ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2891/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința nr. 15 din 1 februarie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC B. SRL Bacău, în contradictoriu cu D.G.F.P. a Județului Bacău, și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29 septembrie 2008 și a deciziei din 09 iunie 2010 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. De asemenea, instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F. și a respins, în consecință, acțiunea reclamantei față de această autoritate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.A.F., prima instanță a apreciat-o ca întemeiată, reținând că, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportul juridic este născut între reclamantă și autoritatea emitentă a actului administrativ, respectiv autoritatea competentă să soluționeze contestația administrativă, reprezentată în ambele cazuri de către D.G.F.P. Bacău. În ce privește cererea, în sine, de suspendare a executării, prima instanță a reținut că aceasta este fundamentată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la care face trimitere art. 215 C. proc.

fisc., iar din actele dosarului reiese că reclamanta a formulat contestație împotriva actelor administrative în discuție, fiind, astfel, întrunită această cerință premisă, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile. Cu privire la condițiile referitoare la paguba iminentă și cazul bine justificat, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și definite de art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din același act normativ, prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite în cauză. Astfel, în ceea ce privește condiția cazului justificat, apreciază prima instanța a apreciat că reclamanta a prezentat argumente aparent valabile referitoare la nelegalitatea actelor contestate, care să creeze o îndoială serioasă asupra respectivelor acte.

Se arată în considerentele sentinței atacate, că are relevanță, sub acest aspect, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 12 septembrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, dată în Dosarul nr. 2647/P/2008, a numitului D.C., administrator al societății, pentru infracțiuni de evaziune fiscală, în cuprinsul acesteia menționându-se că societatea, în calitate de cumpărătoare, a verificat întocmirea corectă și completă a facturilor fiscale, fără a avea posibilitatea și nici obligația de a verifica dacă furnizorii de mărfuri sunt persoane înregistrate ca plătitoare de T.V.A.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței recurate, un alt argument valabil este decizia civilă nr. 555 din 02 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, în Dosarul nr. 5967/180/2008, prin care s-a admis recursul formulat de SC B. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară, împotriva sentinței civile nr. 7120 din 11 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a modificat sentința și, pe fond, s-a admis plângerea contravențională a societății și s-a anulat procesul verbal de contravenție din 31 martie 2008 întocmit de Garda Financiară, secția Bacău. În considerentele deciziei respective s-a reținut că marfa, respectiv bitumul, a fost însoțit de facturi și este irelevant dacă facturile proveneau de la societate în faliment sau urmărită penal.

În plus, apreciază prima instanță, documentele fiscale emise de furnizor cuprind toate informațiile cerute de legea contabilității, pentru a fi luate în considerare la calculul obligațiilor fiscale la bugetul de stat; prin urmare, până la constatarea nulității facturilor, se prezumă valabilitatea acestora și existența acestora la data efectuării controlului, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (5) C. fisc. Prima instanță reține ca fiind dovedită și condiția pagubei iminente, având în vedere că prin alte două hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 7820 din 17 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8909 din 18 ianuarie 2010 al Judecătoriei Bacău, devenită irevocabilă, și sentința civilă nr. 3493 din 03 aprilie 2009 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 3185/180/2009, s-a dispus anularea actelor de instituire a măsurilor asiguratorii emise de pârâta D.G.F.P.

– Activitatea de Inspecție Fiscală, reținându-se că indisponibilizarea întregului patrimoniu al societății este o măsură care poate produce efecte disproporționate față de scopul urmărit, fiind de natură a perturba activitatea normală și ar conduce la afectarea credibilității pe piața bancară și față de partenerii acestuia și contrară dispozițiilor art. 591 C. proc. civ. 2.Calea de atac exercitată. 2.1. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Bacău, care a invocat ca temei prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și a susținut critici care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi desființată atunci când a fost pronunțată fără temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În motivarea cererii de recurs, se argumentează că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză și a reținut în mod eronat că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, arată recurenta, instanța de fond a ignorat că actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, reținând existența unui caz bine justificat din criticile de nelegalitate invocate de societatea comercială reclamantă împotriva actului administrativ a cărui anulare o ceruse. Procedând în acest mod, susține recurenta, instanța de fond a prejudecat fondul cauzei, anticipând astfel soluția pe care intenționează să o dea asupra cererii de anulare a actului administrativ fiscal pe care l-a suspendat.

În concluzie, autoritatea publică recurentă a cerut admiterea recursului, desființarea soluției adoptate și respingerea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal. 2.2. Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, depunând și copiile unor decizii din jurisprudența instanțelor de contencios administrativ. 3. Soluția instanței de recurs. În cauză, este necontestat că organul fiscal competent a stabilit în sarcina societății comerciale intimate obligații fiscale suplimentare prin decizia de impunere din 28 noiembrie 2008 în sumă de 1.361.632 RON, în privința căreia instanța de fond a dispus suspendarea executării până la soluționarea pe fond a acțiunii.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 – C. proc. fisc., rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept – ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu condiția depunerii prealabile a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2.000 RON în cazul actelor administrative fiscale neevaluabile în bani. Or, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de instituția publică reclamantă.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, urmând ca recursul să fie admis, sentința să fie casată, iar cererea de suspendare să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. a Județului Bacău împotriva sentinței nr. 15 din 1 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge cererea de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.