ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 15 din

1 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău,

în contradictoriu cu D.G.F.P. a Județului Bacău, și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere din 29 septembrie 2008 și a deciziei din 09 iunie 2010 emise

de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. De asemenea, instanța de judecată

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și a respins, în

consecință, acțiunea reclamantei față de această autoritate.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., prima instanță a apreciat-o

ca întemeiată, reținând că, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), coroborate

cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportul juridic este născut între reclamantă

și autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv autoritatea competentă

să soluționeze contestația administrativă, reprezentată în ambele cazuri de către

D.G.F.P. Bacău.

În ce privește cererea,

în sine, de suspendare a executării, prima instanță a reținut că aceasta este fundamentată

pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la

care face trimitere art. 215 C. proc. fisc., iar din actele dosarului reiese că

reclamanta a formulat contestație împotriva actelor administrative în discuție,

fiind, astfel, întrunită această cerință premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii

prealabile.

Cu privire la condițiile

referitoare la paguba iminentă și cazul bine justificat, prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 și definite de art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din același act

normativ, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, în ceea ce privește

condiția cazului justificat, apreciază prima instanța a apreciat că reclamanta a

prezentat argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actelor contestate,

care să creeze o îndoială serioasă asupra respectivelor acte.

Se arată în considerentele

sentinței atacate, că are relevanță, sub acest aspect, ordonanța de scoatere de

sub urmărire penală din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria

Bacău, dată în Dosarul nr. 2647/P/2008, a numitului D.C., administrator al societății,

pentru infracțiuni de evaziune fiscală, în cuprinsul acesteia menționându-se că

societatea, în calitate de cumpărătoare, a verificat întocmirea corectă și completă

a facturilor fiscale, fără a avea posibilitatea și nici obligația de a verifica

dacă furnizorii de mărfuri sunt persoane înregistrate ca plătitoare de T.V.A.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței recurate, un alt argument valabil este decizia civilă

nr. 555 din 02 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și

de contencios administrativ, în Dosarul nr. 5967/180/2008, prin care s-a admis recursul

formulat de SC B. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară, împotriva sentinței

civile nr. 7120 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a modificat

sentința și, pe fond, s-a admis plângerea contravențională a societății și s-a anulat

procesul verbal de contravenție din 31 martie 2008 întocmit de Garda Financiară,

secția Bacău.

În considerentele deciziei

respective s-a reținut că marfa, respectiv bitumul, a fost însoțit de facturi și

este irelevant dacă facturile proveneau de la societate în faliment sau urmărită

penal.

În plus, apreciază prima

instanță, documentele fiscale emise de furnizor cuprind toate informațiile cerute

de legea contabilității, pentru a fi luate în considerare la calculul obligațiilor

fiscale la bugetul de stat; prin urmare, până la constatarea nulității facturilor,

se prezumă valabilitatea acestora și existența acestora la data efectuării controlului,

în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (5) C. fisc.

Prima instanță reține

ca fiind dovedită și condiția pagubei iminente, având în vedere că prin alte două

hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 7820 din 17 septembrie 2010, pronunțată

în Dosarul nr. 8909 din 18 ianuarie 2010 al Judecătoriei Bacău, devenită irevocabilă,

și sentința civilă nr. 3493 din 03 aprilie 2009 pronunțată de aceeași instanță în

Dosarul nr. 3185/180/2009, s-a dispus anularea actelor de instituire a măsurilor

asiguratorii emise de pârâta D.G.F.P. – Activitatea de Inspecție Fiscală, reținându-se

că indisponibilizarea întregului patrimoniu al societății este o măsură care poate

produce efecte disproporționate față de scopul urmărit, fiind de natură a perturba

activitatea normală și ar conduce la afectarea credibilității pe piața bancară și

față de partenerii acestuia și contrară dispozițiilor art. 591 C. proc. civ.

2.Calea de atac exercitată.

2.1. Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P.

a Județului Bacău, care a invocat ca temei prevederile art. 304

1

C.

proc. civ. și a susținut critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi desființată

atunci când a fost pronunțată fără temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În motivarea cererii de

recurs, se argumentează că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale

incidente în cauză și a reținut în mod eronat că sunt îndeplinite cerințele

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, arată recurenta,

instanța de fond a ignorat că actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ,

se bucură de prezumția de legalitate, reținând existența unui caz bine justificat

din criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă împotriva

actului administrativ a cărui anulare o ceruse.

Procedând în acest mod,

susține recurenta, instanța de fond a prejudecat fondul cauzei, anticipând astfel

soluția pe care intenționează să o dea asupra cererii de anulare a actului administrativ

fiscal pe care l-a suspendat.

În concluzie, autoritatea

publică recurentă a cerut admiterea recursului, desființarea soluției adoptate și

respingerea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal.

2.2. Societatea comercială

reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, susținând,

în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, depunând și copiile

unor decizii din jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

recurs.

În cauză, este necontestat

că organul fiscal competent a stabilit în sarcina societății comerciale intimate

obligații fiscale suplimentare prin decizia de impunere din 28 noiembrie 2008 în

sumă de 1.361.632 RON, în privința căreia instanța de fond a dispus suspendarea

executării până la soluționarea pe fond a acțiunii.

Din dispozițiile generale

ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 –

C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ

fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate,

fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă

că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este

o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut

expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ

fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile

a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000

RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani.

Or, potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în

care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente

ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța

de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de instituția

publică reclamantă.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care

se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care

au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor

dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ

(reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare),

etc.

De asemenea, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință

diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest

lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate,

diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor

art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, urmând

ca recursul să fie admis, sentința să fie casată, iar cererea de suspendare să fie

respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. a Județului Bacău împotriva sentinței nr. 15 din 1 februarie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și respinge cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 mai 2011.