivă nu prezintă relevanță în privința aparenței de legalitate a actelor contestate, deoarece vizează relațiile comerciale ale recurentei-reclamante cu SC L.T.S.

SRL Constanța, în timp ce actele care formează obiectul prezentei cauze vizează operațiunile comerciale dintre recurentă și alte societăți comerciale într-o altă perioadă de timp. În ceea ce privește decizia nr. 1483 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de către recurenta-reclamantă, Curtea reține că, prin această hotărâre judecătorească, a fost anulată decizia din 28 noiembrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligată Agenția să soluționeze pe fond contestația formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 29 septembrie 2008, ca urmare a faptului că, prin Ordonanța din 12 noiembrie 2009, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2647/P/2008, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului D.C., administrator al SC B. SRL Bacău pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Astfel fiind, soluția instanței de obligare a organului fiscal să soluționeze în fond contestația formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 29 septembrie 2008, nu poate fundamenta existența unei aparente nelegalități a unor alte acte administrative fiscale, cum este cazul celor contestate în prezenta cauză (decizia din 5 iulie 2010, decizia de impunere din 6 mai 2010 și decizia privind nemodificarea bazei de impunere din 6 mai 2010). Pentru argumentele expuse, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a reținut că, în raport cu probatoriul administrat, nu rezultă împrejurări de fapt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate pentru a fundamenta dispunerea măsurii de suspendare provizorie a executării actelor ce formează obiectul litigiului.

Cu privire la condiția prevenirii unei pagube iminente În ceea ce privește paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „ prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”, Înalta Curte în jurisprudența sa a reținut în mod constant că punerea în executare a actului administrativ-fiscal și cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor nu reprezintă prin ele însele dovada îndeplinirii acestei condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a fundamenta măsura de suspendare a executării actului administrativ.

Este adevărat că recurenta-reclamantă susține faptul că executarea imediată a actelor contestate, raportat la cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare de 827.375 RON și la capitalul social subscris și vărsat, ar putea conduce la imposibilitatea de plată a contractelor bancare, a contractelor de leasing și, inevitabil, ar conduce la falimentul societății. Însă, susținerile reclamantei nu au fost însoțite de suport probator relevant. Mai mult decât atât, Curtea constată că, la dosarul de fond, reclamanta a depus Actul adițional din 28 septembrie 2009 la contractul de leasing din 13 februarie 2008 încheiat cu societatea B. București, precum și scadențarele de plăți aferente contractelor de încheiate tot cu societatea B. București.

La dosarul de recurs, recurenta-reclamantă a depus actul adițional din 17 decembrie 2010 la contractul de leasing din 28 septembrie 2009. Curtea reține că existența unor contracte în derulare și cuantumul obligațiilor contractuale înscrise în scadențarele de plăți aferente acestor contracte nu sunt de natură a dovedi prin ele însele, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă care ar fi suferită de contribuabil în cazul executării imediate a actelor administrative fiscale în privința cărora fost formulată cererea de suspendare a executării. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., să respingă recursul declarat de SC B. SRL Bacău, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B. SRL Bacău împotriva sentinței civile nr. 23 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.