ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3920/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 24 din 9 februarie

2009, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC M.P. SRL

Neamț, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – C.A.O.P.S.A.A., având ca obiect

suspendarea executării Deciziei nr.117 din 27 august 2008, emisă de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că dispozițiile legale ce trebuie avute în vedere, în

această materie, sunt cele ale art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003,

coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut că, în

conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea

executării se poate dispune dacă sunt întrunite, cumulativ, două condiții:

existența unui caz bine justificat, semnificând existența unei îndoieli

puternice cu privire la legalitatea actului administrativ, de natură să înfrângă

prezumția de legalitate de care acesta se bucură și necesitatea prevenirii

producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași

lege.

Constatând că, în speță,

reclamanta nu a făcut nici o dovada care să ducă la răsturnarea prezumției de

legalitate, iar simpla referire la pierderile mari pe care aceasta le-ar suferi

nu este suficientă pentru îndeplinirea celei de a doua condiții, întrucât nu

rezultă din dosar dacă societatea mai desfășoară și alte activități, instanța a

concluzionat că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale

menționate mai sus.

S-a mai reținut că, în speță,

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 581 C. proc. civ. și nici cele ale art. 185

pct. 5 teza a II-a din Legea nr. 571/2003 privind suspendarea termenului de 15

zile, la expirarea căruia produce efecte revocarea autorizației, până la

soluționarea, pe fond, a contestației.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, motivând în mod generic că instanța de fond nu a

apreciat în mod corespunzător actele depuse prin care a făcut dovada că urmare respingerii

cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 117 din 27 august 2008 emisă de

intimată, înregistrează pagube iminente până la soluționarea pe fond a cererii

de anulare a deciziei menționate.

Prin cererea depusă la 10

iunie 2009, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței nr. 24/2009

a Curții de Apel Bacău și pe cale de consecință admiterea cererii de ordonanță

președințială.

Intimata a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar prin cererea de

recurs nemotivată în fapt și în drept, recurenta nu face dovada existenței

cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Recurenta solicită

suspendarea Deciziei nr. 117 din 27 august 2008 în condițiile în care aceasta a

fost suspendată de drept, potrivit art. 185 alin. (8) din Legea nr. 571/2003,

privind C. fisc., până la soluționarea contestației în procedură administrativă

de autoritatea competentă, care a emis Decizia nr. 178 din 22 decembrie 2008,

prin care a respins contestația ca neîntemeiată, fără să observe că această din

urmă decizie este indisolubil legată de prima.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor formulate prin întâmpinare,

precum și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

Suspendarea actului

administrativ unilateral, ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării

din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea producerii unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7,

a activității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea acestuia până la pronunțarea

instanței de fond.

Recurenta a susținut prin

motivele de recurs că instanța de fond nu a apreciat în mod corespunzător

actele depuse prin care ar fi făcut dovada condiției pagubei iminente fără însă

a face referire la cealaltă condiție prevăzută de lege privind cazul bine

justificat, respectiv motivele ce ar putea înlătura prezumția de legalitate de

care se bucură actele administrative, în speță Decizia nr. 117/2008 emisă de

intimată.

În cererea de recurs nu a individualizat

care sunt împrejurările legate starea de fapt și de drept care pot crea o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal

contestat, rezumându-se să arate că prin executarea acestui act înregistrează

pagube.

Definiția legală a sintagmei

de pagubă iminentă este dată de art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea

contenciosului administrativ, modificată, în sensul cp ea reprezintă un

prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

În mod corect prima instanță

a reținut că nici această condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât

simpla referire la faptul că societatea reclamantă ar suferi mari pierderi până

la soluționarea cauzei pe fond prin oprirea activității, nu este suficientă în

acest sens, în condițiile în care nu rezultă din lucrările dosarului dacă

aceasta desfășoară și alte activități decât cele pentru care s-a revocat

autorizația de antrepozit fiscal sau dacă societatea are și alte puncte de

lucru.

Aceste aspecte reținute de

prima instanță, nu au fost combătute de către recurenta care a arătat doar că

prin actele depuse ar fi făcut dovada condiției pagubei iminente astfel cum

este reglementată de textele de lege menționate.

Înalta Curte constată că

dispozițiile ordonanței președințiale reglementate de art. 581 C. proc. civ.

invocată de recurentă prin precizarea la recurs nu au incidența în cauză,

cererea fiind supusă dispozițiilor cu caracter special din O.G. nr. 92/2003

coroborate cu cele din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin urmare, pentru

considerentele anterior expuse, apreciind că nu este fondat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată, Înalta Curte a

respins recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.P. SRL Neamț împotriva sentinței civile nr. 24 din 9 februarie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2009.